Cătălina Bălălău: Legenda spune că bebeluşul Corina Grigoraş era poreclit Încruntoiu. E adevărat? Ne spui o amintire din copilărie? Preferabil una în care ai dat de belea.
Corina Grigoraş: Adevărat! Dovada este ridul dintre sprâncene.
Aveam o păpuşă de cârpă, cu faţă de plastic, cu capul ascuţit aşa, ca Oblio. Cine e millennial bătrân, ar trebui să le ştie! O chema Bogdănel Grigoraş şi din cauză că o târam - literalmente o târam pe jos - peste tot după mine, arăta îngrozitor, era materialul ros, vai de Bogdănel, ce să mai zic. Ai mei ii spuneau Şopârla Grigoraş şi se tot chinuiau să mă despartă de el. Au încercat să mă păcălească, luându-mi o păpuşă la fel, doar că albă (a mea era roşie). Şi curată. Nu mi-a trebuit, i-am rămas loială lui Bogdănel, care la un moment dat a dispărut. Cu siguranţă la gunoi.
C.B.: Dar e doar o amintire, nu păţanie cu bucluc...
C.G.: Ah, gata, mi-am amintit şi păţanie cu bucluc. Venisem de la şcoală, eram eu cu fratele meu mai mic şi cu căţelul nostru, acasă. Ai noştri erau la serviciu. Toate bune şi frumoase, a fost o zi în care ne-am înţeles bine, nu ne-am ciondănit, am pus masa să mâncăm de prânz şi jur că nu ştiu cum s-a întâmplat că am început să ne certăm şi frate-miu m-a încuiat în balcon. Eu, vrând să ies, am tot împins cu genunchiul în geamul uşii până s-a spart. În 5 minute au venit acasă ai noştri şi au găsit un geam spart, un genunchi din care curgeau şiroaie de sânge şi un căţel care stătea cu labele în cioburi! Surprizăăăă!!!
C.B.: Mai departe - cum a fost în liceu, în facultate? Ştiu că actoria nu a fost prima alegere. Cum ai luat hotărârea să schimbi traseul? De ce ţi-e dor din perioada aceea?
C.G.: Acum îmi dau seama că m-am plictisit tare în liceu. Nu era mediul meu, asta e clar. Am fost la cel mai bun liceu din Brăila, la una dintre cele mai tari clase de mate-fizică, din care au ieşit astrofizicieni, medici, avocaţi. Şi-un actor: eu. Matematica mi-a plăcut mult, am avut şi-un profesor care era foarte pasionat de materia lui, dar îmi plăcea mai mult să merg la teatru, mă fascina mai tare scena decât matematica. La facultate am dat prima dată la ASE, studii economice în limbi străine, la clasa de engleză. Mă plictiseam, ăsta e adevărul. Eram bună, aveam note mari, cred că am avut şi bursă de merit în primul an. Am terminat cu medie mai mare de 9. Dar mă plictiseam. Nu mă provoca, nu mă stimula, nu mă interesa. A trebuit să fac un proiect la contabilitate şi stăteam noaptea şi număram zerouri ca să nu le pierd şirul şi am zis că nu vreau să fac asta toată viaţa! După ce-am dat la teatru, am simţit că mi-am găsit locul. De ce mi-e dor? Mi-e dor să mai am 20 de ani. (Dar cu mintea de-acum!!!)
C.B.: Despre mutarea la Piatra Neamţ. Cum au fost primele zile? De cât timp locuieşti în Piatra şi cum ai descrie oraşul cuiva care nu a fost niciodată aici?
C.G.: Am ajuns noaptea în Piatra, a venit şoferul teatrului, m-a luat de la gară şi m-a dus acasă. Era iarnă afară, era zăpadă în oraş. A doua zi când m-am trezit, am ieşit să cumpăr ceva de mâncare şi când am ieşit din bloc, am văzut munţi în jur şi am rămas mască! Wow, ce oraş fain! În decembrie 2020 fac nouă ani de când am luat concursul!!! 9!!! Wow, ce repede a trecut timpul!
