Andaluzia atrage milioane de turişti anual, pe care nu-i întâmpină cu pâine şi sare, ci cu istorie şi soare. Sevilla, Córdoba şi Granada formează "triunghiul de aur" al Andaluziei - oraşe doldora de tradiţii şi locuri cu influenţe maure, evreieşti şi spaniole. Dar în această pagină voi povesti despre un alt oraş andaluz care trebuie fără-ndoială trecut în itinerariul unei vacanţe în sudul Spaniei: Ronda.
Ronda, oraşul coridelor
De mulţi ani îmi doream să vizitez Ronda, după ce am văzut o fotografie aproape neverosimilă, cu clădiri vechi, care parcă stăteau să se prăvălească pe marginea unui canion uriaş. Aşa că, în vacanţa andaluză, Ronda a fost primul oraş important pe care l-am bătut cu piciorul.
Dacă vizitezi Andaluzia şi vrei să ai parte şi de mare, soare, plajă, recomandarea mea este să te cazezi în Málaga (sau undeva în apropiere, pe Costa del Sol - găseşti multe localităţi la vest de Málaga: eu am stat în Fuengirola, dar la fel de bine poţi alege Torremolinos, Benalmadena sau, dacă vrei un plus de lux - cu cheltuiala de rigoare - Marbella). Málaga e un punct de plecare foarte bun în vizitarea Andaluziei, el însuşi fiind un oraş care trebuie văzut, iar Ronda se află la o distanţă de doar 102 km, pe care, cu o maşină închiriată, îi parcurgi, pe autostradă, într-o oră.
Recomand, de altfel, să iei în calcul o variantă de tip fly + rent, adică să zbori cu Wizz Air la Málaga, apoi să închiriezi din aeroport o maşină, cu care să explorezi regiunea. Dacă nu ai chef de condus, există întotdeauna şi varianta autobuzelor sau a tururilor. Cum, însă, mie îmi place prima opţiune, am închiriat o maşină şi, pe parcursul unei săptămâni în Andaluzia, m-am deplasat cu uşurinţă oriunde am vrut: autostrăzile sunt relativ libere şi timpii de deplasare sunt scurţi.
În plus, eşti stăpânul propriilor trasee. Pe drum spre Ronda am oprit inclusiv în Juzcar, satul ştrumfilor, despre care am povestit aici, şi care face în egală măsură deliciul copiilor şi al adulţilor.
Dacă citeşti pe undeva despre Ronda, dincolo de canionul spectaculos pe marginea căruia e construit, vei afla imediat că oraşul acesta are o tradiţie veche în privinţa coridelor. Nefiind un fan al acestei activităţi, să recunoaştem, întrucâtva barbare pentru lumea modernă, nu am luat în calcul faptul că în Ronda se află una dintre cele mai vechi arene de coride din Spania, ba chiar am ignorat faptul că Ernest Hemingway, mare iubitor de coride, a iubit Ronda tocmai pentru acest motiv (petrecându-şi o parte a vieţii în acest oraş) sau că, venind mai spre zilele noastre, Madonna a filmat în arena de aici, în 1994, celebrul ei videoclip Take a bow, în care un toreador făcea şi dregea.
Aşadar, cu scuzele de rigoare, nu m-am dus în Ronda pentru tauri, deşi multă lume o face, în fiecare septembrie, pentru a lua parte la festivalul Feria Goyesca, acolo unde atât toreadorii cât şi fanii lor se îmbracă în costume desprinse din tablourile lui Goya şi fac mişto de bieţii "Ferdinanzi" încornoraţi.
Ronda, unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa
Partea interesantă vine când afli că Ronda e una dintre cele mai vechi aşezări din Europa. Oamenii trăiesc prin aceste locuri de vreo 30.000 de ani, în ultimii 9.000 zona fiind locuită în permanenţă. Primul care a declarat Ronda oraş a fost împăratul Iulius Cezar, care l-a numit Acinipo în secolul 1. Şapte secole mai târziu, invazia maurilor, sub comanda lui Tarik-ibn-Zeyad, punea oraşul pe rutele comerciale, acesta schimbându-şi numele în Izna-Rand-Onda. Adică... Ronda. Ruinele fostului Acinipo se pot vizita şi azi, la 20 de km de oraşul actual.
Mergând pe urmele istoriei, dominaţia islamică a luat sfârşit în Ronda în 1485, atunci când, în urma unui asediu scurt, localitatea a fost cucerită de Marchizul de Cadiz. Edificiile oraşului şi-au schimbat apoi rapid "orientarea", totul luând calea creştinismului, care a început să aibă propriile puncte de reper: Plaza de Toros, cartierele Mercadillo şi San Francisco.
După Inchiziţia Spaniolă, lucrurile au luat o întorsătură şi mai periculoasă pentru arabi, cărora li s-a pus în vedere să plece sau să se convertească. Cei care au ales a doua variantă, au fost numiţi moriscos. Dar, fără a avea o viaţă uşoară, mulţi au ales să se refugieze în munţii din jur. Ca să pună şi mai mult lucrurile la punct, în 1566, regele Filip al II-lea a declarat ilegală limba arabă şi a interzis manifestările şi obiceiurile musulmane, punând taxe grele pe comercianţii moriscos. Au urmat revolte soldate cu ordinul regelui de a expulza toată populaţia morisco din Ronda.
La începutul secolului 19, invaziile Napoleonice au afectat grav populaţia din Ronda, care a scăzut la numai 5000 de locuitori. Ronda a devenit un oraş în care se adăposteau luptătorii de gherilă, apoi o mulţime de bandiţi care au dat naştere nu doar la legende impresionante, ci au fost şi sursă de inspiraţie pentru artişti ai vremii, precum Prosper Mérimée sau Washington Irving.
