Şi într-o zi mă întreabă Maria:
- Ai văzut pisicu'? Că nu-i nicăieri.
Îmi dau seama atunci că nu-l văzusem de o vreme. Îl caut peste tot prin locurile unde îi place să stea - nimic. Întreb în stînga, în dreapta - nimeni nu l-a văzut. Vai, unde-i motănelul? Într-un sfîrşit, apare agale dintr-o tufă, unde se tolănise la umbră. Oare se tolănise sau ce făcea el acolo? Şi un fel de mister prevestitor îmi trece ca o umbră prin minte.
Maria bucuroasă îi pune în blid o bucată de caş, mai mare decît mănînc eu la o masă. O miroase, o întoarce pe toate părţile cu lăbuţa, apoi se uită la noi:
- Altceva n-aveţi?
Da, trebuia să-i facem peştele ăla la grătar, domnule!
Şi aşa începe cuvîntul din poveste, că înainte mult mai este. Cum spuneam, cu motănelul ce ne mai alintăm: cînd se învîrte printre noi, cînd se freacă de picioarele noastre - îl alintăm şi-l nenerim ca pe copilul nostru. Şi-acuma-i acuma! Nemulţumit de cum îl "găzdăluim", cum zice Maria, numai odată ce-l vedem, ptiu! dihania de mîţ, cum se ridică în două labe şi spune, poruncindu-mi:
- Tată, ia să mergem noi să-mi peţeşti pe fata împăratului.
Na, frate! Ce mă fac acuma? (Se subînţelege că mai întîi am fost uimiţi că motanul vorbeşte, dar trecem peste asta.)
- Da' bine, băieţele, da' cu covidu' ce te faci? îi zic Că, uite, acu am citit ce spune o doamnă doctor, că, cică erupţiile morbiliforme, leziuni acrale şi erupţii liveoide sînt în ascensiune, iar cazurile de contaminare...
Motanul îmi răspunde cu neruşinare:
- Hai, scuteşte-mă! Mă doare sub coadă: mlsdfersamnbcr! ca să vorbesc ca doamna doctor.
Maria îi explică:
- Ş-apoi să te văd: Unde găseşti tu împărat cu fete bune de măritat! O să tot cauţi pînă la adînci bătrîneţi, că alea bunuţe îs date la gherţoii cu bani.
Dar el nu şi nu. Ca un motan needucat ce se afla, a început să cînte manele:
- Dacă aş da mîine un zvon, oooo, da da da da/ că vreau ca să mă-nsor, oooo da da da da/ ar suna din toată ţara/ nurori multe pentru mama.
Eu n-am ce face, îi ţin partea:
- Lasă, măi femeie, că tot e bine. Să nu-i dea prin cap să ceară calul răpciugos, ăl de mănîncă jar. Că azi nu se mai găsesc la ţară, a dispărut şi calul, şi văcuţa, ba şi găinile: nu numai cele cu ouă de aur, dar şi cele cu ouă-ouă. Nu mai are cine să facă ouă.
- Dacă şi tu eşti un necivilizat, cufundat într-o civilizaţie rurală perimată, mănînci ouă umplute cu avocado şi sos remoulade sau sarmale moldoveneşti. Altceva era să mănînc lilieci fierţi ca la chinezi. Acolo civilizaţie! De cinci mii de ani! Lilieci "al dente" cu legume de sezon!
În fine, mai boscorodim noi ce mai boscorodim şi pe urmă îmi iau cîrja, îmi îndes căciula pe (sau în, nu mai ştiu cum e corect) cap şi pornesc cu odorul meu de Motan la curtea Împăratul Roş, Verde sau Pestriţ, că aşa se poartă acum.
- Ia hai, băiete, să aducem noră mîne-ta!
*
Şi mergem noi mergem prin pădure zi de vară pînă-n seară, căci cuvîntul de narat mai e mult pîn-la gătat. Şi cînd am ieşit la o margine de autostradă (nu mai ştiu pe unde eram - la Bonn sau la Firenze), dăm peste o vulpiţă cam slută cu fustiţa scurtă.- Ooo, Riţa Vulpiţa - o recunoaşte Motanul meu fermecat - fosta mea colegă de clasă. Ce faci, fato, aici? Da' ce te-ai hîzit aşa? Unde-s ochii tăi ca cicoarea. Ooo, cînd îmi amintesc: Lumina zilei se schimba unde apărea lumina ochilor tăi!
Vulpiţa doar a zîmbit, mai mult a rînjit cu gura strîmbă, strînsă într-un zîmbet tîmp. Avea faţa pustie şi îngheţată.
- Nu-ţi mai rîde de mine. De la un fost coleg mă aşteptam la un pic de protecţie.
- Ce-i cu tine, fată? Ce eşti aşa stafidită?
- Eh, fosta-i lele cît ai fost, măi Nilă Motănilă, că toţi au aruncat lături în sufletul meu.
- Cum aşa?
