Vio (III)

Am stat mult în acea tavernă din Veneţia, cu o răcoritoare călduţă şi călîie în faţă. Într-un sfîrşit Vio reapare. Nu rabd şi îi spun oarecum în continuarea celor dinainte:
- Şi totuşi, Vio, nu poţi spune că nu eşti plătit bine, că nu trăieşti în condiţii mai mult decît civilizate.
- Da, sigur - spune Vio cu ironie în glas. E drept, nu prea sunt doriţi cei cu mapa. Cu sapa, aşa ca mine, da! În toate ramurile economiei. Că nu mai rezistă ăştia fără noi (tonul lui Vio e tot mai ironic). Românaşilor, veniţi, drăguţilor, că se adună munţi de gunoi pe străzi, că nu are cine ne aduce laptele dimineaţa pentru cafeluţa cu lapte şi croissant, nu are cine face pîinea, cine face paturile şi curăţenie la hoteluri şi moteluri, că stau şantierele ca moarte fără voi. Românaşilor, veniţi, dragilor, ne mor bătrînele şi bătrînii fără asistenţa voastră, că n-are cine spăla farfuriile în restaurante, n-are cine culege sparanghelul şi altele multe, pizzeriile şi pasticceriile se închid fără voi... Hai, iubiţilor, veniţi, nu ne lăsaţi!
- Ai uitat să adaugi: veniţi, iubiţilor, aici avem cîte un loc de muncă pentru fiecare, sînteţi stimaţi şi preţuiţi, aveţi un salariu normal pentru o viaţă decentă pentru voi şi pentru familiile voastre din ţară, reuşim să vi-l dăm, iar dacă sunteţi oameni de treabă, vă puteţi găsi un loc în societatea noastră. Da, Vio, nu e nici o ruşine să lucrezi cinstit, orice muncă va fi fiind. Nici nu poate fi vorba de ruşine aici, ba din contră, este cît se poate de lăudabil faptul de a găsi putere să te desprinzi de patrie, de familie, pentru a răzbi în condiţii dificile, luînd-o de la zero, în plin necunoscut. Ştii ce este cu adevărat ruşinos? Mediul politic infect, starea de mizerie morală, impotenţa intelectuală, ipocrizia, indiferenţa şi cinismul. Toate tarele clasei politice româneşti din ultimii 30 ani - astea-s sînt cu adevărat ruşinoase!
- Sigur, nu e nici o ruşine ca Estul şi africanii să facă muncile de jos ale Occidentului.
- Dar sînt şi medici aşteptaţi, şi asistente, şi proiectanţi şi comercianţi. Trebuie să lărgeşti mult paleta profesiilor! Au trecut anii de început, românii gunoieri , măcelari, îngrijitori, etîcî. Au ajuns profesori universitari, proiectanţi, sociologi, psihiatri, proprietari de fabrici, etîcî. Vorbesc doar din ce cunosc, nu din auzite!
- Tot slugi, se încăpăţînează Vio. Îmi dau seama că nu-ţi convin vorbele mele, dar nici nu mă poţi contrazice. Adevăru-i adevăr: Lucrăm la curţile altora! Şi să nu mă iei cu vorbe de samaritean şi cu izmeneli de astea: că ruşine este să furi, să te droghezi, să te destrăbălezi, să nu lucrezi şi să aştepţi să ţi se dea, că ruşine este să mergi şi în străinătate şi să faci aceleaşi lucruri ruşinoase pe care le făceai în ţară, să-ţi faci de ruşine ţara, patria, bre, şi mama. Prostii de gazeta de perete de altădată! Vaaai, cei din urmă vor fi cei dintîi! Hai, lasă-mă, domnule!
- Dar nu uita că cei mai mulţi medici străini din Germania vin tot din România. În Marea Britanie cam tot aşa. Şi mai sunt mii de IT-işti şi mulţi alţii. România e în felul ăsta o furnizoare de materie cenuşie.
- Păi, dragă Radule, tocmai fenomenul ăsta e foarte trist. De ce, mă rog, ne tot lăudăm că lucrăm în altă parte decît în România. E normal aşa? E normal ca românii sau ucrainenii să facă curat la englezi sau la spanioli? E normal ca doctorii pregătiţi foarte bine în ţară să umple spitalele din Franţa sau Marea Britanie?
- Sigur, trebuie meditat asupra cauzelor socio-economice pentru care se pleacă...

Dar Vio rămîne cu acelaşi ton vehement:
- Pentru asta am făcut noi revoluţia? Ca să putem călători liber şi să vorbim liber? Că alte libertăţi nu văd. Tot amărăşteni am rămas, cu ţara la televizor, cu familii destrămate, cu...

Doamna mustăcioasă scoate capul printre mărgelele multicolore şi îl cheamă din nou. Nu am mai aşteptat. Nu voiam să-i facem probleme lui Vio. Pe de altă parte, voiam să vedem San Marco. Ne-am propus să ne întoarcem pe la Vio. Dar la întoarcere n-am mai găsit taverna.