Un oraş liniştit, cu un canion fabulos
Istoria zbuciumată nu pare a fi lăsat urme pe străzile liniştite ale Rondei. Am ajuns în Ronda într-o călduroasă zi de iulie. Mă aşteptam să văd hoarde de turişti, dar probabil că toţi se minunau prin alcazarurile Córdobei sau Granadei, din moment ce străzile erau mai degrabă pustii. Casele albe, în stil andaluz, cu acoperişuri de un ocru şters, leneveau sub soarele teribil.
Ronda nu e un oraş mare, iar totul se "petrece" pe o distanţă de 500 metri în jurul Podului Nou (Puento Nuevo - 1793), cel mai mare care traversează impresionantul canion Tajo al râului Guadalevin, ce împarte, practic, oraşul în două. Podul are o înălţime de 98 m şi adăposteşte sub "arca" lui o cameră care a fost, pe rând, hotel, bar, închisoare pentru a deveni în prezent un mic muzeu. Puento Nuevo face legătura între El Mercadillo - partea mai nouă a oraşului - şi La Ciudad, cartierul maur. O construcţie care a durat 40 de ani şi care a furat vieţile a 50 de constructori, ale căror suflete probabil încă bântuie pe sub pod.
Evident, Puento Nuevo e principala atracţie a oraşului în materie de "peisaje". Turiştii îl pot traversa la pas, minunându-se de peisajele din stânga şi din dreapta lui, după cum, podul poate fi fotografiat şi de la distanţă, dacă te pierzi pe străduţele ce coboară din Ronda către valea râului. Fotografiile sunt spectaculoase, dar încearcă să nu te apleci prea tare, fiindcă saltul în gol ar fi, pe cât de inedit pentru ceilalţi, pe atât de... mortal pentru tine.
Ce să vezi în Ronda
Grădinile Cuenca (poartă acest nume ca omagiu pentru oraşul-frate al Rondei - "înrudirea" s-a făcut în 1975) oferă cel mai bun loc de unde poţi fotografia podul, dar depinde şi la ce moment al zilei te afli. De preferat ar fi să vii dimineaţa în aceste grădini sau după-amiaza în grădina casei lui Don Bosco (1.50 euro intrarea). Eu m-am nimerit pe dos, de aceea nu am prins podul în cea mai bună lumină. O altă variantă este să cobori în canion, din Plaza Maria Auxiliadora şi să fotografiezi podul dinspre vechea poartă Albacara.
Oricum, coborârea în canion e aproape obligatorie, e un traseu nu neapărat foarte uşor, dar care trebuie urmat pentru a avea o perspectivă clară asupra măreţiei oraşului construit pe buzele stâncilor.
Altfel, dacă eşti un admirator de biserici, caută Santa Maria la Mayor, cea mai mare biserică din Ronda, construită iniţial în secolul 14, ca moschee musulmană. Se află în Piaţa Primăriei şi te întâmpină cu un turn impozant şi o faţadă care mai degrabă aminteşte de o primărie decât de un edificiu al Domnului.
Dacă eşti în căutare de repere turistice, mai poţi vizita Palatul Mondragon, ridicat în secolul 13, despre care arheologii cred că a fost casa regelui maur Abomelik, în vremea când Ronda era capitala marelui regat Al-Andaluz. Palatul adăposteşte muzeul oraşului, care ia la rând epocile istorice şi geologice, începând cu paleoliticul şi neoliticul, continuând cu cea romană, maură şi creştină, pentru a-ţi face o descriere exactă asupra a cum au stat lucrurile în zonă.
Despre Plaza del Toros am vorbit deja - e privită ca o vedetă, fiind cea mai veche arenă de coride din Spania. A fost ridicată (în întregime din piatră) în secolul 18, în timpul perioadei de glorie a celebrului matador Pedro Romero, care a inventat un stil aparte de a provoca taurii. Arena nu are multe locuri - doar 5.000 - dar se laudă cu cea mai mare rueda (cercul de nisip) din lume, care are un diametru de 66 metri, cu 6 mai mulţi decât cei de la Plaza Toros Las Ventas din Madrid.
Impresionante sunt şi zidurile şi porţile oraşului, care dau o idee clară asupra faptului că Ronda era una dintre cele mai impenetrabile aşezări ale vremurilor demult apuse. Zidurile se construiau pe măsură ce oraşul se dezvolta şi trecea prin epoca islamică. Cea mai mare şi mai proeminentă poartă a oraşului era Almocabar, care-şi luase numele de la cimitirul arab (al-maqabir) care se afla în această parte a oraşului.
Am petrecut câteva ore frumoase în Ronda, mai degrabă plimbându-mă pe străzile liniştite, decât încercând să descopăr muzee şi alte locuri însemnate. E un oraş aparte şi, în timp ce-i fotografiam canionul, mă gândeam cât de frumos trebuie să fie să te naşti aici şi, copil fiind, să baţi valea râului Guadalevin, jucându-te printre terasele grădinilor Cuenca închipuindu-ţi că eşti un cavaler medieval care salvează prinţese din turnuri de piatră.
Vizitează, aşadar, Ronda, fiindcă pe lângă toate cele de mai sus e de aşteptat să găseşti mâncare bună (cu tapas-uri peste tot) şi un vin roşu de nerefuzat (aici se face vin din vremurile romanilor), mai ales dacă nu eşti cel care trebuie să conducă pe drumul spre alte minuni andaluze.