Eu sunt născută într-un oraş de provincie, Brăila, oraş în care m-am simţit sufocată, până am plecat la Bucureşti la facultate. Nu mi-aş fi închipuit că o să ajung să trăiesc din nou într-un oraş mic. Dar Piatra Neamţ e diferit, e curat, e cochet, e un orăşel de munte, e la o aruncătură de băţ de masivul Ceahlău, vara e răcoare, nu te sufoci ca în Bărăgan, iernile sunt blânde şi nu-ţi plezneşte faţa de la crivăţ. Recunosc că ritmul lui lent poate să fie uneori plictisitor şi mi-ar plăcea să existe mai multe evenimente culturale. Şi marea mea fericire este că, de când m-am mutat în Piatra am putut să schiez mai des! Iubesc să schiez, cred că dacă m-aş fi născut la munte, aş fi făcut performanţă!
C.B.: TT (Teatrul Tineretului) - ce înseamnă pentru tine?
C.G.: Pffff! TT e locul în care eu m-am format, m-am descoperit ca actriţă. Când am ieşit din facultate cred că eram ca Bambi pe gheaţă. Am avut profesori foarte buni dar nu aveam experienţă. Aici am învăţat şi învăţ în continuare să stau bine pe picioarele mele! Şi învăţ de la toţi colegii mei şi de la fiecare întâlnire pe care o am cu un regizor!
C.B.: Vrei să îmi povesteşti despre trei proiecte care simţi că te-au format?
C.G.: Ah, nu prea îmi place să fac selecţia asta, pentru că fiecare spectacol, fiecare proiect m-a format. Chiar şi proiectele mai puţin reuşite. E cam nedrept din partea mea să fac o selecţie, dar hai să nu te las fără răspuns.
Primul regizor mare cu care am lucrat la TT a fost Alexandru Dabija şi am făcut cu el spectacolul O... ladă, pe care l-am adorat. Era o mare bucurie să mă joc în personajul ăla, baba spurcată la gură.
Apoi cred că următoarea treaptă în evoluţia carierei mele a fost întâlnirea cu Ada Milea, cu care am făcut trei spectacole, pe care le joc cu aceeaşi poftă cu care mă jucăm în O... ladă şi de la care plec încărcată cu energie! Aş putea muta munţii, după un Amintiri!
Şi al treilea proiect, sunt de fapt două, ex aequo, căci nu pot să aleg, sunt diferite şi la fel de importante pentru mine: întâlnirea cu Radu Afrim şi cea cu Gianina Cărbunariu. Cu Radu mi s-au îndeplinit două dorinţe: prima, de a lucra cu el şi a doua de a primi acel personaj comic, spumos pe care mi l-a dat în Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine! Cu Gianina deja lucrez a doua oară. Repetiţiile la spectacolul Frontal parcă m-au responsabilizat mai tare ca artist, pentru că acolo vorbim despre lucruri dureroase care se întâmplă în societatea noastră, pentru că le punem oamenilor o oglindă în faţă. A fost interesant să particip la documentarea spectacolului, lucrul ăsta te bagă direct în miezul problemei, când ajungi la scenă ştii foarte bine care este situaţia pe care o prezinţi. Nu mai e ficţiune, e viaţă, e adevăr!
Dar importante pentru mine au fost şi întâlnirile cu Bobi Pricop (am făcut cu el un spectacol care mi-a fost foarte drag), Vlad Cristache, Ana Mărgineanu, Alexandru Măzgăreanu.
C.B.: Acum este perioadă de concediu - pe unde hoinăreşti ca să te simţi în siguranţă?
C.G.: Prin dumbrava minunată. Am nişte prieteni care au o căsuţă la munte, nu departe de Piatra Neamţ, într-o poiană în mijlocul pădurii. Absolut izolat. Nici semnal la telefon nu este. Când se poate, ne mai retragem acolo în număr restrâns, în familie cum ar veni. Stăm în aer liber, gătim afară la ceaun tot felul de nebunii. Dacă nu m-aş teme de urşi, aş dormi afară.
