Până ce moartea ne va despărţi

Povestea începe cu întâlnirea dintre doi studenţi. Am putea să le spunem El şi Ea, dar la fel de bine putem să le dăm şi nume. Să zicem Liviu şi Anca.

Liviu este cu doi ani mai mare ca Anca. A făcut armata înainte de facultate. Au intrat în acelaşi an la Geologie, dar sunt în serii diferite, fiindcă în anul lor sunt peste două sute de studenţi, între care şi câteva zeci de străini. Geologia nu e vocaţia lui - i-ar fi plăcut să facă Imagine de Film, şi nici a ei - ar fi vrut să urmeze Artele Plastice.

În anul lor, Anca este una dintre cele două-trei fete care ies în evidenţă. Foarte frumoasă, are o fire extrovertită. Liviu e relativ banal şi mai degrabă introvertit. Ajung să se cunoască relativ târziu, în timpul unei practici de teren, într-o seară când întârzie la o masă comună cu mai mulţi colegi. Stau apoi de vorbă împreună despre literatură până dimineaţa, fumând şi bând cele câteva beri pe care le-au luat cu ei în cameră, iar când acestea se termină, o vodcă din rezerva cuiva din grup. Liviu rămâne impresionat de Anca, pe care nu şi-o mai poate şterge din minte, Anca uită imediat de Liviu.

Lucrurile avansează lent din acel moment, mai durează cam un an sau doi până când se întâmplă cu adevărat ceva între ei. În timpul acesta amândoi caută ceva ce nu găsesc, experimentează fără să finalizeze. Când se regăsesc, mai întâi ezită, apoi se apropie, şi în final se descoperă. Nu în ultimul rând sexual. Anca se mută cu Liviu, într-un fel de perioadă de probă în vederea căsătoriei, spre disperarea familiei ei. Când rămâne însărcinată, Liviu se duce să-i ceară mâna. Părinţii Ancăi îi acceptă cererea fără mare entuziasm.

Se căsătoresc, dar nu vor ajunge să fie niciodată o familie unită, fiind mereu despărţiţi de câte ceva. Se vor iubi, certa, lovi, apoi iubi din nou, certa, despărţi, până când Anca se va stinge pe neaşteptate la numai patruzeci şi trei de ani.

(Bucureşti, mai 2020)