Sfârşit de octombrie

Mai avea încă destul timp până la culcare, dar se plimba agitat prin casă, fără să-şi găsească locul. Era ora la care se calma după frământările zilei, aşezându-se confortabil într-un fotoliu pentru a se adânci un ceas sau două în lectura unei cărţi. Sau, dacă era vreo transmisiune mai interesantă la radio, un concert, o operă, ascultând-o întins în pat, cu căştile pe urechi. Acum ceva nu-i dădea pace. Nu-i ardea nici de citit, nici de muzică, şi nu ştia de ce. Se plimba dintr-o cameră într-alta, se uita la una, la alta, deschidea uşile dulapului de haine, fără să ştie ce caută. Când a deschis uşa cămării, privirea i s-a dus direct la cutia de sardele ce zăcea într-un colţ, neatinsă de luni de zile. Fără o intenţie clară, a dus-o la bucătărie. Mâncase deja de seară, ar fi trebuit să fie sătul, dar parcă nu era. Ar fi putut gusta o fructă sau nişte ciocolată neagră, lucruri pe care le avea întotdeauna la îndemână, dar care de această dată nu-l interesau.

A înţeles despre ce era vorba abia când a deschis frigiderul, şi s-a uitat fix la borcanul cu untură de raţă rămas de iarna trecută, pe care luni de zile nici nu l-a băgat în seamă, dar de la care acum nu-şi mai putea lua privirea. Îi era într-adevăr foame, dar nu orice fel de foame, ci de carne.

Peste vară se hrănise vegetarian. De cum venea sezonul cald, carnea nu-l mai interesa. Mânca orice, legume, fructe, brânză, lapte, ouă, mai puţin carne. Nici chiar peşte.

Când venea însă frigul, brusc simţea din nou nevoia de carne, altfel nu se sătura, oricât ar fi mâncat. Aşa a ştiut că de acum iarna bate la uşă. Nu căderea frunzelor, nici schimbarea garderobei, nici chiar făcutul focului în casă nu erau semnele clare, distinctive, ale schimbării anotimpurilor. Ci nevoia de a mânca carne. Şi-a întins nişte untură de raţă pe o bucată de lipie şi a râşnit nişte piper deasupra. A dus tartina la gură, cu un sentiment de împlinire. "Mâine trebuie să cumpăr nişte carne", s-a gândit. "Octombrie s-a sfârşit."

(Bucureşti, octombrie 2020)