13.01.2021
N-am citit suficient în anul care a trecut. Abia vreo 60 de cărţi. Anii trecuţi citeam spre 90-100. Şi, pe măsură ce trece timpul, înţelegi că niciodată nu vei apuca să citeşti nici măcar toate cărţile esenţiale ale acestei lumi.

(Uite o mărturisire. Dacă ar fi să îmi doresc vreo putere supranaturală ar fi aceea de a citi 100 de cărţi pe zi. Şi să le simt, nu doar să le înmagazinez informaţia.)

Iată 10 cărţi ale anului care mi-au plăcut mult şi pe care le recomand. Fără a face un clasament:

1. Duty: Memoirs of a Secretary at War de Robert M. Gates.
Robert M. Gates a fost secretarul apărării atât în vremea ultimului mandat al lui Bush Jr, cât şi a primului mandat al lui Obama. Anterior a fost şeful CIA şi unul dintre pilonii sistemului de informaţii în vremea lui Reagan. Unul dintre cei care au dărâmat comunismul, practic.
Cartea nu-l prezintă deloc ca pe un personaj simpatic. Dar poţi înţelege de ce este nevoie pentru a fi acolo, la vârful deciziilor mondiale timp de nişte zeci de ani. E o carte onestă în mare parte, într-un ocean de memorii de multe ori mult prea flatante sau care evită să dezbată problemele delicate.

2. Berlin de Jason Lutes.
Un cărţoi enorm de benzi desenate pentru oameni mari, în tradiţia lui Spiegelman. Despre Berlinul interbelic, despre valurile de artişti ai avangardei, despre lupta între ideologiile extremiste de stânga şi de dreapta, despre modul în care democraţia moare.

3. Churchill: A Life a lui Martin Gilbert.
Distilarea a 8 volume pe care Gilbert le-a scris în vreo 30 de ani despre Churchill. Gilbert a fost practic biograful oficial, cel care a avut acces la toate arhivele, iar lucrările lui sunt probabil cele mai bune despre Churchill.

4. Dicţionar subiectiv de cultură civică de Ciprian Mihali.
Ciprian îmi este un om tare drag, faţă de care simt o mare afinitate. Un om care a înţeles în aceşti ani că rolul intelectualului de anvergură are o dimensiune socială. Că aşa cum marii biologi evoluţionişti au scris şi cărţi de popularizare, aşa trebuie să procedeze şi marii intelectuali umanişti ai vremurilor noastre. Pentru că diferenţele livreşti făcute în turnurile de fildeş şi în aerul rarefiat al academiei sunt mai puţin importante decât educaţia civică, decât participarea la dialogul din societate.

5. Thinking the Twentieth Century - conversaţiile lui Tony Judt cu Timothy Snyder.
E cartea-dialog pe care cei doi au vorbit-o în lunile premergătoare morţii lui Judt de o boală incurabilă. Despre secolul al XX-lea, despre intelectualitate şi rolul ei, despre Holocaust şi comunism, despre responsabilitate.
Îmi pare că Ciprian Mihali şi Judt se întâlnesc într-un punct: acela al asumării la maturitate a faptului că doctrinele şi discuţiile extrem de minuţioase despre diferenţe minore sunt doar o faţă a discursului intelectual. Că faţa cealaltă e asumarea, implicarea socială care să maximizeze libertatea, care să ofere echitate şi posibilităţi de dezvoltare a individului neincorsetat în ideologii fixe.

6. Black Earth. The Holocaust as History and Warning şi Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin de Timothy Snyder.
Două cărţi care sunt exact pe această direcţie - a ieşirii din turnul de fildeş, cu toate riscurile inerente pe care le are o posibilă simplificare a problematicii. Despre ororile gemene (comunismul şi nazismul) în spaţiul zonei de nord a Europei Centrale şi Răsăritene (Polonia, Ucraina, Ţările Baltice, Belarus). Despre acel pământ negru, gras, care a fost scăldat în sângele a peste zece milioane de oameni. Şi despre necesitate ca noi să înţelegem că în spatele fiecărui număr s-a aflat o viaţă umană, o persoană ca noi al cărui parcurs prin lumea aceasta a fost curmat într-un mod atroce.

7. Copiii de pe Volga a Iahinei Guzel.
Este, dacă vreţi, tratamentul în cheie magic-realistă a aceleiaşi teme. Despre modul în care cele două tăvăluge trec prin viaţa unui profesor de germană şi a copiilor acestuia din Republica Sovietică a Germanilor de pe Volga.

8. The Hemingses of Monticello: An American Family de Annette Gordon-Reed.
Biografia a două familii cu istorii şi sânge comun. Una este cea care l-a dat pe creatorul Declaraţiei de Independenţă, Thomas Jefferson. Cealaltă este cea care a dat-o pe Sally Hemings, partenera de viaţă a lui Jefferson după moartea soţiei sale, mama copiilor lui. Şi în acelaşi timp sclava lui. Ar fi putut să fie o carte de tip cancan. Este o carte despre griul istoriei, despre modul in care sunt ocultate acele aspecte stânjenitoare, despre modul în care o persoană de culoare încearcă şi reuşeşte să dobândească libertatea pentru fiii şi fiicele ei.

9. Conversations with RBG: Ruth Bader Ginsburg on Life, Love, Liberty, and Law de Jeffrey Rosen.
Este o carte extrem de profundă de discuţii între marea judecătoare şi activistă pentru drepturile femeilor, Ruth Bader Ginsburg, şi Jeffrey Rosen, preşedintele National Constitution Center şi constituţionalist de excepţie. Nu este o carte soft, cu multe aspecte de biografie. E mai degrabă o altfel de expunere despre problemele contemporane ale sistemului constituţional american, despre dinamica de putere din Curtea Supremă, despre provocările ce vor veni în următorii ani.

10. Călăreţul cu şoim de Ismail Kadare în traducerea lui Marius Dobrescu.
Pentru mine Kadare este poate scriitorul din lagărul ex-comunist cel mai aproape de sufletul meu. Este un Homer al timpului nostru. Care poate să spună istoria dintr-un unghi extrem de puternic. Care poate să surprindă hologramatic realitatea, într-o cheie magic-realistă cu parfum balcanic. Cartea de faţă este compusă din 4 nuvele, petrecute în diferite momente ale secolului trecut (al nostru, percepţia mea e că secolul al XX-lea este mai degrabă al meu decât secolul al XXI-lea). Despre tensiunea între necesitate / predestinare şi libertate / individualitate.

Şi aici lista completă (sau aproape, că mi-au scăpat câteva) cu lecturile mele din 2020: goodreads.com

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus