14.01.2021
Cine ar fi crezut acum un an că acest 2020 va fi atât de urât de noi toţi? Cred că este unul dintre puţinele perioade din istoria noastră contemporană despre care mai toţi cădem de acord: anul 2020 a fost unul mizerabil! Global, nu doar naţional.

Anul a început normal, cu Revelionul petrecut mai mult sau mai puţin cuminte, cu mici ieşiri spre munte în ianuarie şi februarie, cu timp trăit normal şi cu informaţii care păreau foarte depărtate despre un virus cică, o boală exotică aproape: COVID-19.


Din punct de vedere fotografic am început anul foarte bine. Cu entuziasmul altei vârste, am început lucrul la un nou proiect despre noile cartiere din jurul Bucureştiului, am început să mă documentez şi să merg pe teren la fotografiat. Mi-am cumpărat chiar şi un nou aparat format mediu pe film, un Hasselblad, special pentru acest proiect. Astfel, lunile ianuarie şi februarie au fost foarte bune şi cu satisfacţii pentru fotograful din mine!


La sfârşitul lunii februarie a apărut primul caz diagnosticat în România. Bum! O mică îngrijorare a apărut în discuţii, dar nimic serios... La începutul lunii martie aveam organizată o expoziţie la Timişoara. Biletele de avion erau luate, totul era stabilit şi deja căutam bilete de avion pentru vară, pentru concediu. Am plecat la Timişoara şi, fiind acolo, totul încă părea normal... La întoarcere eram priviţi ciudat, venind din zona cu cele mai multe cazuri de îmbolnăvire la acel moment. La o săptămână, expoziţia s-a închis pentru public.


A venit apoi starea de urgenţă naţională (16 martie) împreună cu sloganul 'Staţi în casă' obsedant repetat peste tot. Au urmat, cel puţin pentru noi, două luni şi jumătate în care am fost consemnaţi la domiciliu. În perioada asta, cred, au început manipulările şi teoriile conspiraţiei din ce în ce mai citite şi povestite şi mulţi au luat-o pe această cale. Cum teoria că pământul nu este aşa cu l-am aflat la grădiniţă, ci foarte, foarte plat este dezvoltată şi crezută, de ce ne-am mai mira de altele...


Starea de urgenţă şi mai apoi de alertă a fost o perioadă de plictis la domiciliu pentru mulţi. Eu am reuşit să pun pe picioare o expoziţie online, de fapt expoziţia pe care am vernisat-o la Timişoara şi care urma să aibă un vernisaj şi în Bucureşti. Pe 1 mai am avut un vernisaj online. Apoi, am reuşit să fac handmade un mic album de fotografie, de fapt un set de 12 printuri dintr-un proiect din 2019 cu multiexpuneri. Un proiect interesant şi lucrul la el - prelucrări, printuri, realizare efectivă - mi-a luat tot timpul, aşa că nu am remarcat prea tare obligativitatea de a sta în casă. Am avut treabă!


A venit apoi vara! Spre sfârşitul ei, am reuşit chiar să chiulim câteva zile la mare. Trei zile pe litoralul bulgăresc, apoi trei pe cel românesc, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenţie - mască, distanţare, igienă. Nu credeam că o să văd marea anul ăsta şi aceste excursii mi-au mers la suflet!

Toamna a venit cu o plecare aranjată de ceva vreme, spre Breb, în Maramureş. Urma să stăm cam 10 zile şi să cunoaştem satul şi oamenii lui şi, bineînţeles, să facem fotografii. Într-adevăr, a fost deosebit de frumos dar foarte scurt, după câteva zile fiind nevoiţi să ne întoarcem din cauza unui deces în familie. O excursie scurtată brusc dar care a rămas în amintire ca fiind concediul mult aşteptat după un an complicat.


Luna noiembrie nu a venit cu nimic bun... S-a îmbolnăvit soacra mea, undeva pe lângă Râmnicu Vâlcea. A răcit puternic şi ne-a ascuns acest lucru. Am aflat târziu şi soţia a plecat s-o ajute cu cele necesare în primul weekend. Duminică seara a chemat salvarea, a internat-o şi, după câteva ore, am aflat diagnosticul: COVID. După încă 2 zile, internată deja la terapie intensivă, ne-a părăsit. Fără drept de apel, mult prea rapid, persoana cea mai izolată din familie care nu ieşea din curte şi socializa extrem de puţin, a fost dovedită în nouă zile de acest virus nemilos. Fără exagerare, oamenii fragili nu au nicio şansă!

Soţia s-a întors şi a intrat direct în izolare, fiind contact 1. Ea la etaj, eu la parter. Mare noroc că ne-am putut izola atât de bine. Au urmat trei săptămâni de izolare pentru amândoi iar simptomele ei au apărut la câteva zile distanţă de la revenirea acasă. Durere în gât, febră, frisoane. Medicamente conform schemei dată de medicul de familie. O perioadă groaznică!

Înmormântarea soacrei mele s-a desfăşurat fără prezenţa noastră, în condiţii de pandemie.


Răvăşiţi de acest fapt, luptând cu efectele bolii, am fost exagerat afectaţi de fiecare simptom şi spaima cea mare a fost, fără doar şi poate ziua de mâine - ce ne aduce?...

Am chemat salvarea pentru efectuarea testului de COVID care a fost prelevat în faţa casei. Rezultatul nu a venit nici astăzi... probabil s-a pierdut, probabil s-a rătăcit. Ce mai contează? Era doar un increment de unu în statisticile DSP-ului unde, bineînţeles, nu răspunde nimeni la telefon. Da, am dat telefoane, am întrebat, nimeni nu a ştiut nimic. Profesionişti.


Boala a evoluat încet şi sigur dar nu s-a accentuat. După trei săptămâni, la coborârea de la etaj, oboseala soţiei era cruntă. Unul din simptomele post-COVID, pe lângă tusea puternică şi dificultăţi de respiraţie. La primul test de anticorpi, bineînţeles că boala s-a confirmat.


Sărbătorile de iarnă ne-au găsit împreună dar mult mai trişti. Nu am reuşit să ne bucurăm de Crăciun, nici de Revelion. Anul 2020 a fost, din punctul meu de vedere, cel mai mizerabil de până acum. Tot ce pot spera este să rămână cel mai mizerabil dintre toţi anii ce au trecut şi care vor urma. Să-i fie amintirea uitată!


*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus