Cui îi este frică de idei?

A început să se scrie (chiar dacă, pentru unii, un arhitect care şi scrie este suspect).

Nu visam să existe vreodată o "serie" de cărţi de arhitectură. Nu credeam vreo editură va include cartea de arhitectură în planurile sale, altfel decît din întîmplare. Avem deja cîteva colecţii la editurile "Paideia" şi "Noi Media Print", toate avîndu-l ca iniţiator pe Augustin Ioan; de altfel, lui Augustin i-a fost recunoscut meritul de editor prin premiul acordat de către Ordinul Arhitecţilor (curios este faptul că nu i-a fost recunoscut şi meritul de autor de carte ... dar asta-i altă discuţie).

Sînt arhitecţi care scriu cu hărnicie prin reviste; şi nu numai prin revistele de arhitectură. Dar nu se aud ecouri ale textelor de arhitectură, fie publicate în reviste, fie strînse în cărţi. Apar rar "semnale" dar nu şi comentarii (şi nu ne referim aici la răspunsuri "polemice" care maschează, uneori, plata mai puţin elegantă a unor poliţe personale). Nici măcar nu auzim prea des comentarii în cadrul breslei. Peste texte se aşterne tăcerea, deşi nu aceasta ar fi menirea lor. Şi pentru că tot aminteam de Augustin Ioan, el constata că au apărut mai multe recenzii în străinătate la o carte a sa editată în SUA decît acasă la versiunea în limba română.

Dacă tot se citeşte, căci (totuşi) cartea de arhitectură se cumpără, este greu de înţeles tăcerea de dincolo de paginile scrise. Multe cărţi şi multe articole etalează idei incitante; din păcate, ideile se pierd în negura surdă a indiferenţei. În arhitectură, cele mai viguroase idei - ideile novatoare - sînt vehiculate de cărţi sau se iţesc prin concursuri. Concursuri de idei nu se prea organizează la noi; nici măcar în expoziţii nu există o "secţine" de "arhitectură eseu", uitîndu-se că locomotiva arhitecturii este tocmai experimentul iar fermentul valorii este schimbul sănătos de idei. În lipsa ieilor, din arhitectură rămîne doar construcţia. Şi dacă vom bloca ideile prin tăcere sau eliminînd forum-urile în care s-ar putea face auzite, vom axfisia arhitectura şi ne vom înconjura de clădiri fără grai.

Şcoala de arhitectură face efortul de a pune idei la temelia exerciţiilor de proiectare, dar fără suportul breslei, bunul obicei de a da sens unei case se poate pierde. Ea a rămas singura instituţie lucidă şi capabilă să înţeleagă faptul că arhitectura este mult mai mult decît facerea unor obicte. Şi chiar dacă se simte deja o puternică presiune din partea "producţiei" (pentru o formare a studenţilor mai aproape de "cerinţele pieţei"), şcoala va trebui să insiste pe mesajul arhitecturii, pe consistenţa gestului, pînă cînd şi "piaţa" va afla care este adevăratul rost al acestei meserii.