- Uite aşa! Mi-am părăsit bîrlogul şi vulpiţele minore şi-am plecat în pădurea largă. Am zis că mi-a fi mai bine prin alte hăţişuri. Dar erau jungle, nu păduri! Am bătut străzile la Paris, la Roma, la Berlin, da' unde n-am fost. Mi-au flocăit toţi blana. Şi, poftim, după atîţia ani de sulemeneală, de nopţi pierdute şi de băutură, m-am stafidit de tot. M-am învăţat cu ţigările scumpe, cu băuturica... Lasă că nici înainte nu duceam la ureche. Da voi ce căutaţi pe aici?
Nilă Motănilă, fiu-meu, îi zice:
- Am plecat cu tata să-mi caut de mireasă pe zîna cea bună. Dacă nu, măcar o crăiasă ceva, o fată din poveşti cum alta nu găseşti.
O-ho-ho! se pune pe rîs Riţa-Vulpiţa şi rîde de se prăpădeşte.
- De mult n-am mai rîs atîta, măi Nilă-Motănilă! Boboc mai eşti, bag seamă! Se vede treaba că citeşti prea multe prefeţe. Ce crăiasă să găseşti, frăţioare? Tu nu le vezi pe toate fetele de pe gogoloiul ăsta de pămînt că au ochi de mîţă în săptămîna brînzei? Toate umblă numai să se căpătuiască, frăţioare. Tu le cînţi ode şi ele se gîndesc la crăpelniţă. După cîte ştiu eu, tu n-ai nici după ce bea apă. Lasă fumurile de iubire, frăţioare! Cum o să-i asiguri o viluţă măcar? Cu ce o s-o duci în Baleare şi aşa mai departe? Şi tu visezi la crăiese, ptiu! Mai bine ia de ici - zise Riţa Vulpiţa, şi-i întinse o sticlă de bourbon, pe care a scos-o din cizmele înalte pînă la buric.
- Poate că el are noroc - am zis şi eu - dacă aşa crede cu tărie...
- Ce să creadă, nene! mai bine ia şi mata un gît şi să vedeţi cum sufletul începe să vă strălucească. Atuncea nu mai aveţi nevoie de nimic.
Dar Nilă-Motănilă îi dete peste mînă, de-i sări sticla cît colo:
- Vai de sufletul tău, pierduto! Hai, tată, să mergem mai departe, că o fată fecioară cu inima căprioară o găsi Bunul Dumnezeu şi pentru mine.
- Bunul Dumnezeu? Aiuritule! Pe aicea a răposat de multă vreme Bunul Dumnezeu. Arzi gazu' de pomană! Vai de capul tău, mai zise Riţa-Vulpiţa şi ne întoarse spatele.
*
Şi nu ne-am lăsat. Am pornit din nou la drum. Şi umblăm noi zi de vară pînă-n seară, mergem cu foc din loc în loc cu pantofi rebok. Umblăm-umblăm, dar degeaba. Unde să găsim o fată cinstită şi curată, odată adulată? Căutam degeaba. Aşa că Nilă-Motănilă îmi zice într-o bună zi:- Tată, ştii ce m-am gîndit eu? Mai bine să intru şi eu în rîndul lumii, ce să tot umblu după cai verzi pe pereţi? Eu zic să mă însor cu o fată mai puţin frumoasă, dar cu dolărei acasă, cu tată gherţoi, plin de euroi.
- Vaaai, măi Motănilă, dar nu aşa-i povestea. Se povesteşte de un Făt-frumos cu inima mare, cu idealuri înalte, cu...
- Cine mai umblă cu idealuri înalte în ziua de azi? Azi e banul la putere, tăticule, nu vezi? Fără supărare, mai lasă mata cărţile celea cu poveşti idealiste. Azi trebuie să pui mîna pe biştari prin orice mijloace - aici e bătaia peştelui! Şi să-l ţii strîns, să nu-l scapi din mînă, că ştii vorba: Peştele pe care-l scapi e întotdeauna mai mare.
- Eu zic să te mai gîndeşti, Pisoiaşule, drăguţule. Eşti tînăr şi poate că te pripeşti. Plus că n-ai nici o avere.
- Las' că mă descurc eu. M-am gîndit, m-am socotit şi gata m-am hotărît. Mergem s-o peţim pe Fiţa Bălăuriţa. Nu-i ea aşa de frumoasă, e şi cam tontuţă, da' e fată aşezată. Tăticu-său, Balaurul cu trei capete, e mare mahăr la Vistieriile Centrale ale Pădurii.
N-am avut ce face şi am căzut de acord. Mai ştii? Poate ştie el ce ştie, că tinerii din ziua de azi...
Întrebăm noi în stînga, în dreapta şi ajungem. Nici n-a trebuit să umblăm mult, deoarece casa Balaurului cu trei capete era chiar în zona rezidenţială din Centrul Pădurii. Era un viloi mare, înconjurat cu un zid ca de cetate. Şi-mi stătea la poartă un godyguard cu fruntea lată.
- Băiete, ia fă-te încoace! Balaurul cu trei capete e-acasă? îl întreabă Motanul.
- Ce vrei, gagiule? De ce faci gălăgie? Aice-i vilă privată, bre. Nu vezi colo ce scrie (şi citeşte în trei silabe): Si-lan-ce! Ai vreo bubiţă la cap, ce ai?
- Îl vezi (mi se adresează Motănilă): mai totdeauna bodyguardul e prost ca gardul. (Apoi lui) Hai, tacă-ţi fleanca şi cheamă-l pe Domnul Balauru, că am o treabă cu el.
- Ceee? Nu zic eu bine că ai bubiţă la cap? Te pomeneşti că eşti puţin "indispus", a? Lasă că te dispun eu la loc.
Şi scoate bastonul de cauciuc care în nepoveşti se cheamă pulan. Însă Nilă-Motănilă nu se lasă:
- Măi, prostalăule, tu nu înţelegi ce zic eu aicea? Cheamă-l pe Balaur şi...
Nu ştiu cum s-ar fi terminat gîlceava, pentru că în momentul ăsta a apărut Balaurul cu trei capete: unul liberal, unul pesedist şi unul nu zicea decît: Money,money, money!
- Ce se întîmplă aicea? Parcă îmi miroase a carne de mîţă.
- Domnu' Balauru - începe bodyguardul - să vedeţi: Dobitocu' ăsta...
Dar Nilă-Motănilă îi ia vorba din gură:
- Cu respect, Domnule Balauru. Să ştiţi că noi am venit cu intenţiile cele mai serioase. De fapt, am venit să o cerem în căsătorie pe fiica dumneavoastră, Riţa-Bălăuriţa.
Capetele Balaurului se uitară mai întîi unul la altul, apoi două din ele izbucniră în rîs. Al treilea cap zice:
- Money, money, money. Vezi că te bulesc de nu te vezi, băi, motan spurcat. Mai bine spune ce avere ai?
- Domnule Balauru, mult stimate viitor socru, trebuie să recunosc că nu prea am timp să acumulez avere, fiind eu mai mult plecat. Uite, zilele astea trebuie să plec ambasador la Londra.
Am rămas cu gura căscată: Măi, ce le mai minte şi ăsta de îngheaţă apele! Dar cele trei capete ale Balaurului căzuseră deja în mreajă şi făceau feţe-feţe:
- Ambasador la Londra, Marea Britanie?
- Exact. Eu n-am prea vrut, că mie îmi ajunge secretar de stat la Ministerul Mediului, Bălţilor şi alte Hăţişuri. Îmi vine greu să mă mai adaptez acuma bimbaşă de ambasadă. Şi aşa am o grămadă de probleme, acuma cu noile obiective asumate prin programul de guvernare. Am sub comanda mea toate Hăţişurile şi Mişmaşurile protejate şi biodiversificate. Fiindcă trebuie să ne străduim să facem o pădure frumoasă la nivel Eropeean. Pînă nu ajungem la nivel Eropeean nu ne lăsăm.
- Pădurile? face un cap.
- Hăţişurile? face celălalt cap.
- Money, money, money! dă în bîlbîială al treilea.
- Pentru început - continuă pe un ton nonşalant Motănilă - avem în vedere tăierile la păduri. Am deplasat utilaje ultramoderne în partea de sud-sud-est, pe urmă în sud-sud-est şi aşa mai departe.
- Tăieri? face Balaurul şi mai excitat (de data aceasta din toate trei capetele). Domnule Motănilă, vă rog să-mi face cinstea să ne călcaţi pragul casei. Riţa-Bălăuriţa va fi încîntată să vă vadă. Poftiţi! Poftiţi!
În fine, o mie de vorbe un ban nu mai face. Am intrat în salonul Balaurului cu trei capete, unde s-a ţinut o petrecere de pomină cu caviar şi aşii manelelor. A fost prezentă toată gaşca Balaurului în păr. În afară de Bălăuroaică şi Bălăureii lor (Riţa-Bălăuriţa era într-o minunată rochie de satin cu volănaşe de la Chardin Davao), au mai fost Căpcăunul, Căpcăunoaia cu cele trei Căpcăuniţe, Ştirba Baba Cloanţa şi alte Cotoroanţe (au stat mai mult la televizor la o telenovelă, că dihăniile astea lăcrimează uşor), pe urmă Zgripţuroaica, Zgripţorii şi tot neamul lor de jigănii.
Şi-am mîncat, şi-am băut şi-am chefuit...
*
... pînă ce m-am trezit cu Motănică Făt-frumos ridicînd căpşorul din hîrbul lui de mîncare:- Tată, să scrii aşa: Mi-e sufletul tare greu! Parcă am o căruţă de îngrăşăminte în suflet. M-am săturat de ăştia ca de mere pădureţe - numai la bani li-e gîndul! Mai bine stau aici cu voi, sub masă: îmi beau lăpticul, mă mai frec de picioarele voastre, mai fiugăresc puii prin grădină... Deocamdată sînt prea mic ca să umblu după mîţe. Ce-aş vrea mai mult? Aaa, o bucată de peşte prăjit mai aveţi?