Sate şi oraşe

Satul şi oraşul au acelaşi model arhetipal; sînt proiecţii ale universului, au teritorii bine definite, sînt ordonate de centre cu dublă natură (reprezentînd puterea spirituală şi puterea mundană). Printre altele, le diferenţiază faptul că în aşezările rurale există o singură „breaslă" – cea a agricultorilor. Alte categorii (meseriaşi, învăţători, comercianţi, cîrciumari) au, în general, cel mult cîte un singur reprezentant şi, în context, ei par nişte personaje (mai degrabă) „exotice". Deşi au un statut de „prestatori de servicii", bunăstarea lor (şi mai toată viaţa lor) rămîne dependentă de cea a agricultorilor. În oraş, grupurile profesionale sînt consistente, avînd evoluţii independente şi fluctuante, iar interesele lor intră în coliziune, influenţînd spaţiul politic.

La sat, grijile oamenilor nu depăşesc limita comunităţii. Dincolo de aceasta e un spaţiu prea vag pentru a-i preocupa, şi problemele de dincolo de hotarul aşezării nu par a-i privi direct sau îi afectează într-o măsură mult prea mică pentru a le lua în serios. Îngrijorările lor ţin, în primul rînd, de fenomene naturale şi de faptele oamenilor din preajma lor. Evenimentele exterioare acestei lumi sînt înregistrate cu detaşare, sînt privite ca nişte spectacole bazate pe convenţii într-un spaţiu virtual şi oamenii nu se prea implică emoţional. Săteanul îşi cunoaşte limitele, ştiind şi cît de periculoasă este aventura depăşirii lor şi păşirea într-o lume fără reguli cunoscute de el.

Orăşeanul modern, mai puţin angajat într-o viaţă a comunităţii, este dispus repede să participe cu entuziasm la campanii globale promovate prin intermediul presei, proiectîndu-şi interesul în cele mai exotice domenii. Sărăcia de evenimente îl face pe orăşan să recurgă la televizor pentru a se cupla la întîmplări din vieţile altora, chiar dacă acestea sînt simple ficţiuni redate mai mult sau mai puţin artistic. La sat, treburile din gospodărie lasă prea puţin timp pentru urmărirea emisiunilor de la televizor. Oricum, acestei preocupări îi este preferat taifasul cu vecinii. Astfel, politica unui teritoriu mai larg poate fi înţeleasă uşor de orăşenii obişnuiţi cu hăţişul de acolo, cu volatilitatea lucrurilor care le mobilează locul, cu traseele care par sigure dar se transformă brusc în capcane ucigătoare, cu peisajul ceţos (lipsit de un contur ferm) şi cu lipsa certitudinilor. Viaţa la sat este mai simplă şi mai limpede, binele nu se poate amesteca în vreun fel cu răul, există alb şi negru. Spaţiul urban este gri; iar cînd albul şi negrul par a se ivi, se topesc repede în atmosfera generală.

Lumea contemporană pare ruptă în două: de o parte stă satul cu o comunitate solidă şi introvertită, cu griji care se cam opresc la graniţa aşezării, de altă parte avem oraşul modern cu o comunitate diluată şi avidă de evenimente (capabile să o motiveze) după care îşi întinde tentaculele pe un teritoriu foarte larg şi se avîntă înspre politic, iluzionîndu-se că aceasta poate fi un factor coagulant.