26.01.2021
Mi-a rămas întipărită în minte ultima ieşire în oraş, înainte de pandemie: ne revedeam cu nişte prieteni sosiţi pentru câteva zile în ţară, la vizita lor anuală. Sfârşit de februarie, în pubul din centru era obişnuita hărmălaie de vineri seara, pe masa noastră se plimbau beri, chipsuri, mîncare, poveşti, gălăgie, pauze vesele de ţigară. Şi probabil că mi-a rămas în minte tocmai pentru că mai nimic din ce se întâmpla acolo nu s-ar fi putut repeta la nici o lună după aceea. Îmi amintesc că discuţia noastră a ajuns, atunci, şi la subiectul Wuhan - infotainment la un pahar de bere, nimic mai mult.

O lună mai târziu, aflu că maică-mea, care e în UK, s-a trezit într-o zi cu o durere de cap, puţină febră, o stare cam proastă, şi, după vreo zece zile de stat aşa acasă, încă vreo 13 în spital. O formă medie, cum am învăţat între timp.

Am umplut timpul liber (sau mort) cu Netflix şi HBO, evadând lacom în toate sezoanele din Gilmore Girls şi multe alte guilty pleasures pe care le-am şi uitat la scurt timp, ca să pot contrabalansa apoi cu Sieranevada şi colectiv, în căutarea asta haotică de echilibru şi sens.

Mi-e greu să fac un top propriu-zis al lucrurilor memorabile din 2020, sunt doar nişte frînturi haotice în care nu ştiu cum să fac ordine. Chiar şi întâmplările mici, mărunte, îmi apar acum total atipice: a fost anul în care m-am dus de trei ori în Grădina Botanică, un record, anul în care am petrecut suspect de mult timp zgâindu-mă cu invidie prin curţile oamenilor, la fiecare petic de iarbă sau floare, efectul primăverii petrecute la bloc. Şi, pentru prima dată de când stau în Cluj, anul fără TIFF: dacă mă apucă din senin vreun acces de tuse în mijlocului filmului şi mă trezesc cu zeci de priviri speriat-acuzatoare? Sau invers, poate aud o tuse lângă mine şi, până ajung să mă prind că singura problemă e paranoia mea, risc să ratez vreun moment special din film.


Am citit mult mai puţin, în reprize fără cap şi coadă. După o carte de Richard Ford (Între ei. Amintiri despre părinţii mei), trebuia să trec neapărat la umorul şi mizantropia lui David Sedaris, ca să mai atenuez puţin din melancolia grea. Ultima carte citită în 2020, Pastoralia lui George Saunders n-a mai avut nevoie de niciun antidot, combinaţia de umor absurd, ratare şi compasiune s-a potrivit de minune pentru finalului anului.

Aşteptări de la 2021? Să înţeleg mai bine ce s-a întâmplat în 2020.

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus