Blues uitat de lume

În turn e un om.
Ce vede el?
O femeie se-apleacă la fereastră.
Ea cine este?

Carne, băutură, clopote de catedrală
acordurile cuiva la chitară;
blue blue albastru cât să vopsească
jeanşii din lumea întreagă.

E clipa şi e lumea,
coarda lovită şi ecoul.
Cântecul păsării sau al beţivului
cântec fals şi nebun cântat într-una.

Omul din turn
stă cu gândul la ceea ce vede,
femeia de la fereastră
nu te vede pe tine.

Dacă muzica nu e mâncare ori băutură
dacă sunetul de clopot şi blues
îţi duce gândul numai la
jeanşii pe ea cât or fi de strânşi,

atunci asta rămâne o coardă ruptă
un ecou, o melodie pe care Wolf
sau Muddy n-or să apuce s-o cânte,
fiindcă asta-i lumea, necontenit falsează;

e mult mai nebună omenirea
decât poate oricare în sine să fie;
cântările astea-s ca tine şi ca mine,
blues făcut să fie uitat de lume.

(în perioada 1 iulie 2020 - 30 septembrie 2020, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)