02.08.2020
L-am cunoscut pe Terente (nume puternic - aşa îi spun şi acasă) la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila (TMF), în aburii unor repetiţii generale la Radu Apostol cu Drept ca o linie. Marele blond cu ochii albaştri, puţin aiurit, puţin emoţionat, puţin grăbit. Apoi în câteva luni am repetat împreună la un proiect şi l-am cunoscut şi din postura de coleg: implicat... şi mai emoţionat, îndrăgostit. Mult mai târziu, când am devenit iubiţi, l-am descoperit cu adevărat: un om mare cu suflet mare, super profi, prea serios... uneori, îi plac vacanţele cu soare, bancurile şi, la o bere cu prietenii, îi place voia bună şi nu-i plac bârfele.


(foto: Sorin Radu)


Ramona Terente: Bună Terente. Ai un nume sonor pentru Brăila. Ce înseamnă el pentru tine? Unde te-ai născut?
Valentin Terente: Eu sunt născut în Balş, jud. Olt, între Craiova şi Slatina. Părinţii mei au fost detaşaţi cu serviciul şi după 11 ani de stat acolo, m-am reîntors în Brăila şi de atunci stau aici cu familia. Pentru mine Terente înseamnă numele de familie, pentru alţii... o analogie care mă onorează şi mă face să zâmbesc.

R.T.: Povesteşte-ne despre copilăria ta şi cum e să creşti într-o familie tradiţională de ruşi - lipoveni?
V.T.: Normal (râde)... Mi-am petrecut copilăria la bunici, la tătăiţa Ivan şi mămăiţa Evdochia, pe o străduţă din cartierul Comorofca, un cartier cosmopolit dominat de lipoveni dar populat şi de ţigani, turci, ucrainieni. Ce e frumos e că pe noi copiii nu ne interesau lucrurile astea, pentru noi numele etniilor erau pur şi simplu cuvinte fără importantă, joaca era joacă... Cu jucat în praf, cu indieni şi cowboy de plastic, cu pişcărici (un fel de praştie cu bolduri). Bunicul meu era deştept şi sever, foarte respectat în cartier. Bunica, pe care ai cunoscut-o şi tu, era buna, şefa clanului, era mai permisivă, bea ţuică, se distra dar şi muncea, cânta ruseşte şi aşa a trăit 96 ani.

R.T.: Pe lângă inteligenţă nativă ai dezvoltat o logică matematică la profilul mate-fizică. Cum ai ajuns totuşi să dai la teatru?
V.T.: Eram în clasa a XI-a de liceu, după revoluţie, prin 1992 şi mă uităm la show-urile cu Divertis, iar a doua zi în clasă făceam reprezentaţii în faţa colegilor, pe baza unei memorii bune pe care încă o mai am. Colegii mi-au sugerat să dau la teatru şi eu i-am ascultat. Am dat la teatru şi am avut noroc că în Brăila există din anul 1992 o facultate de teatru înfiinţată de George Motoi, cu aportul considerabil al lui Bujor Macrin. Aşa că în 1993 am devenit student la clasa profesorului Victor Moldovan timp de 2 ani, apoi facultatea nu a primit acreditare şi ultimii 2 ani i-am făcut la Bucureşti la Luceafărul, la clasa prof. Cristina Deleanu. Ah, mi-am amintit, în clasa a III-a, la Balş, am jucat într-o piesă, mă chema Marcel (ca pe colegul meu) şi avea replici destul de bune. Am un exemplu: "Fii atent că poate îţi cârpesc una!", zicea partenerul meu... iar eu răspundeam: "Ce bine că oricum aveam buzunarul rupt!" E un gen de umor care îmi place.

R.T.: Ai fost norocos şi imediat după absolvire ai fost angajat la TMF. În ce rol ai debutat?
V.T.: Am debutat în 1993 pe scenă TMF într-un rol mut, fără vorbe (râdem amândoi), în spectacolul Oraşul nostru, regia Victor Moldovan, jucăm un preot. Eram toţi studenţii în distribuţie şi din păcate a fost o premieră nereuşită - întreruptă de o pană de curent care nu a fost rezolvată, iar noi nu am reuşit să terminăm spectacolul. Deci practic debutul meu a fost şi nu a fost până la capăt.

R.T.: Am o mare curiozitate: pentru că tu nu prea refuzi, cum reuşeşti, şi în roluri mari şi în roluri mici, să nu te "plictiseşti" de teatru? Nu oboseşti?
V.T.: Pentru că teatrul e frumos şi nu ai cum să te plictiseşti. Teatrul pentru mine e o jucărie frumoasă, este locul unde poţi să fii ceea ce ţi ai dori să fii, poţi fi oricine... doctor... criminal (dacă cineva şi-ar dori aşa ceva)... poţi fi un mic sau un mare Dumnezeu. Dacă îţi găseşti bucuria în fiecare personaj te duci cu ea.

