A promis că se duce după biscuiţi şi că se va întoarce repede.
Într-o zi oarecare un anume om şi-a scos câinele la plimbare, acest minunat animal cu botul turtit şi ochi lăcrimoşi, pe nume Dogu. Pentru ca bietul purecos să nu stea singur în casă cu nasul lipit de braţul fotoliului, pentru ca acesta să ţupăie vesel pe trotuarul din faţa blocului, să-şi ridice piciorul din spate lângă anumiţi stâlpi, să miroasă în voie cozile altor purecoase, bărbatul s-a învoit de la serviciu. Ce om cumsecade! Sau: Ce fraier! Vă gândiţi în sinea voastră, dacă nu cumva meditaţi la nemurirea sufletului, ceea ce nu e indicat s-o faceţi în faţa unui calculator citind poveşti despre potăi. Oricum, îmi pare rău că trebuie să vă dezamăgesc, bărbatul acesta nu este deloc un om cumsecade, iar Dogu nu mai e câinele lui de fix trei luni, o săptămână şi-o zi, de când s-a pronunţat divorţul, şi a fost nevoit să-şi ia catrafusele din apartamentul cumpărat de mă-sa, şi să se mute într-o garsonieră igrasioasă, plină de colocatari mici şi negri ca nişte gândaci, şi prin urmare chiar gândaci se numesc. Aţi priceput ce vrea să facă?
Era o zi mahmură când cel care a promis că se duce după biscuiţi şi că se va întoarce repede l-a scos la plimbare. Mai avea cheia de la apartament ca să-şi ia ultimele lucruri. Mingea de baschet, o pungă cu şosete desperecheate, cărţi, revistele porno, sticla de pălincă goală pe trei sferturi, lamele de ras (cu care ea s-a epilat pe şi între picioare), un cd-player stricat, telecomanda de la televizor.
L-a luat cu lugu lugu Dogu tatii, hai afară (sau alte porcării din ăstea siropoase pe care animalu' le-a înghiţit fiind mare amator de dulciuri, ba chiar i-a tras o limbă pe bărbie şi mai că nu s-a scăpat pe preş de câtă bucurie câinească avea în el). Au aşteptat în staţie autobuzul 5, iar cel care a promis că se duce după biscuiţi şi că se va întoarce repede, o clipă a simţit crampe la stomac şi o vagă jenă mai ales că botul câinelui îi era lipit de pantof. L-a împins mai încolo, să-şi lase balele pe trotuar, nu pe el. Nu era chiar convins că se vor urca în autobuz, stătea în staţie doar aşa, pentru că s-a întâmplat. Cel care a promis că se duce după biscuiţi şi că se va întoarce repede nu e un om mai rău decât alţii. Şi totuşi s-a urcat în autobuz cu Dogu în braţe. Tot drumul până la capătul celălalt al oraşului câinele i-a stat în poală, cu nasul lipit de geamul umed şi murdar. O fetiţă care s-a urcat la o altă staţie l-a scărpinat la urechi (pe potaie, nu pe bărbat), o femeie de vârstă mijlocie cu părul roşcat alb la rădăcină a întrebat cu voce tare de ce nu poartă botniţă (potaia, nu bărbatul), dar Dogu nu i-a răspuns pentru că nu era obişnuit să vorbească cu necunoscuţii şi nici să înjure. Era bine crescut. S-au dus pe stadion. L-a lăsat să alerge pe iarba măcinată, uscată, apoi când soarele a intrat în nori, lăsând dâre maronii peste ei, l-a legat de poartă.
- Stai acolo cuminte, că mă duc să-şi cumpăr biscuiţi. Mă întorc repede.
Şi dus a fost. Până când a ajuns din nou în staţie, şi-a spus în sine că sigur se va întoarce, că doar e Dogu, de mic l-a crescut, l-a scărpinat pe burtă, l-a dus la veterinar să-l înţepe în fund, i-a dat din cartofii lui prăjiţi, l-a lăsat să doarmă pe pernă... Însă a venit autobuzul, aşa că s-a urcat bărbatul care a promis că se duce după biscuiţi şi că se va întoarce repede.
