Interferenţe real-imaginar în fotografia de stradă

Vă plac fotografiile cu fotografii, imaginile din imagini? Vă mai amintiţi de metoda "povestirii în ramă" din O mie şi una de nopţi, de poveştile Şeherezadei, în care personajele spuneau la rândul lor poveşti? Are şi fotografia un astfel de procedeu stilistic, în care imaginea pe care o capturăm să cuprindă la rândul ei alte imagini?

Fotografiile de stradă includ inevitabil imagini, pentru simplul fapt că locurile publice sunt pline de afişe, reclame, prezentări etc. Fotografiem alte fotografii fără să vrem... Are vreun sens să o facem deliberat?

Uneori, lângă astfel de imagini de pe stradă se aşază oameni care parcă au o conexiune cu ele, involuntară, întâmplătoare. Pare că fac şi ei parte din povestea din afiş, fie prin asemănare, fie prin contrast. Parcă se întrepătrund două lumi, lumea din imagine şi lumea care va deveni şi ea imagine...

Recunosc că sunt impresionat de astfel de relaţii inexplicabile între oameni şi imagini şi că ele constituie pentru mine un subiect de fotografie de stradă. Şi chiar simt o bucurie când văd o conexiune de genul acesta şi reuşesc să surprind momentul.

O să vă prezint întâi o fotografie cu scena care m-a uimit cel mai mult, printr-un soi de asemănare între personajul din afiş şi "personajul" meu, cu atât mai mult cu cât s-a produs o "interacţiune" între cele două:

Prin ce întâmplare cei doi au părul cam de aceeaşi culoare şi pieptănătură, iar frunţile le sunt luminate parcă de o aceeaşi rază? Şi cum de li s-au unit privirile?

Astfel de potriviri inexplicabile sunt un motiv în plus pentru care strada mi se pare interesantă din punct de vedere fotografic, misterioasă chiar. Cu "obişnuitul" interferează uneori ceva care, deşi e din aceeaşi substanţă a contingentului, pare totuşi "altceva", ca în proza fantastică a lui Mircea Eliade.

Vă mai prezint o fotografie din aceeaşi zonă a "interferenţelor neaşteptate":
Din păcate, aici "interferenţa" nu este în centrul de interes şi trebuie căutată în imagine. Dacă îl găsiţi, poate o să vi se pară cum mi se pare mie, că o persoană din afiş a făcut un pas în afara lui...

Mai incitant este însă piciorul din următoarea fotografie, mai ales dacă imaginaţia ne lasă să credem că ar putea avea legătură cu afişul...

Uneori, viaţa este ca o copie mai puţin reuşită a filmului...:

Sau chiar inversul lui... Lumea ideală a creatorilor de imagini poate contrasta abrupt cu aşteptările multora dintre noi.

Interferenţa imaginar-realitate poate fi însă producătoare şi de umor. Mi-l imaginez pe domnul din fotografia de mai jos expediat de soţie să rezolve treburi de ordin casnic de mare urgenţă... Face o pauză de o bere şi o ţigară, timp în care "inversul" imaginar al soţiei îi zâmbeşte din afiş...

Tot din categoria umorului, doamna din fotografia de mai jos pare gata să asculte sfatul din mesaj şi să nu rateze momentul culminant... Iar eu nu vă voi spune ce se petrecea în "realitate", pentru că imaginarul are şi el gradul lui de realitate, de un alt ordin. Vorba-ceea, "că de n-ar fi nu s-ar povesti"...:

Rămânând la scenele comice, iată şi dovada că interferenţele imaginar-cotidian sunt chiar reale - domnişoara din următoarea fotografie pare vizibil deranjată de mirosul emanat de animalele de povară din afiş...:


Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite, / Mici de zile, mari de patimi... - Nu ştiu cum i-ar fi căzut lui Eminescu cultura fast-food a zilelor noastre, dar se pare că un trecut demn poate fuziona cu un prezent...nu găsesc cuvântul potrivit, dar sper că fotografia de mai jos "face" cât acest cuvânt...:


Tot în sfera comicului, îl putem vedea pe Ucenicul vrăjitor dirijând turişti, dintre care unul, ca să nu mai ştim ce e real şi ce e imaginar, poartă o coronă gen Richard al III-lea (poate că şi unde am făcut poza pe un 1 aprilie...):

Nu doar oamenii sunt contrariaţi de întrepătrunderile real-imaginar...:

În metroul bucureştean nu este o "misiune imposibilă" să ai o confruntare vizuală cu Tom Cruise...

Dar este aproape imposibil să faci poze în metrou, când pare că până şi afişele îţi interzic cu disperare, ţinând isonul administraţiei Metrorex...

Vorbind despre metrou, ar mai trebui spus că afişele pot induce uneori o stare de tensiune, de pericol ascuns:


Pot fi însă şi interferenţe întâmplătoare pline de comic:

Ca o paranteză, mă întreb prin ce întâmplare s-a nimerit ca ochii reali şi ochii imaginari să fie larg deschişi şi să privească în aceiaşi direcţie... Simt nevoia să repet că şi astfel de potriviri inexplicabile fac interesantă fotografia de stradă şi îi dau o aură de mister.

Sunt şi scene în care realul şi imaginarul se întrepătrund, transmiţând o aceeaşi stare, părând scene din acelaşi "film":


La fotografia de mai sus aş mai deschide o paranteză: poate numai mie mi se pare că există o oarecare asemănare între domnul care vinde banane şi domnul din tablou, dar cum se face că paleta de culori din tablou o regăsim pe cutiile cu banane? Este una dintre "potrivelile" străzii, dintre posibilele interferenţe între "dimensiuni" diferite, pentru capturarea cărora merită să avem cât mai des un aparat de fotografiat la îndemână (de aici cerinţa "portabilităţii" pe care o invocă pasionaţii de fotografie de stradă).

Aş vrea să închei cu trei fotografii în care textul din afişe este cel care "interferează" cu persoanele fotografiate.

În prima, textul intervine ca să dezvăluie compoziţia unui popular fel de mâncare stradal care a devenit specific românesc...:


În cea de a doua, textul se alătură "subiectului" pentru a propune o proiecţie asupra viitorului, pe care îl putem găsi sau nu probabil...:

În a treia, vedem cum cineva ia mult prea în serios mesajul din afiş şi afişează o... încredere în sine nemaivăzută în locurile publice...

Sper că pledoaria mea pentru oameni şi afişe, pentru interferenţe real-imaginar, v-a stârnit sau v-a amplificat interesul pentru fotografia de stradă, şi închei cu precizarea că probatoriul administrat a fost capturat pe parcursul a 5 ani, în perioada 2015-2019.