1. să începi anul organizând un spectacol la Leicester Square Theatre şi un eveniment la Soho Theatre pentru peste 400 de persoane, să-l continui culegând sparanghel la o fermă de lângă Oxford şi să-l termini cu sufletul plin de bucurie în faţa ecranului conectată la o întâlnire pe ZOOM dintre copii români din toată Marea Britanie şi unul dintre scriitorii lor preferaţi
2. să iei la întâmplare o carte de pe raftul unei bibioteci şi să te simţi în câteva minute transpusă într-o altă lume. Cartea se numeşte Drive Your Plow over the Bones of the Dead de Olga Tokarczuk, traducerea în limba engleză a Antoniei Lloyd-Jones
3. Serialele Crashing (2016) cu minunata Phoebe Waller Bridge şi Motherland (producţie BBC 2016)
4. să observi cât de mult poate să crească (şi să se transforme) un bebeluş de la o săptămână la alta
5. să organizezi un concert în grădină pentru maxim 20 şi ceva de oameni (distanţaţi social şi cu mască) şi să te bucuri ca un copil
6. să primeşti glume pe messenger când lumea pare că se apropie de propriul sfârşit şi să râzi cu lacrimi
7. să te oglindeşti în altă persoană
8. să te îndrăgosteşti
9. să descoperi peştera Sfîntului Andrei într-o noapte de septembrie
10. noile prietenii
11. darurile de la necunoscuţi
12. darurile de la prieteni
13. sentimentul de siguranţă şi de sprijin pe care mi l-au dat autorităţile britanice mai ales în timpul primului val al pandemiei
14. să fii lăsată să intri în lumea magică şi mereu surprinzătoare a altcuiva
15. cântecele noi (şi unele foarte vechi) ale Adei.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 5 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)