În timp ce se juca cu ceilalţi copii, Teodora observă că cercelul din urechea stângă lipseşte. Îl căută cu privirea pe ciment dar nu reuşi să-i dea de urmă. În timpul ăsta unul dintre băieţi, îl flutura arogant în faţa celorlalţi. Îl vrei? Teodora întinse mâna. Trebuie să-mi dai ceva la schimb: opt milioane de dolari, sau un pupic. Tare mult îşi dorea să fi avut opt milioane. Cerceii valorau cu mult mai mult, fiindcă fuseseră ai mamei ei. Dar nu avea banii ăştia, aşa că a plecat acasă cu un singur cercel.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).