13.03.2005
Dacă-ţi zâmbeşte poţi alege să ţii - sau nu - garda sus... Nu poţi să ştii dacă nu-ţi va ataca iubitul(a), cum nu poţi să ştii dacă nu te va ademeni pe tine. Toată lumea şi-o imaginează cu văluri ce abia acoperă forme ademenitoare şi, în ciuda pericolului, toţi vor să o vadă cât mai de aproape. E ISPITA.

Julia Roberts e vulgară, rea şi îşi înşeală bărbatul. Natalie Portman, frumuşica din Leon sau Războiul Stelelor, e consolarea bărbatului înşelat. Iată o super ştire de pagină mondenă, dar nu e reală, ci e parte dintr-un film în care Julia are rolul principal. Cu o restricţie de vârstă (14 ani), o distribuţie şoc şi un titlu românesc care are conotaţii sexuale (titlul original e Closer – în traducere, "mai aproape"), filmul Ispita va fi vedetă în acest sfârşit de săptămână. Să ne uităm mai de aproape.

Cu ani în urmă, pe insula Cape Hatteras, în largul coastei din Carolina de Nord, trăiau oameni care îşi câştigau existenţa ispitind căpitanii corăbiilor care treceau pe lângă ţărmul lor. Se numeau demolatori şi procedau în felul următor. Ieşeau noaptea, când corăbiile care căutau o trecere în jurul insulei se apropiau de coastă, şi legau o lumină de capul unui cal bătrân. Apoi plimbau calul înainte şi înapoi, în sus şi în jos. Corăbiile care căutau un drum spre coastă vedeau lumina mişcându-se, se gândeau că e a unei alte corăbii care a găsit drumul, îşi orientau drumul după ea şi eşuau pe bancurile de nisip. Era o afacere foarte profitabilă. Chiar şi astăzi, turiştilor care vizitează Nag's Head (Capul Calului, aşa se numeşte acum satul) li se arată case construite din epavele acelor corăbii. Demolatorii se apropiau de corăbiile naufragiate şi adunau pentru casele lor cheresteaua, uneltele şi mobilierul. De-a lungul anilor, peste 2300 de corăbii au naufragiat în acea zonă de coastă din cauza oamenilor care le dădeau cailor să poarte câte o lumină pe cap, ispitindu-i pe corăbieri.

Uneori lucrurile stau în altă lumină. Pe un alt "cap de cal". Aşa se întâmplă în filmul Ispita care e povestea a patru tineri frumoşi ce formează două cupluri. Printr-un joc al sorţii şi al ispitei, cuplurile se schimbă între ele, ca să revină apoi la "forma" iniţială. Sunt mânaţi de dragostea la prima vedere, iar ispita acţionează fără să ţină cont de faptul că sunt bărbaţi sau femei. Experienţa e destructivă iar filmul nu judecă pe nimeni; prezintă faptele în forma brută.

Să privim dragostea la prima vedere ca pe o formă de ispită. E un răspuns prompt la semnalele ademenitoare, voluntare sau involuntare, ale unei persoane pe care n-ai mai întâlnit-o. Un răspuns ambalat "publicitar" în concepte gen "body chemistry" sau "romantism perfect", ca să se vândă bine în filme sau reclame. De fapt, cu lumină pe cap sau fără, cineva te ispiteşte, te atrage şi te îndrăgosteşti. Dar dacă cel care crede în dragostea la prima vedere, nu încetează niciodată să "privească", chiar şi după ce a descoperit o dragoste, şi încă una?! Şi dacă la punctul de start dragostea la prima vedere e o ispită, de ce să nu fie ispitit mereu?!

Ispita e faţa cealaltă a monedei. Poate fi lumina pusă pe capul cuiva de soartă, când dragostea e întâmplătoare, sau, pur şi simplu, stăpânul/stăpâna capului îşi luminează chipul ca să te ademenească într-o zi.

Nu ni se întâmplă oare ca în povestea oamenilor din Nag's Head, să demolăm ce aparţine altora ca să ne construim case, emoţii şi amintiri? Şi prinşi de construcţiile noastre mai apucăm oare să ne întrebăm de ce cuvintele "ură", "gelozie", "frică", "anxietate", "nelinişte", "spaimă", "trufie" fac, în limba română, acordul la feminin?

Ce reguli gramaticale fac ca ISPITA să facă acordul întotdeauna la feminin când şi bărbaţii pot ispiti, tot aşa cum pot urî sau "gelozi"? De ce un substantiv care denumeşte un lucru abstract e cel mult neutru, dacă nu e feminin?! Adică bărbaţii n-au emoţii, n-au sentimente sau stări contradictorii?! Nu e important răspunsul "etimologic"; am vrut doar să vă ispitesc. Pare o ispită inocentă. Pare. Priviţi-o de aproape. Closer.

(Articol preluat din Jurnalul Naţional)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Jurnal de cinefilFilme la LiterNet

Publicitate

Sus