Plecarea lui Unchiu' Nic

"Vino să-ţi iei rămas bun de la Unchiu' Nic", mi-a spus Tata, şi m-a luat de mână, un gest rar pentru el. Eram prea mic ca să înţeleg ce se petrece, şi nu ştiam de ce trebuie să-mi iau rămas bun de la Unchiu' Nic din moment ce locuiam amândoi în aceeaşi casă, iar eu nu plecam nicăieri. Mi-am dat însă seama după tonul vocii lui că e vorba de ceva serios.

Am urcat împreună până la etajul al doilea, pe scările din spate, şi am intrat în apartamentul lui Unchiu' Nic şi Mamanina. E mult spus apartament, mai precis camerele lor, rămăseseră doar cu sufrageria şi dormitorul, despărţite de un glaswand, restul era ocupat de chiriaşii repartizaţi de Spaţiul Locativ.

Unchiu' Nic era întins pe pat, cu ochii închişi. Nu-l mai văzusem niciodată aşa, în pijama. Când cobora la noi sau se ducea în curte era întotdeauna îmbrăcat elegant, în costum, reminiscenţă avocăţească presupun, îşi scotea haina doar când săpa florile, dar şi atunci îşi păstra vesta şi papionul sub şorţul de lucru cu buzunare mari, în care îndesa tot felul de foarfece şi instrumente de grădinărit, pe care le voia la îndemână. Avea cea mai uimitoare colecţie de papioane pe care am văzut-o vreodată, de toate culorile, roşii, verzi, uni, cu buline, unul mai frumos ca celălalt.

Ce m-a mirat însă cel mai mult a fost că de data asta nu fuma. Era un mare fumător, mereu cu ţigareta, aprinsă sau nu, între degete, iar mai recent cu câte o jumătate de ţigaretă, pentru că le tăia în două, în încercarea de a mai reduce din tutun. Dar mâinile lui îndemânatice, pe care le admiram rulând ireproşabile ţigarete de mână sau împărţind cu precizie cărţile la bridge, zăceau acum nemişcate pe piept, departe de orice pachet de cărţi de joc sau de orice scrumieră.

Lipsea şi zgomotul obişnuit din casă, discuţiile aprinse cu partenerii despre treflă, caro, cupă, pică, levată, şlem, şi celelalte cuvinte pe care nu prea le înţelegeam, dar pe care-mi făcea plăcere să le aud. Era o linişte cum nu mai fusese niciodată.

Stăteam deja de o vreme în picioare alături de patul lui Unchiu' Nic, şi eram gata să întreb ce e cu el, când l-am auzit pe Tata spunând: "Sufletul lui se pregăteşte să se înalţe în curând la ceruri".

N-am înţeles prea bine ce anume înseamnă asta, dar m-am gândit că trebuie să fie cam la fel cu plecarea pe Lună a lui Mama.

(Bucureşti, mai 2020)