Nimeni nu se uită la televizor

La televizor, nimeni nu se uită la televizor. Este drept, nici în filmele rulate în cinematografe nimeni nu se uită la televizor. Bate la uşă o duduie frumuşică, îi deschide un bărbat chipeş şi o pofteşte înăuntru; aparatul de filmat o urmează în apartament, se fîţîie pe acolo şi, prin orice ungher s-ar plimba, nu se zăreşte un televizor deschis. Nu se vede nici măcar un televizor închis (dar nici o carte lăsată deschisă neglijent prin vreun colţ de casă). Totuşi. Ce făcea domnul acela chipeş pînă să-i bată duduia la uşă? În unele filme, el tocmai mînca sau tocmai făcea un duş. Dar se întîmplă rar. De cele mai multe ori, pătrunzînd cu aparatul în casa omului, este imposibil să deduci ce făcea el. Cam acelaşi lucru se întîmplă şi cînd un domn bine bate la uşa unei dudui drăguţe. Doar că, în acest caz, probabilitatea ca dînsa să apară în prag înfăşurată într-un prosop este foarte mare, cum şi şansa de a o surprinde în bucătărie este foarte mică. Doar un calculator deschis mai trădează ceva activitate, dar numai în secvenţe (cheie) în care se descoperă o informaţie pe internet sau soseşte un mesaj important. Ce fac acei oameni (singuri în casă) pînă le bate cineva la uşă?

Nici în alte scene domestice nu apar televizoare. Dacă este vorba de o familie serioasă (cu o ceată de copii şi, eventual, nepoţi), ea poate fi văzută strînsă în jurul mesei, ascultînd sfaturile înţelepte ale părinţilor (sau se porneşte „un conflict între generaţii"). Nici în acest caz televizorul nu e prezent. Aparatul este descoperit brusc doar atunci cînd se anunţă (în ediţii speciale) căutarea vreunui temut infractor. Şi se deschide televizorul taman cînd se face acel anunţ. Fix de la început (nu se pierde nici un cuvinţel). Şi, bineînţeles, ecranul se stinge imediat după acea ştire. De unde ştiu oamenii care este secunda în care trebuie să dea drumu’ la televizor? Probabil, televizoare sînt doar prin cîrciumile în care intră urmăriţii să înfulece oarece. Şi nu apucă să înghită bine că apare ştirea buclucaşă (însoţită de pozele lor) şi trebuie să spele putina urgent.

Întrebarea este: ce fac oamenii ăia în casă pînă le bate cineva la uşă? Dacă nu se uită la televizor, dacă nu citesc, atunci, cu siguranţă, ei îşi petrec timpul făcînd ceva pasionant. Ce anume? Ei mănîncă prin restaurante, au o viaţă trepidantă la locul de muncă, au şi o viaţă amoroasă complicată, îi fugăresc bandiţi (dacă sînt personaje pozitive) sau sînt urmăriţi de poliţişti (dacă sînt personaje negative) ori şi una şi alta (dacă sînt personaje „sofisticate"). Şi atunci cînd trag (în sfîrşit) acasă, gustă zacerea, lasă liniştea să le sune în cap? Dar nu pentru multă vreme. Cineva o să le bată la uşă şi, dacă nu o iau de la capăt cu alergătura, vor urma cîteva scene tandre.

La televizor, oamenii nu se uită la televizor. În rest, sînt (în medie) două televizoare în fiecare apartament. Şi nu stau închise.