Între timp aveam să aflu că în zilele celor doi sfinţi militari, mai ales înainte de cel de al doilea război mondial, se încheiau noi contracte care de multe ori atrăgeau de la sine şi pe cele de închiriere. Exodul de atunci al provinciei spre Capitală avea să fie urmat după război de cel stîrnit de lărgirea platformelor industriale, care întrecea spectacolul de altădată. Nu ştiu dacă-mi pot închipui foiala nebună cu mobile şi mijloace de transport care acum ne sînt aproape străine. Ce să mai spun de obiecte... O lume concretă, cu amprenta omului atît de evidentă, devenită poveste, pentru unii de necrezut. Cuvintele Irinei încheie nu doar o scrisoare, ci chiar o lume:
"Trebuie să-ţi spun însă că sfîrşitul a fost marcat de estetica mutatului. Saci de hîrtie, de plastic, cutii, scotch. Oamenii se mută decent. Refuză să mai dea spectacolul triumfal sau dezolant al mutării. Îmi amintesc că cea mai înduioşătoare acţiune de mutare la care am asistat era condusă de o doamnă care, timp de mai multe luni, a lipit resturi de stambă pe cutii de carton. În felul ei accepta spectacolul, dar pretindea unul de clasă mare. Hai, vino să ne mutăm. Riri."
Mă mir cum au rezistat psihic cei nevoiţi să schimbe domiciliul de două ori pe an, un regim căruia numai militarii i-ar fi făcut faţă. Pentru ei mutarea venea întotdeauna la ordin, trebuia să fii pregătit în orice clipă s-o iei din loc. Era suficientă o valiză. Oamenii practici trebuie să fie selectivi, să aibă o privire de ansamblu, nici vorbă de vreo estetică. Casa lor poate fi redusă la o cutie cu lacăt, fără obiecte inutile, gata, la o adică, să dormi chiar şi sub cerul liber. Asta îmi aduce aminte de micuţele agende cu coperte de plastic din anii ´70-´80, în care se găsea şi o listă cu obiectele de strictă necesitate pe care trebuie să le iei într-o călătorie. Pe celelalte pagini erau informaţii care te ajutau să te orientezi în spaţiu şi timp: fusuri orare, calendare, fazele lunii, hărţi miniatură. Un instrument perfect pentru cel aflat pe drumuri. Dar şi aici sînt posibile variante. Am întîlnit odată un soldat mutat de pe frontiera cu sîrbii, în perioada embargoului, pe cea cu Marea Neagră. Mecheş aducea cu Mutulică din Albă-ca-Zăpada, toţi îl luau peste picior. Universul valizei însă îl ajuta să le cîştige respectul. Auzea pe cineva că are nevoie de un şurub anume, o casetă audio cu selecţiile la zi, o lanternă, orice chiţibuş, deodată Mecheş rezolva problema. Părea perfect pentru un comis-voiajor. Avea ochi, asta era cheia, observa în fotografia lumii tot felul de mărunţişuri. Încerc să mi-i închipui pe Sfîntul Gheorghe şi Sfîntul Dumitru cu cîte-o valiză sau o raniţă, dar mi-e greu după mai bine de o mie şi ceva de ani de iconografie. Cum să-ţi legi viaţa de lucruri care cine ştie cînd şi cum şi-ar putea dovedi utilitatea? Cînd te opreşti din colectat? Tot Irina Nicolau îmi vine în ajutor. Povestea că aromânii ei, în drumurile balcanice cu caravana, obişnuiau să lase din loc în loc felurite obiecte, pe care poate că le venea greu să le tot poarte de colo-colo, ori care pentru o vreme nu le mai erau necesare. Valiza lor era cortul (tenda), o lume cînd înşeuată pe cai şi măgari, cînd desfăcută la poale de munte sau în cîmpii. Îţi trebuia nu doar memorie, pentru a şti ce şi unde ai lăsat, ci mai ales detaşare de obiectele de care poate că te despărţeai definitiv. Înţelegerea cu cei ce le primeau vremelnic se întemeia pe încredere. Ziceau bessa-bessa, se îmbrăţişau şi era de ajuns, chit că se revedeau peste un an sau niciodată. Era mai sigur şi cinstit să se încredinţeze unul altuia pe veci. Să tot fii nomad cu astfel de oameni în jur. Pentru aşa ceva nu există o unitate de măsură. Poate doar încrederea că o vei scoate cumva la capăt.
text: Cosmin Manolache | imagine: revista Veselia, 22 aprilie 1905
***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.