R.T.: De ce crezi că ţi se spune Maestre? E pe bune?
V.T.: (iarăşi râde alături de mine pentru că ştie că îl iau la mişto): E o glumă a unui coleg care a devenit un fel de laitmotiv al glumelor între noi. Mache (Bujor Macrin - nota LiterNet) era maestru, dar nu i se spunea aşa... După ce a murit, lumea mă compară cu el, mulţumesc, sunt flatat dar... mai am până acolo... E o povestire a lui Solomon despre un contrabasist de la filarmonică, revoltat că dirijorului i se spunea Maestre, când el flutură doar din băţ şi nu face mare lucru, iar el cară ditamai contrabasul şi munceşte de atâţia ani. Trece timpul şi la un moment dat doi colegi mai tineri, îi spun: Bună ziua Maestre! iar el se uită în oglindă şi se vede cu chelie şi păr alb şi din acel moment începe să urască acest cuvânt. Aşa că....

R.T.:Nu ai tentaţia capitalei, ca alţi colegi de ai noştri?
V.T.: Sigur e vorba de un soi de comoditate la mine, e zona mea de confort aici, obişnuinţă... Dacă apare vreun proiect nu refuz, dar ideea de a mă muta din Brăila acum nu mă tentează.

R.T.: Avem o familie cu două fete. Cum e viaţa de familist? Ce înveţi de la copiii tăi?
V.T.: Viaţa de familist e ca o shaorma cu de toate: cu bucurii, cu ţipete, cu râsete, cu nervi... Cred că învăţ să fiu mai liniştit... pentru că le văd într-o agitaţie continuă, au o energie extraordinară, iar eu îmi dau seama că trebuie să mi-o conserv pe a mea. Ca să ne putem juca. Asta învăţ: să am poftă de joacă!

R.T.: Ce îţi place să faci? Ce alte pasiuni ai?
V.T.: Îmi place teatrul, să fiu pe scenă, îmi place atmosfera de la repetiţii. Îmi place să joc golf pe telefon (râdem), să mă plimb, să călătoresc, să mai citesc o carte, să mă uit la un serial, la un film când am timp.

R.T.: Ce calităţi şi ce defecte ai? Vreau să-ţi faci un autoportret!
V.T.: Calităţi? Cred că am o memorie bună care mă ajută în meserie, cred că am o voce plăcută, cred că am o înălţime puţin cam mare pentru scenă, dar acceptabilă... şi la defecte cred că am o comoditate despre care am mai vorbit, o încăpăţânare câteodată excesivă, o fi de la zodia berbecului şi un defect de dicţie cu care m-am luptat, dar am încetat să lupt. Vicii? Are oricine, mai ales din meseria asta şi e firesc să fim aşa, pentru că teatrul fără excese nu prea se poate face. Asta e părerea mea: spectacolele născute din excese sunt ori foarte bune, ori foarte proaste. Spectacolele născute din situaţii normale sunt drăguţe, nu e rău... cam asta e cu viciile.

R.T.: Ce dă valoare vieţii tale?
V.T.: Familia, respectarea unor principii, a unor reguli fără a fi habotnic!

R.T.: Vrei să faci film?
V.T.: Cine nu vrea? Vreau, îmi doresc, nu ştiu cum o să fie, mă sperie, sper să-mi treacă sperietura... Am avut câteva colaborări cu cei din serialul Las Fierbinţi şi în rest la capitolul ăsta stau pe un foarte bun zero.

R.T.: Ai vreun actor de film preferat?
V.T.: Peter O'Toole. Eu şi prietenul meu Emilian Oprea ne alintăm Peter şi Dick (Richard Burton). El între timp a pătruns în cetatea filmului, eu încă bat la porţi.

R.T.: Cam atât. Ce ai fi vrut să te întreb?
V.T.: Nimic... (râde) Aş fi preferat să nu vorbesc. Rolul mutului...

R.T.: Multă baftă!
V.T.: Mulţumesc!


(foto: Sorin Radu)

Valentin Cristian Terente
Data naşterii: 13 -04-1974.
Studii: Absolvent Academia de Arte Luceafărul 1997.
Teatru: A colaborat cu Cătălina Buzoianu, Victor Ioan Frunză, Radu Afrim, Radu Iacoban, Vlad Massaci, Radu Nichifor, Erwin Şimşensohn. Colaborează cu Teatrul de Artă în spectacolul Cerere în căsătorie.
Filme: A avut apariţii episodice în serialul Las Fierbinţi.

0 comentarii

Publicitate

Sus