30.12.2020
Îmi amintesc foarte bine: pe 3 ianuarie 2020, m-am trezit mahmur. Mi-am pus în ordine ochelarii, papucii, prosopul, casca, slipul, halatul, dopurile de urechi şi tocul de ochelari. Le-am băgat într-o sacoşă, iar sacoşa am îndesat-o în geantă. Mi-am luat geanta pe umăr şi am plecat.

Puţini oameni erau pe străzi. Era ger, dar nu-mi păsa. Am ajuns într-un sfert de oră de mers pe jos. Am aruncat o privire prin geamurile de la intrare, doar două culoare erau ocupate. O bucurie mi-a umplut sufletul. Am plătit repede, 50 de lei intrarea, m-am echipat în vestiarul pustiu, mi-am băgat hainele în dulap şi m-am grăbit, lipa-lipa, în papuci şi înfăşurat în halat.

M-am băgat pe un culoar liber, ce noroc!, şi am început să înot liniştit, apă călduţă, curată, nu mă grăbea nimeni, bazinul era al meu. Ca de obicei, m-am gândit la prietenii mei, ce mişto ar fi să mă vadă Sergiu cum înot, a fost campion balcanic în tinereţe, dar acum le bea puternic, numai vodcă, dar sunt certat rău cu Sergiu, l-am jignit demult şi-mi pare rău, oare de ce bărbaţii când îmbătrânesc se apucă de băutură?, parcă trag pe dreapta, blazaţi şi epuizaţi, parcă şi-au încheiat misiunea pe pământ, dar eu nu sunt un băutor înrăit, sunt un înotător amator, înot cum pot, dar înotul îmi face bine la oase, la coloană, la încheieturi, să mă vadă şi Mircea, tare aş vrea să-i aud comentariile, cu el încă mai vorbesc, oricum o să mă laud lui Mircea că am înotat 30 de ture de bazin, adică 30 x 25 metri fac 750 de metri, e bine pentru vârsta mea, pentru coloana mea, pentru mahmureala mea... M-am gândit şi la Sorin, să mă vadă cum înot, dar şi cu ăsta nu mai vorbesc de vreun an şi ceva. Mi-am amintit de Lucian, dar el nu ştie să înoate, fumează două pachete pe zi, eu nu mai fumez de un an de zile, înotul nu merge cu tutunul, sunt mândru...

La prietenii mei m-am gândit în ziua de 3 ianuarie 2020, aşa cum m-am gândit ori de câte ori înotasem până atunci. Parcă aş fi vrut să fiu cel mai bun înotător dintre puţinii mei prieteni, parcă aş fi vrut să câştig titlul de campion al prieteniei, să fiu lăudat, fotografiat, să dau interviuri, să fiu recunoscut: cel mai mare campion al prieteniei!

Tot trăgând din braţe, m-am gândit ce mişto ar fi să câştig cu monodrama mea concursul de dramaturgie de la Bacău, poate ar trebui să adun un manuscris cu mai multe piese de teatru şi să-l trimit la o editură, dar care editură mai publică în ziua de azi piese de teatru?, cine mai citeşte teatru?, când toţi se duc la spectacole! Asta am mai gândit atunci, până am obosit şi am ieşit din bazin, mulţumit de primul meu înot al anului.

***
Îmi amintesc foarte bine: stau la masă în bucătărie şi fumez. Aştept să se facă ora şi să ascult Radiojurnalul la Radio România Actualităţi. Ştiu ce-o să aud: numărul de infectări, numărul de decese, numărul de internări la ATI, apoi numărul de infectări la nivel mondial, recordul atins în SUA, în Brazilia, în Marea Britanie... Numai numere. Nu-mi mai spun nimic aceste numere. La început, eram curios, îngrijorat, chiar speriat, dar pe măsură ce lunile au trecut, numerele şi-au pierdut relevanţa. De câteva zile, au apărut numere noi: numărul de doze de vaccin pe care-l va primi România, numărul vaccinurilor distribuite în SUA, dar toate îmi trec pe lângă ureche. Asta am ajuns, un ascultător resemnat.

De vreo lună, mă doare coloana. A luat forma fotoliului în care stau, scriu şi citesc. Mi-ar prinde bine 30 de ture de înot, dar bazinul e închis pentru înotul de agrement. M-am certat cu Mircea, pe Lucian l-am sunat de câteva ori, dar nu mi-a răspuns. M-am împăcat cu Sorin, dar cu Sergiu, niciodată! Oricum, mă gândesc rar la ei, pentru că nu mai înot, ei au pierdut ocazia să mă admire, eu am pierdut ocazia să mă laud, vai de coloana mea!

Aici am ajuns: în bucătărie, fumez şi aştept ştirile de la radio. Înţepenit, fără ca vreo bucurie să mă mai mişte. Şi la ce îmi foloseşte premiul de la concursul de monodrame de la Bacău, de vreme ce teatrele sunt închise? Şi vor rămâne închise şi anul viitor. Toate stagiunea este compromisă, s-a ales praful de arta teatrală. Nici măcar nu mi-au achitat banii de premiu, teatrul n-are bani, e firesc, pandemia asta a lovit veniturile din vânzările de bilete. O să mor de foame. Şi cartea de teatru cine o citeşte? Toţi se uită la HBO şi pe Netflix. Mi-e groază să-l întreb pe editor câte exemplare a vândut din septembrie 2020, când a băgat cartea în librării. O să mor de foame. Puţini oameni mai intră în librării. Nici eu n-am mai intrat de-o lună, mi-e greu să iau metroul şi să mă duc la librăria mea preferată.

Mai bine stau şi fumez în bucătărie, aşteptând ştirile la radio. Imaginea asta a mea, aşezat la masă, fumând şi aşteptând să aud nişte numere, este cea mai puternică amintire a anul 2020. Altceva, nu pot să-mi amintesc...

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus