"Dacă ne-am întoarce la entuziasmul profesional de început, nealterat de miza banilor, dacă am deschide larg pumnul încleştat în atâtea dispute şi ne-am aminti de bunul simţ, am obţine, pur şi simplu, versiuni mai bune ale propriilor noastre persoane. Bunătatea rezultată ar fi imbatabilă, iar banii ar veni şi ei."
Pare patetic? Probabil că pe alocuri este. "Nu-mi pasă. M-am decis să fiu eu", spune cu hotărâre Tom Cruise, aşezat în faţa unui computer sofisticat.
Tocmai aţi făcut cunoştinţă cu declaraţia de principii a lui Jerry Maguire (Cruise), un impresar sportiv de succes care realizează că a devenit "un rechin în costum elegant" şi că scopul lui de pînă atunci - să facă bani, bani şi iar bani - nu-l mai satisface.
Această declaraţie de principii din filmul Jerry Maguire a revoluţionat publicitatea la vremea lansării peliculei.
După premiera filmului, Jerry Maguire a devenit personajul principal al unui concept care grupează sub acelaşi nume tinerii de 30 şi ceva de ani care muncesc mult pentru salariile pe care le cîştigă, care pun viaţa personală pe locul doi în goana pentru plata facturilor şi care realizează, după o vreme, că e bine să înveţe să se relaxeze. Conceptul a fost folosit în campania electorală a lui Bill Clinton, iar astăzi în cursurile de specialitate, când sunt împărţite grupele de vîrstă – target-urile-, pe lângă Generaţia X este menţionată şi Generaţia Jones. (Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre acest concept, vizitaţi http://generationjones.com.)
Reprezentanţii Generaţiei Jones sunt devoraţi de timp, sunt dominaţi de muncă, de facturi şi de nivelul de trai pe care şi l-au promis. "Show me the money (arată-mi banii)" îi spune un sportiv impresarului Maguire, iar replica aceasta o rostesc şi Jones-i de zeci de ori. Din când în când Jones-i admit că munca nu e totul şi că banii, oricât de importanţi ar fi, nu sunt suficienţi pentru ca sufletul lor să fie împăcat. Şi atunci, ca să se consoleze, cumpără, adică devin consumatori şi îi fericesc pe publicitari şi pe producători.
E momentul să citiţi despre "lucruri pe care le gândim, dar nu le spunem" (acesta e titlul memo-ului în care Jerry Maguire îşi expune crezurile).
Generaţia Jones a României, adică tinerii care aveau 15 -25 de ani în decembrie 89, trăieşte de fapt o viaţă second hand. Oamenii aştia nu mai au timp liber sau, dacă îl au, nu mai ştiu ce să facă cu el. Ca să compenseze multele ore petrecute la birou, Jones-i caută surogate pentru emoţiile pe care nu le mai pot trăi. Şi cel mai uşor să găseşti asemenea surogate e să dai drumul la televizor. Iubirea pe care Jones-i o trăiesc între două şedinţe, e mai uşor de înghiţit şi aduce mai multe satisfacţii emoţionale, dacă e degustată pe ecran în forme planturoase şi zâmbete albite artificial. Victoriile de care nu au parte întotdeauna sunt compensate de fotbal, sau gimnastică, sau box. Vacanţa de vis îşi are surogatul în peisajele de la Telenciclopedia, iar suferinţa (de oricare natură ar fi ea) e consolată de gândul că oamenii care apar în ştiri, o duc mai rău. Aşa că viaţa Jones-ilor e la mâna a doua – second hand -, e retrăită prin simularea pe care o întâlnesc la televizor.
Chiar şi filmul Jerry Maguire e un surogat. "Uite unul care a reuşit să se rupă de sistem şi să supravieţuiască", îşi spun Jones-i în gând şi îşi imaginează cum ar fi fost să fie ei în locul personajului principal. Uită însă să se întrebe: dacă tot trăiesc într-o lume dominată de bani, cam cât mă costă o emoţie? Cam cât mă costă să am şi amintiri frumoase, nu doar bani ca să-mi plătesc facturile? Cât o carte? Cât un bilet la film? Cât un abonament tv? Inventatorul conceptului Generaţia Jones crede că răspunsul se află în declaraţia de principii a lui Jerry Maguire care e transcrisă în primul paragraf al acestui articol.
(Articol preluat din Jurnalul Naţional)