Călătorie în Malaezia (II): Penang, acest Silicon Valley plin de surprize

Un Mansion de cinci stele: Peranakan

Peranakan Mansion a fost cândva reşedinţa căpitanului chinez Chung Keng Kwee, un erou al secolului 19, un filantrop milionar, un vizionar, un antreprenor şi un comerciant, respectat atât de comunitatea locală cât şi de colonialişti, lider al unei societăţi secrete şi, cred, un soi de mafiot în sensul bun al cuvântului.

Pe de altă parte, paranakanii au reprezentant o importantă cultură locală chineză (înglobau două comunităţi: Baba şi Nyonya), reprezentativă pentru zonele Penang, Malacca şi Singapore. Aceştia - chinezi emigranţi în Malaezia, în secolul 16 - aveau un stil de viaţă unic, cu obiceiuri şi tradiţii care au definit o moştenire extrem de importantă, ale cărei influenţe se regăsesc azi în limba şi gastronomia Penangului.


În Mansionul Peranakan, construit la finalul secolului 19, descoperi o lume uluitoare, transpusă într-un adevărat palat restaurat, cu încăperi fabuloase, de la sufrageria somptuoasă şi livingul în care se servea masa (cu farfuriile şi tacâmurile pregătite), până la săli dedicate bijuteriilor, pantofilor, artefactelor, etc. Un amestec eclectic de gresie englezească, feronerie scoţiană şi mobilă europeană, laolaltă cu panourile chinezeşti, sculptate în lemn. 20 de lei intrarea, pentru un tur de circa o oră, pe care e imposibil să nu-l savurezi.

Eu am rămas cu imaginea celor două uriaşe oglinzi de-o parte şi de alta a locului în care se servea masa, explicaţia prezenţei acestora fiind că, aşezat în capul mesei, cu faţa spre intrare, Chung Keng Kwee putea să vadă în orice moment dacă apare vreun atacator, din stânga, din dreapta sau din faţă.


Viaţa de noapte în Penang

Nici viaţa de noapte din Penang nu e un capitol banal. Iar recomandarea principală se îndreaptă către street food-urile din George Town. Eu am luat la pas strada Chulia, pe care m-am oprit într-un bar cu muzică live pentru a savura o farfurie cu Char Koay Teow, probabil cel mai reprezentativ preparat malaiezian - tăiţei de orez prăjiţi, cu sos de soia şi de stridii, şi cu diverse chestii printre ei, de la creveţi la alune.


Pe Lebuh Chulia (te-ai prins că "Lebuh" înseamnă stradă) am descoperit şi tarabele cu "beţe" (Lok Lok). Mai exact, cu frigărui de tot felul, vegetale şi animale. Flămândul care doreşte să-şi izbăvească foamea, urmează următorul procedeu: cere o farfurie, după care se auto-serveşte cu câte beţe doreşte, având grijă să le păstreze. Beţele au capetele de care le apuci, colorate în diverse culori, fiecare reprezentând o categorie (cu preţ diferit): pui, peşte, fructe de mare, legume etc. După ce ai terminat de mâncat, vânzătorul îţi numără beţele şi face totalul. Cam cât costă o frigăruie? Cea mai scumpă era 1,6 lei (am precizat deja că 1 ringgat = 1 leu) iar cea mai ieftină... 50 de bani. Cu 10 lei mănânci o cină copioasă.
Alte food streets din Penang sunt Jalan Gurdwara, Bangkok Lane, Lebuh Tamil, Penang Road.


Penang Hill, obiectivul obligatoriu

Se spune că nu ai fost în Penang, dacă n-ai urcat pe Penang Hill. Adică pe dealul Penang, care mie mi s-a părut mai degrabă un munte micuţ. E vorba, de fapt, de câteva dealuri, cel mai înalt dintre ele având 833 metri. Penang Hill se află la circa 6 km de George Town şi se poate escalada prin intermediul unui trenuleţ - Penang Hill Railway, un funicular rapid care se laudă cu două lucruri: transportă anual peste un milion de vizitatori pe dealul Penang şi are cel mai abrupt tunel din lume şi cea mai mare lungime din Asia (1996 metri).


Ce-i drept, funicularul e impresionant. Urcând cu el, mi-am amintit de cel care urcă dealul Devei, până la cetate, şi care a suferit două defecţiuni în această vară, lăsând turiştii să coboare de pe mijlocul dealului. Penang Hill Railway a fost inaugurat în 1920, de către colonialiştii britanici care doreau să urce pe deal pentru a avea parte de aer curat. După mai multe renovări, de-a lungul anilor, în 2010 a fost schimbat complet, permiţând pasagerilor să facă drumul dintr-o bucată (şi nu din două, cum se întâmpla până atunci).


