Călătorie în Maroc (III) - Azemmour şi El Jadida, contribuţia portugheză

Am făcut un tur rapid al cartierelor din Casablanca, pe parcursul căruia am remarcat frumuseţea unui cartier doldora de vile de lux dar şi cea a Catedralei catolice (Sacre Coeur), construită de francezi, în 1930, care te uimeşte prin arhitectură dar şi prin albul imaculat. Apoi, mai departe, pe coasta oceanului, către două destinaţii mici dar interesante: Azemmour şi El Jadida.


Azemmour se află la o oră distanţă de Casablanca, pe malurile râului Oum Er-Rbia, iar principala valenţă a acestui orăşel încântător şi liniştit, adulat de mulţi artişti (în special pictori), o reprezintă plaja. Dacă eşti amator de surfing sau kitesurfing şi vrei să-ţi satisfaci pasiunea în Maroc, Azemmour e unul dintre cele mai potrivite locuri. Dacă nu, te poţi plimba prin medina acestei localităţi fondate în 1513 de către portughezi.

Şi mai interesant este, însă, El Jadida, localitate care se laudă cu faptul că e unicul oraş ne-maur din Maroc. Şi care se află la o aruncătură de băţ de Azemmour. În anul 1506, portughezii au construit aici o cetate, cu scopul de a-şi proteja caravanele, şi au denumit-o Mazagan. În scurt timp, acesta a devenit unul dintre cele mai importante centre comerciale ale ţării.


Sultanul Sidi Mohammed ben Abdallah nu a fost de acord cu prezenţa portughezilor şi a asediat fortăreaţa, în anul 1769. A cucerit-o dar portughezii au aruncat-o în aer înainte de a-şi lua tălpăşiţa. Noii locuitori au preferat să trăiască în oraşul nou, aşa că citadela a rămas în ruine până în secolul 19, când sultanul Abd er-Rahman a relocat o parte din evreii din Azemmour în vechiul Magazan şi a redenumit oraşul El-Jadida ("Cel nou", în limba arabă). Evreii au trăit aici amestecându-se cu arabii, fără a avea acel mellah (cartierul evreiesc bine delimitat), într-o atmosferă de prietenie şi toleranţă.

El Jadida a fost o surpriză plăcută. Am făcut o plimbare prin medina, am admirat biserica Adormirea Maicii Domnului, cu a sa arhitectură gotică, am vizitat Cisternele portugheze iar asupra acestora din urmă poate că ar trebui să mă opresc un pic mai mult, pentru că locul e interesant şi, în egală măsură, bizar.


Aşadar, înainte ca El Jadida să reintre în posesia marocanilor, portughezii s-au distrat pe aceste plaiuri vreme de circa 250 de ani, făcând din Mazagan (ei îi spuneau Mazagao) şi din cetatea lui un fel de sat de vacanţă, pe care l-au dotat cu diverse construcţii, care mai de care mai frumoase: biserici creştine, o sinagogă, un cuptor comunal şi, crème de la crème, aceste cisterne (1514) care i-au servit perfect lui Orson Welles pentru versiunea lui de Othello, marele actor şi regizor filmând aici scena dintre Cassio şi Roderigo. Locul a fost iniţial construit ca depozit, apoi a fost transformat în sală de arme şi, în cele din urmă, a ajuns rezervor de apă. Atmosfera în interior aduce cu cea dintr-un loc în care se poate filma cu uşurinţă o producţie horror: coloanele boltite sunt năpădite de igrasie. Lumina pătrunde printr-un "ochi" aflat în mijlocul încăperii, acolo unde se află un bazin care defulează, făcând ca apa să băltească de jur-împrejur. Ecoul vine să completeze acest peisaj subteran sinistru dar în acelaşi timp fascinant.


El Jadida e o poezie cu vers lusitan, colorată şi dulce ca nişte pastéis de nata. Desigur, la final te vrăjeşte cu plajele ei fine, promiţându-le momente de neuitat tuturor celor care iubesc jocurile cu apa.