Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  casa de-a casa

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

casa de-a casa [04] - infraroşu.01.lună bec


Iris Şerban

21.05.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pentru mine, acasă e atunci când şterg praful. Atunci când râcâi frenetic cu cif cu parfum de orhidee sălbatică urmele de calcar din baie, când caut orice fibră rămasă nelalocul ei pe canapea, când îndepărtez fiecare dâră de grăsime de pe chiuveta din bucătărie, fiecare element al caloriferului, fiecare amprentă de pe geamul termopan, când mă echipez cu mănuşile roz şi frec aragazul cu triumf sau când îmi sfredelesc temporar genunchii pentru că aleg să curăţ parchetul cu laveta. Problema e că fac asta foarte rar, pentru că am dezvoltat un love-hate relationship cu ideea de curăţenie generală. Iar atunci când nu pot face curăţenie, mă mulţumesc cu a spăla vasele. Prefer să spăl o chiuvetă întreagă decât să dau cu aspiratorul sau să duc gunoiul.

Şi, totuşi, o casă lună bec nu mi se pare nicicum acasă. O casă în care toate lucrurile sunt la locul lor e un spaţiu fără viaţă, fără caracter, fără urmele locuirii zilnice. E o lume parcă suspendată, dezgolită de sens. Aşa că, după ce am făcut curat, încep treptat, aproape programatic, să fac dezordine: cărţile coboară pe covor, caietele de lucru se aglomerează de-a valma pe birou, paharele se strâng prin toată casa, hainele zac pe câte-un spătar de scaun. Îmi amintesc primele şederi la apartamentul fostului meu prieten. E genul acela de bărbat - probabil un specimen destul de rar întâlnit pe piaţa relaţiilor - care ţine casa într-o curăţenie absolută şi în care fiecare obiect are locul lui prestabilit. Să trăieşti în curăţenie îţi dă un sentiment tare mişto; dar e la fel de obositor. Îmi amenajase diferite colţuri prin casă în care eu îmi puteam ţine obiectele personale atunci când eram în vizită, însă mie nu îmi era suficient. Simţeam nevoia să pun obiectele de fiecare dată altundeva, acolo unde îmi vine pe moment, să las vasele în chiuvetă, să ţin pixurile dezordonate pe birou, ochelarii de soare în baie sau rucsacul aruncat pe covorul din sufragerie. Dezvoltaserăm împreună o negociere subtilă; încerca să mă înţeleagă şi să mă lase-n elementul meu, însă îmi dădeam seama că era un efort continuu. Mă întreb cum se simţea el când rămânea la mine şi cât de greu îi era să se adapteze stilului meu. Ce mi-e clar e că aşa a fost şi cu relaţia noastră: nu am reuşit să ne adaptăm unul în casa celuilalt pentru că, de fapt, nu am reuşit să găsim locul unuia în viaţa celuilalt.

Să faci şi să des-faci acasă e un proces continuu, niciodată încheiat. Pentru mine, acasă e de fapt procesul. Cred cu tărie că, dacă te uiţi suficient de bine la modul în care locuieşti, ajungi să te înţelegi mai bine. Aşa cum treci prin casă, aşa treci prin viaţă; fie pandemie sau nu.


text & foto: Iris Şerban

***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer