Ai avut la dispoziţie 4 zile pentru a mă face să aflu mai multe despre tine. Şi n-ai pierdut deloc timpul: m-ai fugărit prin vânt, frig şi ploaie, parc-ai fi intuit că nu-s uşor de mulţumit. E, acum e timpul să-ţi dau verdictul: m-ai cucerit! Nu, nu, nu, nu, nu, nu te împăuna, ai fost ca o dragoste de-o noapte, o să-mi aduc mereu aminte ce-am trăit cu tine, dar nu-ţi dau nicio garanţie că mă voi întoarce. M-a costat scump aventura noastră.
Mai ştii cum a început? Mi-ai deschis uşa unui bloc scund de numai 4 etaje cu aceeaşi cheie cu care-ai răsucit butucul uşii de la intrarea în apartamentul poziţionat central, decorat bolnăvicios în alb, luminos şi expus privirilor celor din clădirea de vis-a-vis fără urmă de decenţă, lăsându-mă să mă descurc cum pot eu mai bine într-o casă lipsită de jaluzele şi perdele, ce-i drept, cum pare că sunt toate. Lasă, lasă, ştii foarte bine că nu mă refer doar la zona bucătăriei. Da, da, da, era la fel atât în dormitor, cât şi la baie. Probabil ţi-ai dat seama c-ai exagerat şi de-asta m-ai ţinut de dimineaţa până seara la plimbare.
Da, mi-a plăcut să-ţi traversez parcul până am ajuns în port, şi-apoi la mândria naţională: Mica Sirenă. Sculptura din bronz tolănită pe o grămadă de pietre, inspirată din povestea omonimă a lui Hans Christian Andersen, e cea mai populară atracţie turistică a voastră, nu-i aşa? Da, mi-ai mai zis că soţia sculptorului Edvard Eriksen, Eline, i-a pozat, dar nu părea că are 175 kg. Atât ziceai că are statuia-n greutate, nu?
Ce perfidă eşti, m-ai adus întâi aici, unde n-a fost nevoie să plătesc nicio taxă, pentru ca apoi să-mi bagi mâna adânc în buzunare. Aşa e, ai dreptate, nici în Christiania nu mi s-a cerut bilet de intrare.
Acum îmi dau seama: pe unde au luat-o toţi cei cu care m-am înghesuit la intrare, căci m-am trezit singură dintr-o dată? Ia stai, ăsta e miros de iarbă? Pe bune? Cum adică Christiania e stat autonom? Suntem în mijlocul Copenhagăi. Şi are propria conducere? Şi propriile reguli? Păi nu e anarhie, ce reguli? Îmi plac mesajele înscrise aici: "Have fun! Don't run (it creates panic)! No photo (drugs are still illegal)!" Pe bune, poliţia chiar are informaţii despre ce se întâmplă aici şi nu intervine niciodată? Mă sperii! Şi cu toţi tipii ăştia ce e, de ce poartă cagule? Vând droguri?! A, ok! Dar văd că oamenii sunt deschişi la minte din momente ce se plimbă pe aici cu copiii.
Asta-mi place: "Say no to hard drugs". Măcar atât. Parcă aduce atmosfera cu cea din Vama Veche, doar că acolo n-am văzut graffitti-uri şi nici indieni vânzând pipe sau chestiile astea de zici că le folosesc cei care se bucură de efectul ierbii. Iartă-mă că sar de la una la alta, dar din chioşcul ăsta cu haine şi încălţări, chiar poţi să iei tot ce ai nevoie, gratis? Nu, nu vreau să iau nimic, aş fi lăsat ceva, dar am pe mine toate hainele cu care am venit în bagaj, nu-mi imaginam că-n iulie pot fi 12 grade.
Dacă nu se vrea a fi o zonă comercială, aş zice că nu prea-i reuşeşte, aşa să ştii. În afară de terasele astea ticsite cu tineri înveseliţi de spumele berii locale şi a tarabelor cu "verdeţuri", văd că sunt magazine care vând biciclete, haine, tricouri personalizate... Nu, nu sunt cârcotaşă, observam doar. Bine, bine, hai c-am înţeles cum e cu oraşul liber, mergem? Nu vreau să întârzii la Coldplay, ţi-am zis că e trupa preferată a soţului meu şi că a luat biletele încă de anul trecut, imediat cum s-au pus în vânzare.
Mamă, dar ce e aici? Oamenii ăştia chiar vin cu bicicleta la concert? 40 000 persoane? Adică cam cât populaţia Alexandriei? Şi la concertul de aseară a fost la fel? Ce tare! Te superi dacă te rog să vorbim după? Vreau să mă bucur de concert.
Pfffu! Cum să mi se pară... fantastic, frisonant, am rămas fără cuvinte! Cât de clar a fost sunetul, ce proiecţii, ce lumini, ce efecte au creat brăţările şi tunurile alea de confetti, în toate culorile curcubeului. Inefabilă atmosferă, parc-ar fi fost un concert de cameră, atât de multă intimitate şi apropiere s-a creat între band şi spectatori. Iar tipa care a cântat în deschidere, Lianne La Havas, senzaţională. O s-o urmăresc de-acum. Uau, nici nu mi-am dat seama, e trecut de ora 23 şi e încă lumină! Ok, am înţeles, te-a obosit ziua asta cu mine, te las, noapte bună!
Azi unde mai mergem? La Legoland? Ieeei, o să se bucure Cristi! Cum ajungem? Nu, ne descurcăm singuri. Stai să văd dacă am reţinut bine: luăm trenul până la Vejle şi apoi bus-ul spre Billund. Dar costă, nu glumă. 350 euro transportul şi biletele de intrare pentru 2 persoane. Bine că mai avem doar 2 zile.
Tu ştiai că aici e şi fabrica Lego? S-a deschis când aveam minus 15 ani. Cum o fi să lucrezi într-un loc în care se aud numai chiuieli de bucurie? Ia uite: Lego Safari, replici ale oraşelor Amsterdam, Bergen, L.A., Ribe (cel mai vechi oraş danez), Copenhaga... Hai şi la Legoldmine! Chiar e educativ. Copiilor li se arată cum se extrage aurul, ei îl aleg în site, se duc apoi cu el la tejghea, îl topesc şi li se fac medalii. Intrăm şi la Haunted House? Da, n-a fost cine ştie ce, dar copiii erau încântaţi.
Vreau şi la Atlantis! Da, vreau să văd peşti înotând printre bărci, scafandri şi submarine făcute din Lego. Ne plimbăm şi cu monorail-ul? Hai şi cu o canoe! Super, a început iar ploaia! Ia-ţi şi tu o pelerină! Jucăm 3 jocuri aici şi dup-aia plecăm, bine? Ăăă, n-am nimerit! Hai, încearcă şi tu! Bravoooo, bate cuba! Ce urs urât, nu putea să ţi-l dea pe ăla albastru? Glumeam. Uite ce supărată e fetiţa aia! Nu, cealaltă, indianca. I-l dăm ei? Dă-i-l tu, tu l-ai câştigat. Nu prea se bucură. I l-a dat tatălui ei. Mă duc să i-l iau înapoi. E, nu se face, dacă nu-i place, îl dau altcuiva care chiar se bucură. A zis că mai are un copil acasă, dar n-am vrut să i-l las. Îl păstrăm noi, Cristi, e-al nostru.
Dacă ne mişcăm repede, ajungem să vedem şi Blu Planet, acvariumul, se închide la 17. Da, n-a fost năucitor, dar am văzut peşti despre care nici nu ştiam că există: Blind Cave Fish, Dragon Sea Fish, Splendid Garden Eel, Mandarin Fish, Elegant Firefish şi anemone - arată ca nişte păpădii din cele pe care le suflam când eram mică şi le împrăştiam în aer puful.
