casa de-a casa [10] - între case.02.ex-cavo

Suntem în a şaptea săptămână de pandemie. A trecut şi ziua de 1 Mai, astăzi o zi ca toate celelalte în lupta cu Covid 19. Liniştea şi ciripitul păsărilor sunt singurele semne exterioare ale unei după-amieze tăcute, cu noi ţintuiţi în apartamente. Mă aciuez într-un Acasă al amintirilor, cald şi însorit. E refugiul meu în drumurile-reflex între case.

Rămân în interval şi hălăduiesc într-un trecut scenografiat. Părăsesc axa Tineretului - Cantemir şi încep să mă rătăcesc prin memoria oraşului. Asamblez într-un puzzle imaginar urmele plimbărilor mele şaptezecist-optzeciste prin cartierele vechi ale Bucureştiului rămase încă în picioare şi construiesc replici ale Cotrocenilor, caselor de la Şosea, din jurul Lipscanilor şi a celor din cartierul evreiesc. Din timp în timp îşi face loc casa în care mergeam să cumpărăm obiecte vechi şi unde, înghesuite pe rafturi şi pe mobile stil, stăteau servicii de porţelan, argintărie, bastoane, binocluri, ceasuri, metri de dantelă rulaţi, umbrele din tul, jobene şi tot soiul de accesorii din recuzite şi vieţi trecute. Am păstrat mult timp jobenul, umbrela de voal negru şi tunica de dantelă. Refac străzile cu pavaj pietruit dintre Calea Rahovei şi Uranus: îmi revine fantomatic imaginea casei părăsite şi parţial dărâmate în care am intrat cu teamă, atrasă de dorinţa de a vedea obiectele unei lumi necunoscute - pe retină mi-au rămas scara interioară de lemn şi candelabrul. Vin apoi Antim şi dealul cu biserica Schitul Maicilor surprinsă pe şine, înainte de translatare, în plimbările mele prin zonă. Reînalţ biserica Sf. Vineri, pe lângă care treceam cu tramvaiul 23 spre bazinul de înot de la Stadionul 23 August, în zilele mele de concurs. Reclădesc Spitalul Brâncovenesc de lângă malul Dâmboviţei, atunci înverzit şi plin de pomi. Era o apariţie neaşteptată. Frumuseţea lui era în contrast cu cabinetul în care primeam unica mea consultaţie înainte să îl văd demolat. Punctul de plecare-sosire rămâne Piaţa Unirii cu forfota Halelor şi duiumul de tarabe ale ţăranilor veniţi din toate colţurile ţării. Dealurile de nuci, prune uscate, boia de ardei, fasole, varză, cartofi, mere peste care pluteau mirosurile mirodeniilor erau în sine o geografie din care se iveau cântarele cu greutăţi de metal, ca matrioştele ruseşti. Urmau gogoşeriile, sifonăriile, cofetăriile: mă ling pe degete şi acum după gogoşile răsucite ca un scul de lânică, acoperite cu zahăr pudră, şi aş salva gustul parfeului de alune pentru vecie.

Acasă al meu e în multe locuri. Astăzi închid sertarele unuia şi pornesc din nou spre mama.


***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.