Un an distinct. Pentru mine, pentru umanitate. Am fost la Varșovia, cu Toni & prietenii săi, l-au văzut oameni, primul său contact. Situația, restricțiile, au făcut ca sala să nu fie plină. Am mers cu așteptări mari, sperând la glamour, m-am întors cu sentimentul unui festival mic, neînsemnat. Experiența m-a bucurat, discuțiile cu cei puțini spectatori. Discuții lungi, de jumătate de oră fiecare, primul autograf oferit, reîntâlnirea cu prieteni dragi, actori, amici, oameni pe care nu îi mai văzusem de luni sau ani.
Altminteri, moleșeala statului în casă, râvnirea unor momente mai animate. Bucuria de a reuși să văd totuși Tenet la cinema (citește aici) și plăcerea de a sta până seara târziu la proiecții TIFF în aer liber.
Cred că 2020 ne-a făcut să ne recalibrăm poziția, să ne uităm mai mult la noi, în interior. Să aflăm cine suntem, ce e important și, din contră, neesențial. A părut un an interminabil și totuși fulgerător de rapid. Au fost momente în care am pierdut noțiunea timpului, când luna, ziua și ora deveneau vagi.
M-au bucurat revederea seriei animate Dragon Ball Z, câteva seriale printre care Raised by the Wolves. Am vrut să scriu despre el, am deschis un word, l-am denumit, câteva zile la rând am încercat să pun primul cuvânt, apoi pur și simplu am aruncat totul la coșul virtual, cuvintele nu au ieșit. De ce scriem? Terapie, vanitate? De ce să scriu despre el. Ce-aș putea spune... cum? Pentru cine?
Era să uit. Acum, că mă gândesc, în vară am terminat și un doctorat. Moment important pentru mine. Mi-am demonstrat că pot duce la sfârșit ceva ce la un punct credeam că e infinit. Și fără capăt. Mi-e atât de departe acel eveniment, ca timp mental, încât pare că s-a petrecut în altă viață. Caut să înțeleg cum curge vremea și cred că asta m-a făcut să apreciez Tenet, să pot scrie despre el, să culeg cuvintele potrivite pe care apoi nu le-am mai găsit.
Zilele astea, LiterNet face 1.000 săptămâni / 7.000 de zile. Cred că este un prilej important. De multe ori intru pe site pentru a-mi căuta texte vechi, publicate în locuri defuncte. Pentru mine, existența acestei platforme asigură o viață mai lungă unor lucruri care altfel s-ar pierde de pe internet. Oamenii pe care i-a promovat, libertatea oferită, consecvența, încăpățânarea, sunt lăudabile. Am citit bucuria sinceră a unor oameni cărora le-am prilejuit publicarea aici, tineri care s-au entuziasmat de primul lor mic succes profesional, ivit atunci când încă nu există orgolii. Când totul pare cristalin și nepătat.
Vreau să nu uit ce a făcut acest site pentru mine, findcă - mult sau puțin - a făcut bine. Sunt unul dintre cei foarte mulți pentru care LiterNet înseamnă ceva. Este un proiect transgenerațional, care ar fi bine să dăinuie. Îl văd ca pe un spațiu istoric, unde - odată intrați - putem observa tendințe, momente, parcursuri individuale, transformări fulminante.
În ce mă privește, îmi pot urmări primii ani, primele încercări, felul în care am parcurs timpul. Așa că sper ca peste generații să revin aici, la acest text, cu emoție, curios de ce și cum trăiam.
2020. Încă un an...
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitație făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2020. (Redacția LiterNet)