Până sus faci cam 5 minute, biletul costă 30 RM (varianta rapidă, fără a sta la coadă) sau 10 RM (varianta cu coadă). Întrebarea este ce găseşti sus, dar având în vedere că toată lumea se urcă pe deal, e clar că acolo sunt lucruri interesante. În primul rând, peisajele. Nu există loc mai bun de unde să "survolezi" insula cu privirea şi, o bună parte din timp ţi-l ocupi cu fotografiatul zărilor. Fie că e vorba de mare, de blocurile înalte sau de pădurea tropicală, panoramele sunt extraordinare.


Pe mine m-a întâmpinat sus o atmosferă de oarecare bâlci. Era ca şi cum malaiezienii ieşiseră cu mic, cu mare, la un picnic în pădure. Şi totuşi, era un bâlci de o eleganţă reţinută. La o terasă cânta muzică de calitate, oamenii erau liniştiţi, nu vedeai fum de "mici" ieşind de la cine ştie ce grătar. Pe Penang Hill se află o clădire foarte veche (Convalescent Bungalow, care datează din 1803) şi alte câteva exemple de arhitectură colonială britanică, alături de clădiri asiatice moderne.


Între primele se numără Bel Retiro, un bungalow construit în 1789 pentru Guvernatorul insulei, rămas încă de atunci în proprietatea autorităţilor. În plus, poţi vizita un templu hindus, dar şi o moschee, poţi admira un tun vechi de 250 de ani şi, mai ales, poţi face drumeţii. Mai există un muzeu al bufniţelor, un pavilion în care poţi experimenta o simulare de cutremur şi de taifun, un mini-sat, o grădină cu "dinozauri", un spa şi alte asemenea atracţii care să te facă să-ţi petreci o zi plină.


The Habitat - o plimbare prin pădurea tropicală

Dar principala parte (şi cea mai interesantă) a incursiunii pe deal a fost plimbarea făcută prin The Habitat. Acesta este un loc care-şi propune să te reconecteze cu natura, aruncându-te în mijlocul unei păduri tropicale care are o vechime de 130 milioane de ani. Este, practic, o plimbare de circa o oră, prin mijlocul acestei păduri, pe un traseu excelent amenajat (de altfel, The Habitat a fost deschis abia acum 2 ani), în care te informezi despre flora şi fauna locului: plante, arbori, insecte, păsări, reptile, mamifere etc.

Traseul are ca punct final Curtis Crest Tree Top Walk, un traseu circular, cocoţat în vârful unor piloni, de unde ai o viziune de 360 de grade asupra întregii insule. Nerecomandat celor cu teamă de înălţime, dar extrem de spectaculos. Şi deşi nu am avut ocazia, îmi imaginez că este locul din care poţi surprinde un apus de soare de mare excepţie. Prin urmare, dacă ai în intenţie să vizitezi dealul Penang, sincronizează totul în aşa fel încât să te prindă seara acolo.


Concluzia este că Penang e o destinaţie pe care s-o iei la pachet cu altele din Malaezia. Unii ar spune că nu (prea) ai ce să faci aici, însă personal aş susţine contrariul: dacă reuşeşti să-i descoperi farmecul, Penang e o insulă de care te poţi îndrăgosti. Până atunci, petrece 2-3 zile liniştite, căutându-i sensurile şi farmecul. În afară de cele despre care am vorbit mai sus, sunt multe alte locuri de explorat (Penang are şi plaje, de pildă), prin urmare, fără ca aşteptările să fie imense, ele sunt pe măsura oricărui călător curios să descopere lumea.

Unde să stai în Penang

Penang are multe hoteluri, iar majoritatea dintre acestea se auto-definesc ca fiind boutique-hotels. Am stat două nopţi într-unul dintre ele - Penaga Hotel, foarte bine plasat, în apropierea centrului vechi din George Town, construit în anii 20 şi renovat în 2008 pentru a fi transformat într-un stabiliment ce păstrează o bună parte din mobila originală.


Deşi la prima vedere ai avea impresia că e un hotel vechi, realizezi imediat că această patină a timpului este aplicată în mod special. Camerele sunt mari, mobilierul de lemn, cu piese interesante, pe care le descoperi inclusiv graţie inscripţiilor de pe pereţi, care-ţi povestesc despre ele. Un personal cald şi o atmosferă primitoare pentru acest hotel de 4 stele din inima capitalei Penangului.