La fel ca majoritatea creaturilor vii, ce locuiesc deasupra scoarţei terestre, şi nu sub poalele pământului, şi nu în ape, oamenii caută să stea cât mai mult timp la soare, de când ies din burţi şi până când putrezesc la fel ca merele prea coapte căzute toamna pe frunziş. Acest gând măreţ scos cu găleata din puţul gândirii îi aparţine lui Matei, student la sociologie, anul III. Mă rog, el a spus ceva de genul: Îmi bag picioarele, parcă am fi toţi nişte şopârle băloase. E treaba voastră ce preferaţi, dar eu nu vreau să fiu considerată şopârlă, nici băloasă nici nebăloasă, aşa că am tradus niţel gândurile lui, păstrând cu fidelitate spiritul ideii. Lucrează împreună cu mai mulţi colegi la un studiu vast despre efectele razelor solare asupra oamenilor. Până acum au strâns o tonă de statistici despre sinucigaşii din ţările nordice, despre rata alcoolismului în zonele ploioase, întunecate şi reci. E veche teoria lor. Mare brânză. Nu trebuie să fi as în sociologie sau psihologie ca să ştii de ce-şi beau minţile bărbaţii din Siberia şi Norvegia, de ce în zilele cu ceaţă londonezii se aruncă de pe poduri. Acum nu vă aşteptaţi ca atunci când vedeţi la buletinul meteo de pe CNN, ceaţă la Londra, să plutească pe Tamisa sute de trupuri gălbejite, cu cearcăne şi unghiile roase. Nu stau lucrurile chiar aşa. Sar mai puţini, cam doi-trei pe săptămână, şi nu toţi au cearcăne.
De când s-a topit zăpada Matei se plimbă pe străzi cu agenda după el, notându-şi scrupulos câte persoane, de ce vârstă şi de ce sex, preferă zonele luminoase, şi câte cele umbroase. Trei babe au crezut că strânge semnături pentru un partid, şi prin urmare i s-au plâns că au pensiile prea mici, un câine l-a compostat de gleznă doar aşa, de-a dracului ce era, un panacot i-a furat ultimii bani din bursă, dar măcar lista lui e serioasă. 8167 de femei, cu vârste cuprinse între 17-35 de ani au preferat să umble direct prin soare, din care cele mai multe erau blonde şi roşcate, cu părul lung. Paranteza lui: proporţia femeilor cu păr frumos faţă de cea a femeilor cu păr cărunt sau neîngrijit e mai mare în părţile luminate de stradă. 2991 de bărbaţi de până în 80 de ani au preferat să le urmeze pe femei pe trotuarele pătate de soare, 245 de bărbaţi au mers pe cele aflate în umbră, uitându-se totuşi la baia de lumină din pletele domnişoarelor şi doamnelor. Se pare că asta e de bine, contribuie la perpetuarea speciei.
Matei a mai observat o legătură evidentă între tricourile mulate, buricurile goale, fustele scurte, pantalonii mulaţi pe fese şi modul în care cad razele în capul fetelor. Pe cele cu fuste ce se termină cu doi centimetri mai jos de fund cad mai abrupt, razele le penetrează din cap până în călcâie, pe cele în blugi şi fuste lălâi le înconjoară ca o a doua haină, le îmbracă cu un înveliş pe care doar Matei îl vede.
Mircea, colegul de şcoală şi de beţivănii, încearcă să afle din cifre ce legătură există între medicamentele antidepresive şi sinucideri. De parcă ce ai putea să afli totul din statistici. Între anii 1993 - 2002, 118 oameni trişti din Anglia şi Wales care au urmat tratament pe bază de venlafaxine au crăpat iremediabil. Şi-au luat maul. Şi-au încheiat socotelile cu viaţa. Au decedat voluntar. Au murit de bună voie şi nesiliţi de nimeni. S-au ucis singuri. S-au trimis la dracu. Au încetat să respire. În mod voit şi-au oprit inima şi plămânii. N-au mai vrut să se trezească în patul lor a doua zi. Au ales ştreangul, cuptorul, somniferele, marea, casa liftului fără lift, calea ferată cu tren, maşinile din pom, fiecare după posibilităţi. După cum i-a dus mintea. Tot din statisticile mai vechi ale englezilor rezultă că opt medicamente antidepresive din zece sunt strâns legate de sinucidere. Cifrele ar putea fi înşelătoare, n-ai cum să afli din ele dacă triştii pur şi simplu nu au luat doza corectă de antitristeţe chimică, poate că au fost prea slabe medicamentele, ca o aspirină care nu alungă o migrenă urâtă, dar nici nu dă capului dureri şi mai mari.
Studiul lui Mircea nu va avea şanse de reuşită din motive practice. Nu va găsi la spitalele româneşti o statistică serioasă, ci o bulibăşeală prăfoasă şi oameni prea ocupaţi de trecerea timpului până la salariu. Matei nu se va afla niciodată pe lista lui Mircea, pentru că el nu ia antidepresive. El se simte bine, n-are nimic, nu trebuie să meargă la doctor, n-are nici pe dracu, Taci bă, c-am avut de învăţat azi noapte. Apoi nici n-ar avea motive să nu rânjească toată ziua la bere cu băieţii. Ai lui au bani şi-l ţin în puf, fiind singur la părinţi, la cămin stă doar aşa ca chestie, să nu se plictisească într-o garsonieră închiriată, are colegi de cameră mişto cu care joacă Counter în reţea, oricând ar putea să meargă într-un bar sau discotecă dar îi e lene să iasă din campus, oricum, plictiseală mare. După absolvire îi va găsi tac’su ceva de învârtit hârtiile într-un birou sau îşi va deschide o firmă de termopane. Cu fetele nu stă rău deloc. Sunt multe la el în cămin şi la facultate. Şi pe stradă. Şi prin baruri şi magazine. Doar se ştie că pe Pământ trăiesc mai multe femei decât bărbaţi, e dovedit statistic. Deci n-are probleme, are de unde să aleagă, însă deocamdată nu vrea. O vrea doar pe una, Nadia o cheamă, studentă la Litere. Până să o anunţe şi pe ea că o doreşte (prin mici semne fără echivoc, invitaţii la cafea, flori, telefoane la miezul nopţii, sms-uri siropoase la 3 dimineaţa, cadouri inutile şi alte clişee de bun simţ care duc către un schimb sănătos de fluide), Matei are o relaţie intimă cu mâna dreaptă. Uneori o înşeală cu mâna stângă. Nadia nu i-ar fi spus nu, dar n-a fost pusă în situaţia să zică da, aşa că evident, se culcă cu Mircea care n-a ţinut morţiş s-o aibă, dar era la îndemână. Ea are o relaţie intimă doar cu organul erect al lui Mircea, în rest nu, nu se poate spune că e apropiată de cineva.
Într-o zi luminoasă de marţi toţi trei s-au dus cu carneţelele în mână, la colţul unui liceu. Şi-au notat câţi liceeni au preferat să treacă pe sub razele de soare şi câţi au sărit peste barieră. Da, e o barieră acolo, una strâmbă care opreşte accesul maşinilor. În timpul pauzelor 34 de tipi au sărit peste ea, unii atingând-o din zbor, 10 fete au ridicat frumos piciorul, fără să sară ca nişte băieţoi, una singură cu ţepi în cap s-a azvârlit mai să-şi rupă gâtul. Nadia se aşezase pe trotuar, cu picioarele întinse la soare, cu ghetele prăfuite la vedere şi gleznele tatuate ascunse de fustă. Scotea rotocoale pătrate de fum (erau cercuri dar ea se jura că sunt pătrate şi nimeni n-a contrazis-o), desena steluţe pe marginea tabelelor şi-l înjura de mamă pe Mircea. Din acea zi Matei şi-a botezat mâna dreaptă cu numele ei - Nadia. În fiecare seară îi spunea mâinii noapte bună şi-o săruta pe sub pătură, la cursuri şi-o privea des, foarte des, enervant de des, mult mai frecvent decât ceilalţi colegi care se uitau în reviste porno sau la prietenele lor.
Matei nu se va afla niciodată pe lista cu statistica legată de medicamentele antitristeţe şi sinucidere, pentru că el nu ia antidepresive. El se simte bine, n-are nimic, nu trebuie să meargă la doctor, n-are nici pe dracu. Într-o zi fără soare, la budă, Matei s-a certat cu Nadia. Simţindu-se vinovat că a înşelat-o cu mâna stângă, a lovit-o de oglindă până i-a dat sângele. Mai târziu a plâns, i-a părut rău şi i-a cerut iertare sărutând-o de zeci de ori, ca a doua zi s-o ardă cu ţigara. Colegilor le-a spus c-a fost un simplu accident. Stă mult în pat şi nu face nimic, doar din când în când curăţă cele cinci unghii ale Nadiei. Zace cu orele şi se gândeşte la proiect, dar parcă i s-a urât de soare. La dracu cu el. Cui îi pasă cine şi de ce se simte mai bine când e însorit, cui naiba îi foloseşte asta, lui în nici-un caz, şi nici Nadiei care s-a vindecat, dar tot i-au rămas urme de la tăieturi şi de la arsurile de ţigară. Matei stă în pat şi râde ca prostu’. Unul dintre colegi a aruncat o cutie de bere pe fereastră şi se hlizesc amândoi. În colţul camerei Ilie îl tunde pe unul de la Info, îi face o freză de golan, de băiat de băiat. La Londra e ceaţă, 5 milioane de norvegieni sunt cu sticla în mână, în Siberia e frig, Sena e rece şi udă, în Postăvarul s-au rătăcit patru pantofari de Bucureşti. Se gândeşte la toate acestea şi nu-i pasă, oricum sunt clişee. Îl întristează peste măsură o pată lăbărţată de muştar de pe tricou, e unul nou, Kenvelo, i-e lene să-l spele sau să i-l ducă în week-end lui mă-sa. Nadia l-a pătat când el a mâncat acum zece minute. Se uită lung la ea, încruntat, îi vine s-o pleznească, s-o muşte, să intre cu forţa în ea. Nu poate că sunt ăştia în cameră. Îi e prea lene să se ridice şi să meargă la budă s-o pedepsească. Pe cimentul din faţa căminului sunt hârtii multe şi jegoase, cutia de bere, o groapă, un melc, râme prăfoase, pete de benzină mai mari decât cea de muştar de pe tricou.
Matei se simte bine, n-are nimic, nu trebuie să meargă la doctor, n-are nici pe dracu.