Întîia oară, cînd am observat-o din depărtare, am pălit. Aducea cu o ridiche uriaşă, iar eu o umilă vieţuitoare în marele exod după hrană. Cutremurul adusese valuri de mutări înăuntrul oraşului. Ai mei vînduseră casa de pe George Ranetti şi cumpăraseră un apartament în noul cartier. Într-o după-amiază m-am trezit cocoţat lîngă vizitiul cu un petic de mustaţă Charlot şi o şapcă. Tremuram alături de acel străin şi totuşi aveam mîndria de a fi purtat de un vehicul bizar, o platformă pe roţi cît două benzi de circulaţie, pe care îţi puteai îngrămădi toată casa, ca-n filmele cu cowboy şi căutători de aur. Am străbătut oraşul în diagonală, pînă la blocurile nou-nouţe din Teilor, ultimul răcnet al socialismului. Al nostru avea în faţă un altul, iar între ele era o măsuţă de tablă groasă pentru noua adunătură. Spinările cailor se unduiau înaintea ochilor mei, îmi venea să sar pe una din ele, cum văzusem prin filme, dar curajul pălise cînd am ajuns între blocuri. Cei deja instalaţi stăteau înghesuiţi în faţa cutiilor de şah şi table, plescăiau, ştiau ce-au făcut Rapidu', Petrolu', Steaua, Dinamo şi Sportu', cîntau Magdaleno, fii cuminte, că ted au la Contachinte şi ciripeau înşelător, asudau, scuipau cojile seminţelor sparte de dinţii tineri. Părea că sînt acolo de-o viaţă, iar eu doar un descălecător ratat. Erau înconjuraţi de o hărmălaie ca-n filme, voci, zornăit de tinichele şi bîzîitul radioului, un hram fără sfîrşit cu copii sfinţi şi triviali. I-am cercetat ţinîndu-mă aproape de cei ce descărcau. De mobilele depozitate în grădiniţa cu resturi de cărămidă şi BCA parcă nu te îndurai să scapi, deşi la casă nouă ar fi mers lucruri noi. Erau singurele pe care le ştiam, de care mă agăţam privindu-le în aşteptare. Tata şi tataie reveneau pentru a mai duce în apartament un dulap, o masă, un scaun şi respiram liniştit. Traversasem oraşul, făcusem pasul în noua lume. Ziua era pe sfîrşite, doar că o mie de ochi mă priveau ca pe un animal de circ timid.
La primele escapade în centrul oraşului aveam să revăd platforma şi pe vizitiul Nae Done. Pe capra lui stăteau alţi copii surprinşi, căutînd de sus spre necunoscut. Nu eram singurul scuturat de cutremur şi jumulit din cea lumea veche. Caii erau mînaţi calm, biciul şfichiuia aerul. Era clar, numai de pe ciuperca filaturii ai fi putut vedea totul, ca-n palmă. Dar era cineva acolo? Cel care ştia multe era vizitiul tăcut, însoţitorul tuturor. Mi-ar plăcea să spun că îl cunoscusem, dar nu e adevărat. Doar pentru că i-am stat alături preţ de un drum sau că l-am urmărit prin oraş la diferite vîrste, ca pe un personaj din altă lume? Cu toţii am trecut în umbra lui treziţi de copite, stîrniţi de amintirea ruinelor din centrul oraşului, ascunşi de-a valma în cutele încă unui drum.
A fost apoi viziunea unei singure dimineţi, cînd aş fi vrut să-i schimb şăpcălia cu o pălărie de fetru, în care să-i încapă întreaga viaţă de cărăuş petrecută pe capra înaltă a atelajului. Ar fi fost o pălărie de cavaler al singurătăţii. Ultima oară cînd am întrebat de el, am aflat că fusese omorît acasă de nişte jefuitori. I-am revăzut pentru o clipă platforma şi Nae Done a început să mîne ca un vers alb spre podgorii şi trupuri abia vizibile. Dacă încerc să mi-l amintesc, toate versiunile oraşului se depărtează încet între mîinile şi ochii lui, cel care nu ştii dacă vine sau se duce. Habar n-am cum face de rămîne totuşi în orizont, un punct sau o dîră de neşters, aşa cum Pămîntul nu uită să scuture drumurile ce-l încing şi oamenii ce le străbat. Îl pomenesc ca pe un peşte pe o masă goală, pregătit pentru sacrificiul ritual al călătoriilor sau de înmulţire a zilelor. Ca pe o treabă pur masculină, în care lumea de aici se desface pentru a se regrupa în altă parte. Sau ca pe un foc moale şi lung, de potolit foamea şi noaptea şi moartea. Uneori oficia şi ultimul, nesfîrşitul drum între acasă şi acasă.
text & colaj foto: Cosmin Manolache
***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.