C.B.: Când revii ce urmează pe plan profesional?
C.G.: Am două proiecte. Unul a fost întrerupt de pandemie, din păcate. Lucram cu Gianina Cărbunariu la un spectacol pentru festivalul Postwest, iniţiat şi co-produs de Teatrul Volksbühne, festival care trebuia să aibă loc la Berlin în luna mai 2020 şi să găzduiască spectacole şi instalaţii create de artişti din 10 ţări. Din păcate festivalul nu s-a mai ţinut în format clasic (s-a transformat într-unul online - iar despre contribuţia TT se poate citi aici şi încă se poate vedea aici) din cauza pandemiei de coronavirus. Spectacolul se va face, însă, şi asta mă bucură cel mai tare.
Apoi urmează să lucrăm împreună la proiectul Elenei Morar, a treia producţie a Teatrului Tineretului din cadrul proiectului #SafeSpoTT, pe un text de Andreea Tănase. Mi-e foarte dor de scenă, mi-e dor să joc şi mă întreb dacă vom mai reveni vreodată la normalitatea de dinainte de pandemie.
C.B.: Experienţă în film - ce ai lucrat până acum? Ce ţi-ai dori să lucrezi?
C.G.: Nu prea am. Am făcut 3 scurtmetraje (două în studenţie şi unul aici la Piatra Neamţ, pentru un puşti de liceu foarte talentat, care voia să dea la imagine) şi un lungmetraj... ceva experimental, cu un regizor italian, care se voia a fi un film de artă. Obscur. Au trecut vreo 15 ani de la experienţa aia.
C.B.: Ai putea să alegi câte un top trei filme, cărţi, spectacole preferate / artişti care te inspiră?
C.G.: Trei filme: Irréversible (Gaspar Noé), Mommy (Xavier Dolan), Parasite (Bong Joon-Ho). Cred că toate trei au în comun o poveste puternică, ce provoacă emoţii intense, furie, revoltă, durere, compasiune, neputinţă şi au şi actori foarte buni. Vai, dar ce greu e să alegi doar trei filme! Îmi vine să trişez şi să zic că-mi plac şi La grande bellezza al lui Sorrentino, Three colors, trilogia lui Kieslowski, La vita e bella, Mulholland Drive al lui Lynch, filmele lui Tarantino, Almodovar, Jarmusch, Miyazaki. Promit că n-o să trişez la toate categoriile.
În engleză există expresia "book hangover", adică mahmureală de carte, tradus mot-à-mot, şi e atunci când nu poţi începe o carte nouă pentru că eşti încă blocat în lumea cărţii anterioare. Mi se pare tare frumos. Trei cărţi care mi-au făcut fluturi în stomac: tetralogia Elenei Ferrante, Un veac de singurătate de Gabriel García Márquez şi romanul lui José Saramago, Evanghelia după Isus Cristos.
Nu vreau să nominalizez spectacole, sunt foarte multe spectacole bune, care m-au marcat, pe unele le-am văzut de câte 10-15 ori. Mi s-ar părea nedrept să aleg doar trei. A! Pot să aleg două spectacole din afară, pe care le-am văzut în 2019 chiar în festivalul nostru de teatru: Le petit chaperon rouge, text şi regie de Joël Pommerat şi Birdie, spectacolul companiei Agrupación Señor Serrano Barcelona. Şi ca să fie trei, o să aleg şi musicalul Wicked, pe care l-am văzut pe vremea când locuiam în Chicago. Hai că m-am achitat cu seriozitate de sarcină, până la capăt!
Cat despre artişti, am descoperit recent un pictor român, ale cărui tablouri m-au lăsat mască, m-au emoţionat puternic. Şi încă nu le-am văzut pe viu!!! Eram închisă în casă în pandemie şi le-am admirat online. Simt că aş putea să stau cu orele în faţa unui astfel de tablou, să mă pierd în el. E vorba despre pictorul timişorean, Gheorghe Fikl. Uite cum e descris pe pagină unei galerii de artă: "Fikl compune un univers vizual teatral-somptuos, prin serii de compoziţii cu multiple stratificări simbolice, în care animale de forţă şi angoasă - tauri, păuni, câini sau oi - sunt stranii ocupanţi ai unor spaţii supra-realiste [...]" Toate drumurile duc la teatru!
