În orice caz, evenimentul pe care l-au creat cei doi la lansarea CD-ului Uroboros a arătat aşa cum ar trebui să fie multe întâmplări culturale care, din păcate, sunt doar... „bifate”, marcate de câteva rânduri în vreo revistă sau pagină ce acceptă şi informaţii culturale şi anunţate câtorva apropiaţi.
Deşi nu abundenţa publicului a fost punctul forte al acestui concert (adevărul este că la câte calităţi întruneşte într-o singură persoană, Ion Bogdan Ştefănescu nu mai are timp să-şi fie şi „promotor”, aşa cum se întâmplă de multe ori, din necesitate, în zilele noastre), cei care au avut inspiraţia de a ajunge în Duminica Floriilor la prânz, la Ateneu, n-au avut de ce regreta.
A fost un spectacol care te ţinea cu sufletul la gură, atât prin conţinutul efectiv de muzică şi vorbă, cât şi prin regia inteligent construită (aflam ulterior că îi aparţine aceluiaşi Ion Bogdan Ştefănescu), regie care nu solicita aplauze înainte de finalul spectacolului şi reuşea să construiască o stare, acea stare ce reiese din sondarea interiorităţi pline de sensibilitate, specifică unei bune părţi din muzica Doinei Rotaru. Compozitoarea ne mărturisea după concert : “Ion Bogdan Ştefănescu este interpretul care mi-a interpretat de cele mai multe ori (şi au fost nenumărate) muzica, uimind şi încântând întotdeauna cu rafinamentul şi frumuseţea sunetului, cu aura magică pe care o conferă discursului muzical, dar şi cu uşurinţa şi plăcerea cu care realizează sonorităţile contemporane cele mai interesante şi dificile. Dintotdeauna am avut o sensibilitate specială pentru flaut; colegul şi prietenul meu Octavian Nemescu spune că am un nume predestinat: Doina, nume de cântec, legat de fluier. Iubesc puritatea, frumuseţea, lumina, gingăşia sunetului de flaut, instrumentul prin excelenţă al rugăciunii şi al meditaţiei, încărcat din cele mai vechi timpuri cu puteri magice. M-am întors mereu la flaut, la culorile şi farmecul lui. Stau mărturie cele patru concerte, cele două lucrări pentru orchestră de flaute, multele lucrări camerale în care flautul are rolul principal şi piesele solo. Întoarcerea obsedantă la flaut este asemenea Uroboros-ului, simbol arhaic al şarpelui ce încearcă să-şi muşte coada, dar şi asemenea Spiralei, alt simbol străvechi ce demonstrează nevoia de perfecţiune şi dorinţa de a pune în valoare mereu alte valenţe expresive şi coloristice ale instrumentului.“
Revenind la concertul comentat şi la forma lui neobişnuită, în loc de aplauze, am ascultat versuri ale aceluiaşi Ion Bogdan Ştefănescu (dar şi de Eminescu, Nichita Stănescu, Ion Barbu) rostite de actorii Emilia Popescu şi Eusebiu Ştefănescu. O opţiune inteligentă, care a conferit şi spectacolului unitatea pe care o are discul. Pentru că putem vorbi despre un disc-portret componistic cât se poate de unitar, poate şi datorită consecvenţei cu sine însăşi a autoarei. De altfel, poemele flautistului se găsesc pe booklet-ul CD-ului cu o grafică de mare rafinament, semnată de scenograful Cosmin Ardeleanu. CD-ul Uroboros este încununarea colaborării Doinei Rotaru de până acum cu Ion Bogdan Ştefănescu şi cuprinde şapte lucrări pentru flaut normal (Legenda), alto (Dor), bas (Tempio di fumo) sau piccola (Libelula), pentru flaut si pian (Cristale), pentru două flaute (Uroboros) şi pentru patru flaute (Joc de oglinzi) ultimele două fiind interpretate pe disc prin suprapunere cu el însuşi.
Dacă Ion Bogdan Ştefănescu este interpretul cel mai fidel muzicii Doinei Rotaru (după spusele autoarei) şi Doina Rotaru este o creatore fidelă timbrului flautului, cunoştinţele ei privind potenţialul acestui instrument fiind cu adevărat ample şi profunde. Cu contribuţia muzicală a flautistului Matei Ioachimescu (în Uroboros) şi a pianistului Horia Maxim (în Cristale) am ascultat în sală aproape integral muzica inclusă şi pe disc. Evident, în versiunea înregistrată (inginer de sunet Erica Nemescu) orice imperfecţiune dispare, iar o audiere în solitudine poate genera stări puţin diferite potenţialului ascultător. Deşi sunt extrem de diferite prin prisma modalităţilor de expresie şi tehnicilor contemporane ale flautului utilizate, care se diversifică tot mai mult pe măsură ce lucrările sunt mai recente, piesele incluse pe CD-ul Uroboros demonstrează toate înrudirea spirituală între Doina Rotaru şi timbrul flautului. O simbioză care alăturată întâmplării prieteniei muzicale cu un important flautist al zilelor noastre, au generat o importantă contribuţie la istoria muzicii contemporane pentru acest instrument.