Acasă? Eram acasă şi în chichineaţa din mansarda în care am crescut, mă simt acasă şi în casa cu curte în care stau acum, dar în care
m-am jucat toată copilăria alături de verii mei. E drept, cele două locuinţe sunt despărţite doar de un colţ de stradă. Cred că pentru mine Acasă e de fapt Acartierul, din care nu am plecat niciodată. Şi, dacă mă gândesc bine, e singura palmă de loc din viaţa mea, în care nu mă rătăcesc. Pentru că, da, sunt total, dar total lipsită de simţul orientării, sau, ca
s-o spun pe şleau, o iau întotdeauna în sensul opus celui pe care ar trebui
să-l urmez. Probabil ca au şi alţii coşmaruri recurente, dar al meu e acelaşi de vreo 50 de ani încoace: se face că mă rătăcesc pe străzile unui oraş cunoscut, că nu mai găsesc drumul către casă, cu toate că din când în când câte o clădire îmi pare familiară, recunosc o vitrină, sau un colţ de parc. Şi totuşi, de fiecare dată, ceea ce pare cunoscut, se vădeşte străin. Se întunecă, eu nu reuşesc să mă descurc, panica creşte şi, aaa, da, în visele mai recente, aprind lanterna telefonului (!) şi citesc numele străzilor pe care umblu năucă; încep să mă îndoiesc că mă aflu în oraşul meu, numele sunt cel mai adesea germane, scrise cu
scharfes S.
Aşadar, acasă e acolo unde nu mă rătăcesc. De când cu pandemia, dorm foarte bine, nu mă mai pierd nici măcar în somn.
text: Ioana Popescu | foto: arhiva personală Ioana Popescu
***
#CasaDe_aCasa |
Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui
într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa
[email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către
website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din
Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica
casa de-a casa de pe LiterNet.