Eu zic că e suficient pentru azi. Merg cu soţul meu într-un pub să vedem meciul Franţa - Germania. Mi-e şi ruşine să intru, parcă am fi o pereche de clovni. În capitala daneză se poartă numai culori terne: gri, bleumarin, negru, iar noi suntem îmbrăcaţi în verde, portocaliu, roşu, albastru. Stai puţin să văd faza asta: Gooool!
Danemarca, azi vreau să mă plimb mai mult pe străduţele insulei tale, să-i simt pulsul. N-am văzut în viaţa mea atâtea biciclete câte am văzut aici, oriunde te uiţi, biciclete: cu coş, fără coş, de o persoană sau de două, cu "roabă" pentru transportat până la 4 copii, pictate, jumulite, vechi sau noi. Nu cred că există locuitor care să nu aibă. Şi merg cu ele oriunde, chiar dacă ei sunt îmbrăcaţi în costum, ele căţărate pe tocuri? Bravo lor, inima cred că le e recunoscătoare! Şi mediul, aerul sigur e mai curat, uite, nu e nici urmă de praf pe maşini!
Portul turistic, Nyhavn, cu cele două braţe de uscat înzorzonate cu clădiri desprinse din cărţile de colorat, restaurante şi cafenelele cochete cu doar 3-4 sau 5 mese, pescăruşii înfometaţi care-şi mozolesc ciocul cu frişca căzută de pe îngheţata unui copil neatent şi bărcuţele acostate în apropierea teraselor plutitoare, mă fac să nu mai vreau să plec. Chiar, îmi faci şi mie o fotografie, te rog? Vreau să imortalizez zâmbetul ăsta. Câtă lume, greu să găseşti un loc liber la o masă. Şi ce stare de bine generală, n-am văzut nici măcar un om trist în ultimele 3-4 zile. Adu-mi aminte să nu mă uit în oglindă! Glumesc, ce sari aşa? Eşti prea sensibilă.
Pe bune? Asta e clădirea teatrului? Şi vis-a-vis e Opera? Adevărul e că două clădiri aşa impunătoare nu ar putea sta alături una de alta, nu cumva să se eclipseze reciproc. Teatrul ocupă zona de uscat cu trafic ameţitor, pe când Opera stă izolată şi nu poţi ajunge la ea decât cu barca. Mi-ar plăcea să văd câte un spectacol în fiecare dintre ele. Vrei să dăm o fugă şi până la Palatul Regal? Uite, uite, se schimbă garda, am ajuns la ţanc!
Hai şi pe Stroget, am auzit că e cea mai lungă stradă pietonală din lume (3,2 km). Magazine, magazine şi iar magazine. De-o parte şi de alta. Intru 5 minute să-mi iau ceva mai gros de îmbrăcat, bine? Scuze, nu mi-am dat seama cum a trecut ora asta. Cristi unde e? Vai, ce drăguţ, eu credeam că te-ai supărat pe mine, iar tu mi-ai adus bujori. Promit că nu mai intru în niciun magazin.
Ce faine sunt tonetele astea mobile cu limonadă proaspătă, hot dog, clătite. Ne luăm şi noi câte-o clătită? Eu vreau cu zahăr şi suc abia stors de lămâie, n-am mai mâncat niciodată. Stai să-mi pun o dorinţă! Totuşi, 35 coroane e cam mult. Eu intru în Catedrală, îmi iei tu un fresh, te rog? Ce bun e, cât a costat? Cââât? 100 coroane? (Împarte la 7, iar rezultatul înseamnă euro). Mai iau o gură şi i-l duci înapoi! Doamne, cum e fântâna asta! Hai să stăm puţin aici, vrei? Nicăieri n-am văzut atâtea fântâni, superbe, adevărate opere de artă.
Clădirea asta ce e? Primăria?! Cât e de frumoasă! Iar piaţa asta formată în faţa ei văd că serveşte drept scenă indienilor. Îmi place atmosfera. Se pare că şi trecătorilor, s-au adunat buluc. Dar clădirea asta arămie ce e? Axel towers.
Aha... a, Cristi, uite: Tivoli, deschis în 1843, este al doilea cel mai vechi parc de distracţii din lume. Ştii care a fost argumentul cu care fondatorul l-a convins pe regele Christian al VIII-lea să susţină construcţia? "Când oamenii se distrează, nu se mai gândesc la politică". Intrăm şi noi? 110 coroane/persoană doar intrarea şi încă 220 coroane/persoană ca să te dai în toate drăciile astea. Hai să luam bilete de intrare şi vedem noi înăuntru dacă ne dăm în ceva. Nu e atât de multă lume cum mă aşteptam. Eu vreau o vată pe băţ, îţi iau şi ţie o bere? Şi uite aşa s-au mai dus 15 euro. Nu, nu vreau să mă dau, mi-e frică. Eşti sigur, vezi că nu glumesc, chiar mi se face rău, bineee... Nu mai vreeau, zi-i să oprească, mi-e fricăăăăă! Ce-ai zis? "Băăăăi, eu v-am dat bani ca să vă bateţi joc de mine?" Şi-acum mai tremur, nu mă mai dau niciodată. Cică ne-au făcut poză, hai să vedem. Hahahaha! Trebuie s-o luăm, arăţi ca-n poza aia din Malaysia când ai făcut pe deşteptul şi-ai mâncat din fructele unui pom necunoscut, mai ştii? Te-ai umplut instant de bube. Hahahahahaha!
Nu mai avem timp, dar chiar aş fi vrut s-ajungem la Muzeul designului, la fabrica Carlsberg, la un concert jazz. Da, am văzut că e în plină desfăşurare cel mai mare festival, ţine de pe 1-10 iulie, nu? 1200 concerte în 10 zile, în pieţe publice, în pub-uri... Ce fain! E drept, 4 zile sunt insuficiente pentru câte poţi tu, ţara lui Hamlet, să oferi! Îţi mulţumesc, promit că o să le vorbesc prietenilor mei de tine. Şi poate, cine ştie, o să mă mai întorc... odată ş-odată.
Îţi mulţumesc că mi-ai fost un ghid atât de bun şi de înţelegător, căci entuziasmul, curiozitatea şi nerăbdarea mea pot deveni obositoare.
P.S.: După aventuroasa mea întâlnire cu Danemarca, vouă, cititorilor, v-aş face câteva recomandări: luaţi-vă pelerina de ploaie (sau măcar o umbrelă) şi haine mai groase, indiferent de sezon. Dacă vreţi să staţi cât mai aproape de centru şi la preţuri cât de cât normale, închiriaţi un apartament.
În ceea ce priveşte transportul, vă recomand un abonament (80 coroane/1 zi, 170 coroane/3 zile, altfel, e între 24-36 coroane/călătorie) - aveţi călătorii nelimitate cu barca, bus-ul, metroul - care merge până la aeroport. Sau, puteţi să închiriaţi o bicicletă, să plătiţi pentru un bike taxi sau, la nevoie, Uber. Dar nu taxi clasic, o să vă usuce!
Ca suvenir, eu m-am mulţumit cu coroana de carton de la Burger King. Acolo ne-am ospătat cel mai des ca să mai salvăm nişte bani, dar nu şi sănătatea, e drept. Cu toate că nici măcar acolo nu erau prea ieftin: 2 meniuri = 25 euro. Totuşi, dacă vă mai rămân 10 euro, luaţi un magnet cu Little Mermaid, prea se fălesc danezii cu ea. Sau dacă nu, păstraţi o monedă cât de mică şi lipiţi-o pe frigider.
