Se trezesc înciudaţi, cască cu furie, deschid ferestrele cu încrâncenare
Se spală pe ochi plini de năduf, umblă de colo colo cu cuvântul revoltă pe buze
Îşi sărută iubitele şi copiii cu inima neîmpăcată plină de zel
Se mângâie revoltaţi
Nimic nu le e de ajuns
Se uită cu dezgust la cei care îşi beau cafeaua în linişte
"Vă mulţumiţi cu puţin" zic, scrâşnind din dinţi
"Indolenţilor, nepăsătorilor"
"Ar trebui să vă fie ruşine că nu vreţi să facem o lume mai bună
Putori fără conştiinţă" zic
Înverşunaţi se trezesc şi înverşunaţi adorm
Îşi închipuie că revolta îi va salva de străvechea frustrare
De anticele răni care nu se mai închid
Că va veni cineva, un infirmier un salvator un pompier un ilustru om politic
Să le astâmpere pofta de auto-flagelare
Revoltaţi s-au născut şi în revoltă ard
Gândesc fără să înţeleagă.
Au impresia că nu gândesc destul.
Nu pricep că supunerea e o altă faţă a iubirii.
Că poţi iubi ceea ce ţi-a fost dat.
Am cunoscut o femeie care se lupta o boală grea
Toţi sufereau în jurul ei cumplit
Ea îi alina
Am cunoscut un om sărman, sărman
Era fericit
L-am întrebat ce îi umple inima aşa
"Sunt viu, mi-a răspuns
Nu e nimic al tău pe pământ, omule
Totul ţi-a fost dăruit
Şi îţi va fi luat într-o bună zi
Bucură-te"
Revolta n-are nici o noimă
Dacă n-are nici o iubire de apărat
Iar iubirea nu se apără aşa
Nu se apără aşa