Iubesc poeziile lui Bukowski şi tatuajele făcute de Suflanda (o găsiţi pe Instagram). Ha, sigur nu te aşteptai să bag un artist tatuator în top 3!
C.B.: Ha! Mă bucur mult că urmează să mergi la Cluj în programul 10 pentru FILM la TIFF 2020. Ce aşteptări ai de la această perioadă, ce ţi-ai dori să se întâmple în urma celor cinci zile de festival?
C.B.: Mă bucur tare mult că am fost selectată să particip în 2020 la programul 10 pentru FILM. Nu am aşteptări neapărat, poate doar speranţe. Dar pentru moment mă bucur de eveniment în sine, de-abia aştept să merg la Cluj, la TIFF, sunt curioasă şi entuziasmată de ce urmează să se întâmple în cele 5 zile în care voi fi acolo. În rest, sunt sigură că voi întâlni oameni faini, artişti remarcabili şi da, sper şi îmi doresc să fac şi film la un moment dat în viaţa mea de actriţă. Am învăţat să am mai multă răbdare şi că dacă ceva nu ţi se întâmplă acum, nu înseamnă că nu se poate întâmpla mai târziu.
Corina Grigoraş
Data naşterii: 02.12.1983
Studii: Facultatea de teatru, Univ Spiru Haret, Bucureşti, clasa conf univ Adriana Piteşteanu, conf univ, Vlad Rădescu
Proiecte în lucru: Spectacol în regia Gianinei Cărbunariu, co-producţie cu teatrul Volksbühne, Berlin (titlu în lucru) / 98% (decizia corectă), de Andreea Tănase, regia Elena Morar
Câteva dintre rolurile de la TT: Baba spurcată la gură - O... ladă, creaţie colectivă după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija / Fata - Contra iubirii de Esteve Soler, regia Bobi Pricop / Povestitor, Chelneriţa, Rhonda - Aproape de John Cariani, regia Vlad Cristache / Viorica, Actriţă - Anul dispărut. 1996 de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu / Kate - Visătorul, după Ian McEwan, spectacol-concert de Ada Milea / Smărăndiţa - Amintiri după Ion Creangă, spectacol-concert de Ada Milea / Alice - Alice după Lewis Carroll, spectacol-concert de Ada Milea / Zerbinette, Nerine - Vicleniile lui Scapino de Molière, regia Alexandru Mâzgăreanu / O elevă silitoare - Steaua fără nume după Mihail Sebastian, regia Alexandru Mâzgăreanu / Saşka, Ania - Mamă, mi-am pierdut mâna! de Maria Kontorovici, regia Alexandru Mâzgăreanu / Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu ţine, scenariul şi regia Radu Afrim / Frontal, o adaptare foarte liberă după Povestea unui om leneş de Ion Creangă, un spectacol de Gianina Cărbunariu
Premii: Premiul pentru cel mai bun spectacol O... ladă - Festivalul Comediei Româneşţi (festCo) 2014
Trecutul independent: Teatru: Membru fondator al primei trupe de improvizaţie din România care are componenţă exclusiv feminină - Trupa Pinkless / Improvizator în Trupa Obligo / Actor participant în Festivalul de Teatru Stradal, "Transport ieşit din comun", proiect al trupei de teatru franceze, Ilotopie, în colaborare cu Institutul Cultural Român şi RATB // Film: Anastasia - scurtmetraj Urban Love 1, regia Ovidiu Dumitriade şi Mădălina Lungu / Rol principal în filmul studenţesc de scurtmetraj După ce tatăl a plecat (film participant la Festivalul de Film Dakino) / Rol secundar - film de lungmetraj, Supplico, partea a două a trilogiei Pă-Su-Me, în regia lui Michel Ferraro, film participant la diverse festivaluri de film în Europa.