O uşă în zid

Nimeni n-a intrat pe uşa asta, Nimeni n-a ieşit
Pe uşa asta. Uşa a tăcut mult, mult timp.

A trebuit să mă uit pe gaura cheii, dar atunci
cineva de-acolo mi-a întors privirea.
Mi-a fost ruşine şi m-am speriat.

Dar m-a obsedat, n-am rezistat, a trebuit.
Nu mult dup-aceea m-am uitat iar pe gaura cheii,
dar aceeaşi persoană mi-a întors privirea şi-acum.

Acela ştie oare când Cineva se uită
pe gaura cheii? Nu mi-a mai fost ruşine, ci frică, atât.
Oare Acela care m-a întâlnit cu ochiul său
va veni să privească şi pe partea mea?
Ce puteri există în privirea sa?

Abia în război am răsuflat uşurat.
A căzut o bombă. Atunci uşa misterioasă
a sărit din zid. Şi-am aflat, în sfârşit.
Pe gaura cheii, înăuntru,
era lipit un ochi artificial,
un ochi de păpuşă probabil.

Cum stă el la gaura cheii, ochiul acela este ca poezia.
E ochiul de pază.
Ochiul care-l găseşte pe cel ce caută.
Ochiul care te vede când îl vezi şi tu.

(în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 aprilie 2021, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)