Mamaie Dana este medic şi a făcut toată viaţa naveta, mai întâi la Chirnogi, apoi la Domneşti şi, în ultimii 30 de ani de practică, la Bolintin. Cu excepţia gărzilor, avea un program de muncă care se reproducea cu exactitate: cu noaptea-n cap lua metroul până la Păcii, apoi, microbuzul până la policlinica din Vale, unde era primul medic la consultaţii, renumită pentru punctualitatea care, din păcate, nu s-a transmis mie sau mamei. Alteori se ocupa de pacienţii de la spital, din Bolintin-Deal, însă invariabil după-amiezele se întorcea acasă şi petreceam timpul împreună. Bunica nu este cea mai inventivă persoană, însă a fost întotdeauna pusă pe şotii. Atunci când mă plictiseam şi ceream noi activităţi, replica standard care mă exaspera era "ia-te de fund şi sari în sus" (nu am încercat niciodată, deşi timpul excesiv petrecut în casă mă va conduce probabil să încerc şi astfel de soluţii). Aveam câteva jocuri ale noastre, preferatele mele erau ţintarul - păstrăm şi astăzi planşeta desenată pe carton ieftin - şi "rece-cald". Un joc simplu, dar care avea o putere extraordinară de a mă conecta la spaţiu şi, cumva, la generaţiile care îl creaseră înaintea mea. Trebuia să ascundem pe rând un obiect mic - o pisică din porţelan, un zar, o pietricică preţioasă, un ciot de te-miri-ce - prin tot felul de locuri ale sufrageriei cu tavan înalt. Partenerul de joc trebuia să ghicească unde se află obiectul, lăsându-se ghidat printr-o spaţialitate temporară, cartografiată prin indicaţii de tipul gheţar! rece! călâi! cald! fierbinte-fierbinte-fierbinte!. Vocabularul se diversifica pe măsură ce ne apropiam de zona în care se afla obiectul. Ne amuzam teribil şi aveam, pe rând, puterea de a curma sau prelungi agonia şi curiozitatea celeilalte; şi, mai cu seamă pentru mine, puteam scormoni prin toate cotloanele în care, copil fiind, nu prea aveam de ce să-mi bag nasul. Astfel îmi apropriam un loc ce nu era al meu şi exploram sertarele străbunicului, etajerele bibliotecii şi lucrurile cu iz de-altădată care îmi deveneau, treptat, mai puţin străine.
Uneori, bunica îmi povestea despre aceste obiecte, alteori păstra o implicare minimă în joc. Probabil extenuată de serviciu şi de interminabila mea dorinţă de a face tot timpul ceva, reuşea o pasivitate activă: îmi dădea indicaţii din mijlocul încăperii, în timp ce privea cu nesaţ meciurile Rapidului. Nici până astăzi nu ratează vreun campionat, citeşte Gazeta, îşi ia calmantele la competiţiile importante şi se oftică dacă meciurile nu sunt difuzate pe posturile de televiziune la care are abonament. În acelaşi gest parcă eternizat, atunci şi acum la fel, îşi aşeza scaunul thonet în centrul camerei, îşi sprijinea picioarele pe taburet şi se lăsa absorbită în lumea fotbalului. Pe lângă ea, eu şi pisica continuam să ne plictisim din abundenţă.
Îmi dau seama că jocul ăsta e cât se poate de cotidian: obiectele cu care ne înconjurăm au, pe rând, "temperaturi" diferite. Ne ataşăm de anumite lucruri, apoi le ignorăm cu anii, pentru ca ulterior să le redescoperim în interacţiunea cu ceilalţi. Fascinaţia pentru scormonit o păstrez şi astăzi şi, probabil nu întâmplător, am ajuns să lucrez într-o arhivă. Am crescut cu jocurile bunicii care, de fapt, erau jocurile copilăriei ei. Îmi pare extraordinar cum poţi înţelege un om prin poveştile pe care alege să ţi le spună şi, mai cu seamă, prin imaginile care aşază acele amintiri. O fotografie descoperită recent în albumele de familie mă ajută să o înţeleg mai bine pe bunica şi atitudinea ei rece-caldă: ordonată, la locul ei, cu codiţele bine aşezate, respectând normele societăţii, dar cu o atitudine care îţi spune că întotdeauna va juca, de fapt, după propriile ei reguli.
text & foto: Iris Şerban
***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.