[O văd prin uşa întredeschisă]

O văd prin uşa întredeschisă. Maia stă în mijlocul bucătăriei mari, pe podea, cu picioarele sub ea. Ridică barda şi toacă mărunt carnea pentru sarmale. Rosteşte cîteva cuvinte cuiva nevăzut. Îşi îndreaptă puţin basmaua. Tocătorul e greu, masiv, iar ea mărunţeşte carnea, de parcă ar mărunţi păcatele strămoşilor. Un alt tocător, poate la fel de greu, moştenit de mama de la bunica din Creţeşti, maroniu, puţin crestat. Cînd îl ridic din dulap să toc legumele, îmi spun "Mamă, ce viaţă grea ai avut! De cîte ori va fi trebuit să-l ridici. Şi nu ştiu de ce viaţa unor femei trebuie să fie precum tocătoarele astea". Mie îmi plac tocătoarele alea subţiri, din lemn sau din plastic, uşoare, moderne, necrestate de atîta amar de trecut anevoios. Pe astea le mînuiesc uşor ca pe nişte palete de tenis. Şi fredonez "Rose c'est la vie"...

(în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 aprilie 2021, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)