Altădată

Cum vor fi fost cei vechi? Vor fi fiind nişte boiernaşi de ţară fără cinuri, retraşi prin hârtoapele unor sate uitate de lume şi de Dumnezeu. Vor fi având jupânesele lor, nişte balabuste trupeşe, ţinând cu străşnicie sfintele sărbători, dar, să nu vorbim cu păcat! ţinând asemenea şi posturile, îngrijindu-se de mulţii copii, de murături, de zacuşti şi de vutci, iar în lungile zile de iarnă, silindu-se între două mese copioase asupra broderiei sparte, cum se făcea la Brabant, sau de altă "rucodelie" (lucru de mână). Şi vara, când până şi muştele piroteau de plictiseală, se dormea mult, se dormea popeşte, cu sforăituri zdravene, de tremura apa din cofă şi se speriau curcile cocoţate în nucul din ogradă, şi cu motanii gemând de graşi alături, în hărmălaia găinilor, gâştelor, raţelor şi a celorlalte noroade de cobării, care umpleau ogrăzile. Şi de ce să nu horăiască tihnit? Căci nimic nu le apăsa sovestea, drept ce erau buni creştini, soveste pe care noi o numim conştiinţă, sentiment care ne tulbură şi ne chinuie ca fierul înroşit. Mă rog, când o avem!

Iar soţii, blânzi şi domestici, când nu vor fi fost la vânătoare cu câinii, pe care îi vor iubi tot mai mult pe măsura trecerii anilor, sau cu treburi la moşie şi daraveli de vânzări şi cumpărări de sate, gârle şi pământuri, chezăşia bunăstării urmaşilor, ori când nu vor fi bulucind muieruşti prin locaţiile mai sus pomenite, se vor înfunda şi ei cu hartane de carne de batal, cu haşchine de slănină, cu papanaşi, cu chiroşti zise şi colţunaşi din ceaunele mereu pline, până li s-ar fi aplecat, dacă nu va fi fost zghihara şi frâncuşa din multele balerci şi balercuţe, poloboace şi polobocele, licori menite să meargă mâncarea "unsă". Şi ferit-a Sfântu' să nu fie aşezate butiile în bună rânduială în beciuri bine chivernisite, de oameni cu cheag! Nu erau uitaţi zbârciogii, ghebele murate, pâinişoarele pârpălite pe vatră sau bureţii cu usturoi, de mâncai până ţi se făcea greaţă; pe urmă îşi aduceau aminte de floarea laptelui - smântâna! Oooo, Doamne, buna şi dulcea smântână! Se scufundau în borşurile drese cu smântână, se înecau cu dovleceii şi păstăile de fasole ţucără cu smântână groasă, alb-gălbuie; d-apoi opinticii cu smântână şi dăraburi de mămăligă, surpături rostogolite pe hăul unor gâtlejuri prăpăstuite, după aceea sarmalele blonde (cocoloşite în foi de varză) sau brunete (în foi de viţă), forfotite cu mare socoteală în oală de lut, numai la jăratec şi potrivite în toate celea, tămânjite vârtos după aceea prin slăvita smântână! Iar la urmă, căci finis coronat opus (strămoşii mei urmau vorba asta pe lătinie fără să ştie şi fără să-şi tocească coatele pe băncile şcolii!), li se puneau sub nas fluturii albi şi obezi ai colţunaşilor cu smântână şi poalele-n brâu unse din belşug cu aceeaşi smântânică groasă-grosuţă...

Tiii! Cum mama dracului să nu plesneşti mâncând! Te întrebi dacă, după atâtea mâncăruri, nu se vor îmbolnăvi. Dar nu, nu se îmbolnăvesc! Iată-i a doua zi senini şi voinici ca în ceasul dintâi.

Şi, uite aşa, le va trece viaţa, ca adierea moale dinspre malul Nistrului, până ce, într-o bună zi lăsată de Dumnezeu, fi-vor găsiţi adormiţi întru vecie pe băncuţa de la poartă, sub nucul cel mare de pe vremea Măritului Ştefan, sau vor cădea de pe scara de la şură, fiind prea plini de rachiu de anason, ori se vor fi înecat cu coşcogea vălătucul de şoric; sau pur şi simplu vor fi căzut în bot în grădină, boldindu-se în ultimele clipe la răzorul umed de pătrunjel încolţit din nou toamna târziu, în spuza brumii. Şi fi-vor mormântaţi cu mare cinste, cu popi de peste şapte sate; iar cuconul Neculai sau cuconul Petruţă va fi dus lin la ţintirim cu sania cu boi pe zăpadă, prin praful sau glodul drumurilor. Iar ţăranii, cu căciulile în mâini, îl vor plânge de mama focului pe boier, că a fost om bun; avea el mâna grea, când era mâniet, şi era cam apucător, dar în rest era pâinea lui Dumnezeu, nu altăceva. Ferice de cuconu', că se va duce la dreapta Tatălui!