14.07.2020
O temă de care aud frecvent e ajutorul dezinteresat pe care ar trebui să-l dăm celor în nevoie, chiar atunci când au nevoie. Unii din cunoscuţii mei sunt chiar intransigenţi în privinţa asta.

Prietenul meu medic, spre exemplu, îmi atrage atenţia de câte ori vorbim cât e de important să fii atent la interlocutor, să sesizezi orice derapaj de la normalitate, fie fizic, fie psihic, ca să poţi interveni cât mai repede şi eficient în corectarea lui. Şi că trebuie să te dedici trup şi suflet unei astfel de sarcini, să uiţi de tine în astfel de momente, să-ţi concentrezi întreaga energie pe nevoile celui încercat de soartă.

De aceea, atunci când am avut un necaz pe care am simţit nevoia să-l discut cu cineva, după ce am ezitat o mulţime, mi-am zis să-l sun. M-am gândit cum să abordez problema ca să mă înţeleagă cât mai bine, mi-am elaborat şi o serie de răspunsuri la unele întrebări lămuritoare pe care ar fi putut să mi le pună. Bine pregătit pentru o discuţie aprofundată, m-am instalat comod în fotoliu, şi l-am sunat în speranţa unui sfat care să mă scoată din încurcătură.

Mi-a răspuns cu o voce uşor iritată, vizibil deranjat. Înainte de a apuca să-i spun mai clar de ce l-am sunat, m-a repezit grăbit: "N-am timp acum..."

(Bucureşti, iulie 2020)

0 comentarii

Publicitate

Sus