Cuvintele sunt arme
Cuvintele separă şi rănesc
Măresc distanţele
Am iubit doar doi bărbaţi
Cărora nu le cunosc limba
Nici ei pe a mea
Şi doar ei m-au iubit dintre toţi
Poezia nu avea cum să intre în cuvinte
Să ne stea pe buze
A trebuit să se mute în gesturi în priviri şi
În înfocarea atingerilor
Ba, chiar, faptul că nu ne cunoşteam limbile
Ne-a împiedicat să vorbim anapoda.
Scriam noaptea în engleză scrisori de câte o pagină
din care tot ştergeam
şi tot tăiam până în zori
când trimiteam cel mult două fraze
Lumea se strecoară ca un şarpe printre cuvinte
Spre seară, misiva vorbea despre cum creşte costul ignoranţei
despre nimicul care ia cu asalt libertatea
şi despre câte şi mai câte
motive de revoltă sau naufragiu
dar era absurd să ne batem capul
cu lucruri atât de străine de dragoste
Dimineaţa
destinatarul primea doar câte un
"mi-e dor de tine"
"a fost lună plină"
"ploaia are gustul sărutărilor tale"
sau "ce faci, frumoaso?"
Unul dintre ei a învăţat pentru mine câteva cuvinte româneşti
Stătea întins pe spate şi zâmbea, le pronunţa uimitor de bine
Cu aerul unui puştan care sare gardul să fure cireşe
Am învăţat şi eu să îngaim în limba lor:
"Îmi pare bine că te-am cunoscut"
O spuneam de fiecare dată când ne întâlneam
ca şi cum îi vedeam prima oară