Te caut eu mai târziu

Nu ne mai văzusem de câteva luni, de când venise ultima dată în ţară. Îl dusesem atunci cu maşina în oraşul unde se născuse, la Braşov, ca să-şi vadă rudele, poate pentru ultima dată. Se deplasa într-un scaun cu rotile. Boala de care suferea avansase mult, practic nu-şi mai putea folosi mâinile şi picioarele, trebuia ajutat să se îmbrace, şi să mănânce. De vorbit, vorbea încă bine. Nu-şi pierduse nici cheful de viaţă, era neschimbat. A vrut să stea în faţă, în maşină, lângă mine. Pe serpentinele de la Posada m-a criticat că conduc prea încet. Am accelerat. Tăind o curbă am ieşit puţin cu roata din spate pe marginea drumului. Mi-a atras atenţia că nu folosesc trasa bună. Nu l-am contrazis, pentru că n-am mai fi terminat niciodată, era un mare polemist.

A fost foarte bucuros să-şi întâlnească rudele şi prietenii din oraş. Au venit cu toţii să-l vadă, au vorbit ore întregi. Ne-am întors apoi la Bucureşti, de unde a luat avionul înapoi spre casă. În ultimii ani, pentru el acasă nu mai era nici la Braşov, nici la Bucureşti, ci la Arnhem.

Am ţinut legătura prin poşta electronică, şi, ocazional, prin Skype. Vorbeam destul de rar, pentru că începuse să nu mai articuleze bine sunetele, şi nu-l prea înţelegeam. Mesajele scrise erau mai clare, deşi scurte, şi cu destule greşeli, fiindcă nu tasta cu mâinile, ci cu capul, folosea un fel de băţ fixat pe frunte, primit de la primărie. Mi-a explicat că primăria l-a ajutat şi cu altele, mult mai scumpe, şi pe care nu şi le-ar fi putut permite - un pat manevrat electric, şi mai ales un dispozitiv, tot electric, de intrat şi de ieşit din cada de baie. În ciuda bolii, care-l incapacitase aproape total, părea optimist. Familia îl sprijinea mult, desigur.

Într-o dimineaţă, pe când mă aflam la serviciu, în mijlocul unei şedinţe tensionate, m-a sunat pe Skype. Colegii din birou au tăcut când am răspuns. Voia să vorbim. I-am spus că sunt la lucru, şi nu pot vorbi: "Te caut eu mai târziu". Am închis. L-am căutat imediat ce am terminat, dar nu mi-a mai răspuns.

N-am dat de el nici a doua zi. Atunci am sunat-o pe soţia lui: "A vrut să-şi ia la revedere de la tine înainte de a fi eutanasiat. A venit un medic, care i-a făcut o injecţie. În afară de noi, a mai participat un reprezentant al primăriei, şi un preot. Îi vom aduce cenuşa în ţară, a dorit să fie depusă lângă fraţii şi părinţii lui."

(Bucureşti, iulie 2020)