După ce că mă chinuiam să mă adaptez la diferenţa de fus orar, de 8 ore, m-am mai şi trezit de trei ori până la 5 dimineaţa din cauza zgomotului produs de abundenţa ploii. E, abia aici am înţeles ce înseamnă cu adevărat ploaia: parcă stăteam sub o cascadă, nu sub acoperişul unei case, nu reuşeam nici măcar să-l aud pe Cristi sforăind. Pe la 5 şi un pic însă, norii şi-au stors ultima picătură şi m-au lăsat să adorm. Nu prea mult, căci sorele-şi pregătea apariţia, iar vegetaţia bogată a atras după sine şi o faună pe măsură: iguanele tropăiau vesele pe ţigla căsuţei, felurite păsări exotice se întreceau în a-mi gâdila auzul, fluturi bezmetici băteau din aripi în dreptul ferestrei cu vedere la bananierii cocoşaţi de atâtea fructe... Ce mai, eram ca Cenuşăreasa pe Coasta de Aur a Costa Ricăi!
Când m-a întrebat soţul meu dacă vreau să mergem în Guanacaste, habar n-aveam că e una dintre cele mai frumoase regiuni din Costa Rica. Oceanul Pacific, de un turquoise răvăşitor, adună în valurile lui, ca-ntr-un făraş, bancuri întregi de peşti, albastrul senin al cerului se umple noaptea de stele, plajele paradisiace te îmbie cu naturaleţea lor, apusurile sunt demne de a fi cadrele unor romantice cereri în căsătorie, pădurile-s dese, pământul roşu, pelicanii maro şi palmierii drepţi ca brazii, iar toate la un loc fac doar portretul robot al acestui colţ de rai în care mi-am început anul.
În sezonul uscat, adică din decembrie şi până în aprilie, soarele stă atârnat pe cer 11-12 ore pe zi şi împrăştie o temperatură ideală, de aproximativ 33 grade. Bine, nu între orele 12-16, când e atât de încins încât ne alungă la umbră, înghesuindu-ne alături de alţi nesătui de căldură pe prosoapele aproape suprapuse sub palmierii uriaşi. După câteva zeci de minute, ne-am declarat învinşi şi ne-am adăpostit pe terasa unui restaurant modest care ne-a încărcat lasciv masa cu: burger cu ananas şi mango, supă aztecă cu tortillas şi cubuleţe de brânză, creveţi traşi în fulgi de cocos picuraţi cu sos de ananas şi ghimbir, lobster cu 5 condimente, o sticlă de bere amară "Angry Goats", apă de cocos şi fresh de ananas. După ce ne-am dat peste cap papilele gustative, a venit şi nota: O, Doamne, mi-a rămas în gât! Cristi, sărută-mă ca să-mi revin!
Şi acum, cu burţile pline şi buzunarele goale, în linie dreaptă din nou la plajă. Mereu mi-a fost greu să fac un top al locurilor care mi s-au lipit de suflet, dar am acceptat provocarea soţului meu şi am pus în ordine crescătoare plajele cu care am rămas în gând la plecare. Şi am avut de unde alege: plaje pustii, plaje comerciale şi înghesuite cu o multitudine de baruri, restaurante, sporturi acvatice, magazine de suveniruri, cum sunt Playa del Coco şi Playa Tamarindo, plaje pentru familişti, nudişti, puştani, câteva plaje păstrate ca un secret - interesul proprietarilor de resorturi fiind să le menţină libere pentru proprii clienţi. Şi aşa mi-am explicat motivul pentru care e greu de ajuns la ele fără un ATV sau 4×4. Pe Playa Matapalo, de exemplu, la care nu am ajuns prea uşor, m-au întâmpinat semeţe câteva maimuţe şi 2 linii de baldachine în care s-au strecurat, la umbră, mese de masaj.
E bine de ştiut că în zilele de week-end ţărmul e plin de la răsărit până mult după apus. Localnicii vin însoţiţi de numeroasele lor familii exact aşa cum obişnuim noi să mergem la picnic: îşi instalează corturile pe post de umbrar, înfig în nisip mese, scaune, grătare, trântesc hălci de carne pe foc, stau la palavre, iau cu ei şi câinii, de talie mică sau mare, bat mingea, se scaldă-n ocean, iar după ce privesc apusul, fac mici focuri de tabără, dansează în jurul lor de ţi-e mai mare dragul să te amesteci printre ei şi uşor-uşor împachetează totul şi pleacă fără urmă.
Şi, ca să nu mai lungesc vorba, o să dau drumul clasamentului, dar nu înainte de a sublinia faptul că e o percepţie subiectivă. Sunt extrem de multe plaje, iar eu am făcut un top pornind de la cele aproximativ 15-18 plaje pe care am ajuns noi. Recomand să aveţi la voi cele necesare expunerii la soare (loţiune de plajă, pălărie, ochelari de soare, apă) şi, pentru un plus de adrenalină - Crocs - sandale unisex din cauciuc, utile pentru căţărările pe stâncile care separă unele plajele. Noi nu le-am putut ocoli, ca oamenii normali, aşa c-am mers de-a buşilea pe rocile alunecoase pentru un plus de adrenalină.
Dacă mergeţi cu maşina, în majoritatea parcărilor sunteţi sfătuiţi să plătiţi o "taxă de securitate a maşinii", cam 2000 colones, echivalentul a 2 dolari. Şi ar fi bine să o faceţi, nu se ştie niciodată.
10. Dacă sunteţi surferi, mergeţi direct pe Playa Negra sau Playa Langosta. Pentru voi nu cred că are de ce să fie un inconvenient că nu e umbră, doar vreţi să stai pe apă cât e ziua de lungă, nu? Sau, dacă mergeţi împreună cu familia, încercaţi Playa Avellana, e împărţită în 2: o bucăţică pentru localnicii veniţi cu copiii, ochiurile de apă formate între pietre nasc mici piscine ideale pentru cei mici, pe când a doua e încălecată de valuri mari, la mare căutare în rândul amatorilor de sport acvatic.
9. Brasilito: un sat pescăresc cu plajă lungă cât 2 km, aflată la vreo 10-15 minute de mers pe jos de Playa Conchal şi Playa Flamingo, e locul preferat de ticos, localnicii veniţi să-şi petreacă sfârşitul de săptămână departe de agitaţia oraşului. Aici găsiţi câteva magazine, ba chiar şi-un supermarket. De altfel, au cele mai bune preţuri la cazare şi restaurante. Chiar dacă nu arătă ca-n reviste, preparatele sunt proaspete şi delicioase.
8. Playa Penca: ascunsă pe un drum îngust după Playa del Coco, este o raritate: singura plajă cu nisip alb, toate celelalte au ţărmul acoperit cu nisip negru, să nu uităm că e o insulă vulcanică.
7. Playa Grande e alegerea celor care vor să evite aglomeraţia. Pe noi ne-au speriat valurile gigantice, pe care surferii ştiau să le aprecieze, aşa că ne-am întors la căderea serii, când oceanul se liniştise, şi ne-am uitat cu gurile căscate la o pereche de acrobaţi care lăsau pe cer umbrele unor salturi nemaivăzute.
Pe Playa Grande, care aparţine de Parcul Naţional "La Baulas", trebuie să calci cu grijă ca să nu spargi ouăle îngropate ale ţestoaselor.
"Leatherback sea turtles" este cea mai mare specie de ţestoase existente în prezent şi a 4-a cea mai grea reptilă. Se diferenţiază de alte ţestoase marine prin lipsa cochiliei osoase, carapacea ei fiind alcătuită din carne grasă şi piele. După apus, accesul pe plajă este permis doar în compania unui ghid al parcului, care e şef de coloană în slalomul făcut printre gropile în care broaştele îşi depun ouăle. Pentru a le proteja, cei care deţin hoteluri şi case dincolo de linia plajei sunt obligaţi să reducă lumina ca să nu le deranjeze. Aşa, da, tot respectul! Să nu uităm că noi le-am invadat animalelor habitatul.
6. Playa Conchal: după cum o trădează şi numele, era o plajă acoperită de scoici. Legenda spune că fiecare turist pleca acasă cu cel puţin o scoică ca suvenir, motiv pentru care acum nu mai e nici urmă. Mi-a fost învăţătură de minte, chiar dacă există şi teorii care neagă legenda, susţinând că scoicile au fost măcinate de valuri şi tot ce mai rămăsese era un nisip zgrunţuros. Acum nici nisipul ăsta nu mai e, se pare că a fost adunat şi folosit în construcţii, lăsând loc unui nisip fin pe care îţi poţi pune liniştit cortul. Apropo, aveţi undă verde la campare aici, dacă vă tentează.
Considerată cea mai frumoasă şi exotică plajă de pe Coasta de Aur a Costa Ricăi, plaja Conchal e locul ideal pentru deep sea fishing şi snorkeling: ţi se înghesuie înaintea ochilor bancuri de peşti tropicali, apa este turquoise, aşa cum numai în Caraibe mai puteţi vedea şi, cu toate astea, eu o las pe locul 6.
5. Hermosa - pe plaja cu nisip gri şi umbră dată de smochini, nu există viaţă de noapte. Cu toate astea, pe timp de zi, plaja e împânzită de restaurante.
4. Tamarindo - una dintre cele mai populare destinaţii, perfectă atât pentru familii, cât şi pentru cupluri sau surferi. Altfel spus, comercială.
Chiar dacă şi aici apusul e înnebunitor, nu mă pot relaxa cu totul: panoul care ne atenţionează că nu e bine să hrănim crocodilii din râul aflat la maxim 10 m distanţă, mă crispează. Las oraşul faleză în grija petrecăreţilor care dansează fără grijă pe plajă, la lumina lunii, şi pornesc spre hotel cu braţele încolăcite în jurul soţului.
3. Playa Flamingo: la ora 8 dimineaţa, plaja pustie cu nisip fin ca pudra şi palmieri drepţi ca soldaţii la apel, îşi ţine încă oaspeţii în camerele cu vedere la ocean. Uşor-uşor se animă, apoi se aglomerează, iar pasionaţii de pescuit la mare adâncime plutesc în larg ca să prindă ton, peşte spadă şi snapper. Prada asta se găseşte tot anul, motiv pentru care, în fiecare lună a lui cuptor, plaja găzduieşte un turneu internaţional de pescuit care atrage mulţi amatori.
Cum a început forfota, cum mi-am făcut drum spre altă plajă... ca ţestoasa. Nu sunt mare amatoare de gălăgie, mai ales în cadre naturale.
2. Playa Real: o plajă neamenajată, singura pe care se poate auzi muzică. Muzică de calitate, care, amestecată cu arome de apă sărată, aer prea cald, rom şi iarbă, creează o atmosferă unică, de relaxare şi libertate. Apusurile sunt absolut năucitoare aici, iar dacă îmbrăţişaţi plaja pe după coastă sau îi încălecaţi zona stâncoasă, descoperiţi cea mai frumoasă dintre plaje: locul meu 1, de altfel. Dar până atunci, mai am ceva de spus legat de aceasta:
E deja 3 ianuarie. E dimineaţă. Nu mai recunosc Playa Real. Mă tot contrazic cu Cristi că n-am mai fost aici. Până la urmă, constat că are dreptate, însă e atât de schimbat totul. Sutele de oameni au dispărut odată cu Anul Nou, plaja îngustă e acum incredibil de lată, pare că şi ea a fost deranjată de aglomeraţie şi că s-a îngustat intenţionat, ca să nu mai fie şi alţii tentaţi să o sfărâme în picioare. Oceanul Pacific nu e deloc liniştit, mă dărâmă cu valurile lui neaşteptate care se lovesc apoi de stânci, creând un adevărat spectacol. Probabil are o criză de nervi şi vrea să se descarce. O, cum îl înţeleg, câtă nevoie de singurătate mă încearcă şi pe mine uneori!