Pe stadionul ăsta nu s-a mai jucat un meci de şapte ani. Băncile din tribune sunt putrezite de la umezeală, năpădite de ierburi frumos mirositoare, hârtii murdare şi pagini îngălbenite de ziare. Când eşti legat de o lesă, şi lesa de poartă, presupun că-l aştepţi cu înfrigurare pe cel care a promis că se va întoarce cu biscuiţi. Nu ştiu ce a fost în capul lui, pot doar să-mi imaginez. Cert e că după trei zile de aşteptat n-a mai avut putere să latre. A răguşit încă din prima noapte când i-a fost frig şi dor de perna de pe fotoliul de acasă. Ca un miop a mirosit noaptea din jur, sperând să dea peste izul familiar al celui care a plecat după biscuiţi.
A doua zi a lipăit roua, înghiţind apoi trei muşte, zece furnici şi firmituri de pământ scormonit cu ghearele. Încă îl mai aştepta pe cel care a promis că se va întoarce cu biscuiţi.
A treia zi a văzut nişte vaci care au venit la păscut. I-au ţinut de urât până când s-a înserat, apoi au plecat la casele lor, pentru că precis aveau o casă. Nici una nu s-a apropiat suficient de mult cât să sugă lapte. Una bălţată a stat aşa, cam la doi paşi de câine distanţă, dar degeaba a tot tras de lesă mai să se gâtuiască.
A patra zi a fost duminică şi-au venit mulţi oameni pe stadion, cu câinii lor, castroane, cupe, megafoane şi afişe cu potăi frumos frezate, cu blana lucioasă. Toţi au crezut că Dogu e cu cineva, nimeni nu s-a întrebat ce caută acolo. Copiii l-au mângâiat, l-au îndopat cu pufuleţi, un moş i-a dat parizer cu muştar, apoi a mai căpătat o jumătate de gogoaşă pudrată cu vanilie, sticksuri, cipsuri, o măslină verde, un corn uscat, bomboane de ciocolată, o mână de uscăţele speciale pentru câini. Ceilalţi patrupezi au defilat, s-au lăsat măsuraţi, au primit cupele şi apoi au plecat cu toţii acasă. El a rămas legat de poartă.
Nu-l mai aştepta pe cel care a promis că se duce după biscuiţi şi că se va întoarce repede.
A cincea zi a scheunat.
A şasea zi n-a mai scheunat.
În a doua săptămână a început să spere pentru că vedea peste tot biscuiţi, în nori, în vaci, în tribune. Ba chiar şi labele lui semănau cu nişte Eugenii scurte şi dolofane. Îl zărea bine şi pe cel care a promis că se va întoarce repede, îi făcea semne cu mâna şi se juca cu mingea de baschet, sărea sus de tot până la norii biscuit şi se întorcea călare pe vrăbii.
Când leşul mirosea tare de tot a leş de Dogu, bărbatul divorţat de fosta lui stăpână a prins din nou crampe la stomac, deşi duhoarea nu s-a urcat în autobuz şi nu a mers şapte staţii şi nici nu s-a suit în lift, n-a ciocănit la uşa garsonierei igrasioase. Uneori visa noaptea cu ochii deschişi. Îşi imagina că dimineaţa o să cumpere o pungă uriaşă cu biscuiţi de tot felul, simpli, de vanilie sau cacao, cu ciocolată sau cremă de lapte, din cei buni din Germania sau turceşti şi româneşti, că se duce cu ea în staţie, se urcă în autobuz, coboară la capăt, se duce pe stadion şi îl ia pe Dogu de acolo. Dar doar a visat cu ochii deschişi. În fiecare dimineaţă s-a dus la lucru.
Cu scheletul lui Dogu s-au jucat copiii fotbal.