Colecţionarul de aripi

Există o specie de fluturi, nu foarte rară şi nici chiar teribil de frumoasă, ai cărei membrii au un comportament niţel indecent ce aduce a lupanar de pe vremuri. Femelele n-au aripi, doar masculii pot să se vânture într-o parte şi alta, din petală în petală, aşa că dânsele se înfoiesc şi se înroşesc, dau din antene şi tremură din aripioare până când le bagă în seamă un bărbătuş elicopter. Bărbătuşul posesor de aripi o ia pe femelă de pe floarea searbădă, golită de polen, o duce la un restaurant floral, o lasă să se înfrupte din delicatese, îşi cere plata apoi, cinstită dânsa plăteşte în natură făcând sex în stilul lor fluturesc. Galant, fluturoiul o duce înapoi pe flutureasă de unde a cules-o. Cine vrea să ştie mai multe despre aceştia, să se uite pe Discovery şi să-mi spună şi mie cum se numeşte specia, dacă erau galbeni, roşii sau verzi. Aş fi putut să-l întreb pe bătrânul colecţionar de aripi, un excelent entomolog, dar a murit, iar acolo unde a plecat el precis nu sunt fluturi pentru că nu-s nici flori pe care să se aşeze şi nici soare, deci nici lumină, iar aceste insecte fragile ce pot fi strivite de două degete de bebeluş n-ar avea cum să supravieţuiască în întuneric. Când l-am cunoscut eu era bătrân deja, ca toţi colecţionarii respectabili. Pe atunci avea degetele îngălbenite şi unghiile pătrăţoase tăiate ca cu toporul, sprâncene stufoase, riduri ca oricare de vârsta lui, două urechi, buze subţiri, doi ochi căprui sau verzi şi mirosea a busuioc şi polen. Da, a busuioc. Îşi punea plante uscate în aşternuturi şi în dulap, nu l-am iscodit de ce, că n-ar fi fost politicos. Acum nu ştiu cum mai arată şi nici cum miroase. Se pare că în copilărie a fost pasionat de licurici, dar în adolescenţă i-a trecut, trecând la studii mai serioase, demni de el i s-au părut doar fluturii, şi n-au putut să i scoată din cap nici părinţii şi profesorii, care ar fi vrut să-l vadă contabil sau funcţionar la Poştă, nici statul care l-a trimis pe front în timpul războiului. A fost sergent iar cei de deasupra lui, locotenenţii şi căpitanii, se aşteptau să tragă cu puşca, să omoare ba ruşi, ba nemţi, să care în spate camarazi răniţi, să se târască prin tranşee, să-şi verse sângele pentru patrie, deşi mi-a mărturisit, peste ani, că îşi dorea pe atunci să-şi păstreze sângele în vine, să stea într-un loc, pe o pajişte cu nasul în păpădii şi să se uite la fluturi. Din fericire a tăcut şi n-a zis la nimeni ce vrea, că altfel l-ar fi socotit lumea trădător de patrie, dezertor laş, plutonul i-ar fi făcut multe găuri în piept şi în cap, cât să treacă prin ele nişte licurici mici. Imediat ce iese din crisalidă fluturele are aripile jilave, moi şi şubrede, la fel ca trupul unui viţel nou născut, ca un pui ce trebuie să se încălzească niţel, să miroasă lumea din jur înainte de a face stângaci şi precaut primii paşi. Aşa s-a simţit după ce a ieşit din puşcăria unde l-au aruncat comuniştii pentru că a împuşcat ruşi pe frontul de Est. Ca un viţel. Jilav şi stângaci, dar nu era nici o vacă prin preajmă să-l lingă şi să-i dea să sugă, nici soare. Era toamnă. De fluturi tot a avut parte, de mulţi din toată lumea, din locuri unde picioarele şi ochii lui nu au ajuns, dar apoi s-a însurat şi nevasta i-a vândut o parte din colecţie ca să cumpere aragaz cu două ochiuri şi cu butelie, el n-a zis nimic, că doar trebuia să mănânce o ciorbă fierbinte cu cartofi, gâţi de găină şi pătrunjel din grădină, e adevărat că el poftea mai mult la aripi, dar asta e, era bărbat responsabil, familist. Când a venit copilul s-au dus şi fluturii roşii de Amazon, cei imenşi cu buline negre. După ei a plâns un pic, două lacrimi i s-a înnodat sub bărbie, femeia s-a enervat că are un bărbat de cârpă, şi-a găsit altul, un chelner cu pile pe la Partid. Se ducea la el duminicile, se împrieteneau în camera frigorifică, între două comenzi de caşcaval pane pentru turiştii din RDG, apoi se întorcea acasă cu pui, salam de Sibiu, portocale pentru ăla micu'. Dacă i-ar fi adus fluturi, soţul n-ar fi avut nimic împotrivă, dar nu, ruda de salam nu are aripi pudrate şi nici antene, deci a făcut scandal. O dată, de două ori, apoi i-a cârpit o palmă nevestei şi a tăcut. Când l-am cunoscut eu era singur, colecţia îi era jumulită, specialiştii n-ar fi dat doi bani pe fluturii de noapte şi cei de păpădie. Mie îmi plăceau. Copilul său era bătrân pe atunci şi ciufut, se lega de liceene prin autobuze, că de ce plescăie cu guma, de ce fac baloane şi le sparg în urechile oamenilor.