Am ajuns şi la final. Şi o să închei clasamentul fălindu-mă cu faptul că am văzut apusul de pe linia oceanului în care stăteam scufundată până la brâu, bucurându-mă de aerul cald şi de firul de apă rece adus de un val. N-am scăpat din ochi soarele până n-a fost înghiţit total de ocean, lăsând în urmă doar linii de nori mâzgăliţi cu portocaliu, roz şi câteva umbre timide de mov. O spendoare!
Dacă alegeţi să nu luaţi la rând toate plajele şi vă plictisiţi repede de stat la soare, nu vă îngrijoraţi, există o sumedenie de activităţi atât pe uscat, cât şi în / pe apă. Eu am ales câteva dintre activităţile pe uscat pentru intervalul 12-16, în care mă ţineam departe de razele nocive ale soarelui. Şi recomand: turul peşterilor, turul cascadelor, o plimbare cu elicopterul sau pe cal - după buget şi preferinţe, bird watching. Parcul Naţional "Manuel Antonio" adună o mare varietate de păsări. Pe lângă asta, mai puteţi încerca tururi cu ATV-ul, canopy, zipline, safari, mountain biking, hiking, Aventura Park, sound massage / sound therapy - o formă de terapie născută aici, în Costa Rica: cu ajutorul unor boluri tibetane, a clopoţeilor şi a gongurilor se transmit vibraţii şi energii benefice atât minţii, cât şi corpului.
Sau poate preferaţi activităţi pe apă: plimbări cu barca ori kayak-ul printre mangrove, jetski-ul, snorkeling, scuba diving sau deep sea fishing.
Există şi numeroase activităţi pe timp de seară, printre care: beach cinema, plimbare cu barca la apus de soare în căutarea delfinilor, canoe, terase cu muzică live. Noi ne-am petrecut ultima seară într-un astfel de bar, în faţa unei cupe adânci cu sangria în care se cuibăriseră căpşuni, bucăţi de ananas şi mere. Eu m-am desfătat cu fructele, Cristi cu vinul, ne-am lins pe degete când s-a terminat porţia de guacamole cu tortilla, salata de avocado cu creveţi adăpostită în carcasa unei jumătăţi de avocado, tacos-ul de peşte şi creveţii cu cocos şi sos tropical şi am plecat în paşi dansanţi până la hotel, căci ritmul chitarei s-a ţinut după noi până în faţa uşii de la cameră.
Am doar cuvinte de laudă şi recunoştinţă pentru singura ţară din America Centrală pe care-am cutreierat-o. Şi nu, nu mi s-a arătat deloc periculoasă, ci doar neaşteptat de scumpă. Dar, de aspectul ăsta am uitat până la întoarcere şi am rămas cu amintirea minunilor văzute. Şi, uitaţi aşa, Costa Rica a făcut un salt remarcabil până în vârful preferinţelor mele în materie de destinaţii de călătorie sau vacanţă. Are tot ce pot să-mi doresc: extrem de multă vegetaţie şi faună (peste 5% din biodiversitatea mondială), ocean, plaje cu nisip fin, munţi, vulcani, cascade, parcuri naţionale, băi termale, meniuri bogate în fructe de mare, temperaturi ridicate, oameni relaxaţi, servicii ireproşabile, muzică bună şi o limbă la fel de uşor de învăţat precum confortul, spaniola.
Dacă argumentele acestea nu v-au convins, aruncaţi o privire şi peste celelalte două poveşti pe care le-am scris plecând de la această aventură costaricană: Costa Rica preludiul unei aventuri şi Costa Rica de cacao.
Hasta luego!