Ai iubit destul. Lasă-mă acum să fiu eu cea care iubeşte!

Sunt în patul meu şi nu-s singur. Turtiţa, pisica mea, campioană la sărituri (cea care a aterizat de la etajul 4, jos, pe ciment) e lângă mine.

Am căşti pe urechi şi-ascult CD-ul ale cărui melodii - doar orchestrale - le puteai auzi, dacă ai fi venit la lansările cărţilor mele. Te-am aşteptat, la ultima, să vezi cum îşi ia zborul fluturele albastru de pe terasa Casei Băniei. Au venit puţini dintre prietenii mei; pe unii nici nu am avut timp să-i anunţ. Am crezut că tu vei fi acolo, că ai să asculţi cântecele astea, că ai să vorbeşti cu mine, cu Iulia, cu Dan, cu Mihai, cu Nicolae, cu ceilalţi. Dan tocmai venise din Canada. Stătea în ultimul rând, atent însă la ce întâmpla, probabil amuzat de ipostaza în care mă găsea: scriitor în oraşul meu. Acum el este, dacă n-a intervenit vreo întârziere, în aeroportul din Amsterdam. Dan mi-a adus CD-playerul ăsta mic, cu baterii. Şi CD-ul cu Cohen, pe care nu prea-l pot asculta, că-i prea depresiv. Îmi place însă ce aştepta el, Cohen, să-i şoptească ea: Ai iubit destul. Lasă-mă acum să fiu ea cea care iubeşte. Nu m-aş supăra să te aud spunând asta. Nu m-aş supăra deloc! (întărire specific britanică :):)

Nu mai sunt un om al aşteptărilor, al clipelor irosite, al întâlnirilor ratate. Nu mai am timp. Tu poate îţi mai permiţi. Eu nu. Am depăşit şi "focurile de paie", iluziile, visările. Mă bucur că te-am văzut astăzi. Sper să recidivăm. Vreau să te cunosc. Să vorbesc cu tine. Să te ascult. Să-ţi pun întrebări şi să fiu atent la răspunsuri. Să ne punem în faţă cu maximum de curaj şi maximum de sinceritate, cu un minim de prejudecăţi şi alt minim de prudenţe, lumile noastre. Nu mă tem să fiu pus în situaţii jenante, sunt gata să îmi asum orice risc.

Nu vreau între noi doar cuvinte scrise pe foi de hârtie sau pe ecranul calculatorului. Mai ales acum, la început, nu mă lăsa să-ţi scriu!

Mă fascinează ochii tăi, albastrul ăla mă duce într-o clipă cu gândul la îngeri. Stupid de banală comparaţia, ştiu, dar n-o să caut alta doar de dragul rafinamentului când ea îmi vine în minte cu o spontaneitate ce nu mi se întâmplă mereu. N-am găsit în ochii nici unui necunoscut o bunătate atât de evidentă, Dumnezeu pare să te fi ferit de povara răutăţii şi asta mă bucură, mă atrage, îmi dă sentimentul că te cunosc deja. Am să aflu numărul tău şi am să te sun.

Am trecut prin redacţie, deşi e sâmbătă şi aveam zi liberă. Multă voioşie, acolo. Voi fi şi eu voios! Dar nu asta voiam să-ţi spun! Voiam să-ţi arăt ce găsesc eu prin revistele pentru femei pe care le răsfoiesc uneori: Jacques Salome, reevaluând miza unei relaţii: Nu sunt ceea ce vrei să fiu, nu am ceea ce îmi ceri. Vrei să mă pierzi pentru atâta lucru?

Am descoperit numărul tău de mobil răsfoind, ca din întâmplare şi covârşit de plictis, caietul aflat în custodia secretarei. Din păcate, abonatul nu răspunde.

În dimineaţa asta am ajuns în biserica roşie abia la sfârşitul slujbei. Femeile bătrâne împărţeau mere verzi. Preotul cel tânăr m-a binecuvântat.

M-am gândit la tine în timp ce prindeam puful păpădiilor ce zbura prin aerul oraşului. Am suflat de trei ori peste fiecare, înainte de a-l pune-n sân. Să se împlinească dorinţa! Aseară am fost pe o terasă nouă, cu câţiva prieteni, puţini dar buni. Am regretat că nu am nici un mijloc de a te invita, nici un canal de comunicare cu tine.

Seara nu am putut rezista rugăminţii lui Dorin. L-am însoţit în Parcul "Romanescu", unde el urma să fotografieze două fete pentru rubrica de frumuseţi adolescentine a ziarului. Ne-am plimbat. Şi cu ele. Deloc inteligente, puştoaicele. N-au apucat să rostească decât câteva interjecţii, mirări, cuvinte – suficiente însă. Dorin a vorbit tot timpul, împotmolindu-se, din când în când; îi trebuiau câteva secunde pentru a găsi un fir nou, o direcţie nouă printre minciuni şi exagerări.

Parcul era frumos. Îndrăgostiţii se sărutau. Ca păsările. Eram la patru paşi de Cântarea Cântărilor: trei prezenţe lângă mine şi absenţa ta.

În tramvaiul ce mă aducea spre casă, mi-am amintit că poetul Ciupureanu mă aşteaptă. Era încă acolo. Am stat de vorbă, pe o terasă, dar amintesc asta doar în treacăt. Am să te feresc de literatură.

Astăzi, în timp ce citeam articolul compus de Clarice şi Ioana, în care era vorba despre Nocturnele lui Shopen şi despre Jupiter de Mozarth, m-am întrebat dacă nu ţi-e dor de locul tău de la corectură.