28.12.2020
Simt în ultima vreme - cu toate că sunt încă tânăr - că uit. Uit ce s-a întâmplat acum două zile, uit nuanţe, detalii, lucruri. Uit oameni, locuri, momente. Din 2020, la prima strigare, nu mai ţin minte mare lucru, cu toate că a fost un an important. Pentru mine, pentru umanitate.

Un an distinct. Pentru mine, pentru umanitate. Am fost la Varşovia, cu Toni & prietenii săi, l-au văzut oameni, primul său contact. Situaţia, restricţiile, au făcut ca sala să nu fie plină. Am mers cu aşteptări mari, sperând la glamour, m-am întors cu sentimentul unui festival mic, neînsemnat. Experienţa m-a bucurat, discuţiile cu cei puţini spectatori. Discuţii lungi, de jumătate de oră fiecare, primul autograf oferit, reîntâlnirea cu prieteni dragi, actori, amici, oameni pe care nu îi mai văzusem de luni sau ani.

Altminteri, moleşeala statului în casă, râvnirea unor momente mai animate. Bucuria de a reuşi să văd totuşi Tenet la cinema (citeşte aici) şi plăcerea de a sta până seara târziu la proiecţii TIFF în aer liber.

Cred că 2020 ne-a făcut să ne recalibrăm poziţia, să ne uităm mai mult la noi, în interior. Să aflăm cine suntem, ce e important şi, din contră, neesenţial. A părut un an interminabil şi totuşi fulgerător de rapid. Au fost momente în care am pierdut noţiunea timpului, când luna, ziua şi ora deveneau vagi.

M-au bucurat revederea seriei animate Dragon Ball Z, câteva seriale printre care Raised by the Wolves. Am vrut să scriu despre el, am deschis un word, l-am denumit, câteva zile la rând am încercat să pun primul cuvânt, apoi pur şi simplu am aruncat totul la coşul virtual, cuvintele nu au ieşit. De ce scriem? Terapie, vanitate? De ce să scriu despre el. Ce-aş putea spune... cum? Pentru cine?

Era să uit. Acum, că mă gândesc, în vară am terminat şi un doctorat. Moment important pentru mine. Mi-am demonstrat că pot duce la sfârşit ceva ce la un punct credeam că e infinit. Şi fără capăt. Mi-e atât de departe acel eveniment, ca timp mental, încât pare că s-a petrecut în altă viaţă. Caut să înţeleg cum curge vremea şi cred că asta m-a făcut să apreciez Tenet, să pot scrie despre el, să culeg cuvintele potrivite pe care apoi nu le-am mai găsit.

Zilele astea, LiterNet face 1.000 săptămâni / 7.000 de zile. Cred că este un prilej important. De multe ori intru pe site pentru a-mi căuta texte vechi, publicate în locuri defuncte. Pentru mine, existenţa acestei platforme asigură o viaţă mai lungă unor lucruri care altfel s-ar pierde de pe internet. Oamenii pe care i-a promovat, libertatea oferită, consecvenţa, încăpăţânarea, sunt lăudabile. Am citit bucuria sinceră a unor oameni cărora le-am prilejuit publicarea aici, tineri care s-au entuziasmat de primul lor mic succes profesional, ivit atunci când încă nu există orgolii. Când totul pare cristalin şi nepătat.

Vreau să nu uit ce a făcut acest site pentru mine, findcă - mult sau puţin - a făcut bine. Sunt unul dintre cei foarte mulţi pentru care LiterNet înseamnă ceva. Este un proiect transgeneraţional, care ar fi bine să dăinuie. Îl văd ca pe un spaţiu istoric, unde - odată intraţi - putem observa tendinţe, momente, parcursuri individuale, transformări fulminante.

În ce mă priveşte, îmi pot urmări primii ani, primele încercări, felul în care am parcurs timpul. Aşa că sper ca peste generaţii să revin aici, la acest text, cu emoţie, curios de ce şi cum trăiam.

2020. Încă un an...
*

Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus