Râsul nepăsător al brunetelor

Unii reporteri încă mai scriau. Alţii terminaseră. Lăsaseră articolele pe masă şi aşteaptau şedinţa pentru a le prezenta şi a pleca apoi acasă. M-am uitat peste titluri. "Postul de şef al Culturii vânat prosteşte de carierişti"; "Dascălii din învăţământul românesc, o bombă pe cale să explodeze"; "Taxă pe coada pisicii şi botul câinelui" (cu supratitlul: "Motănel şi Azorel contribuabili la regiile autonome"); "Candidaţii în alegerile locale şi generale trebuie să fie atenţi". Plictisit, am urcat în hol şi am privit pe geam. Trafic intens, greoi, pe străduţa îngustă. Zgomot constant: frâne, claxoane apăsate, înjurături. Câteva fete fumau, la intrare. M-am îndreptat către biroul pe care e scris "Creaţie". O încăpere prea mică, pentru atâtea calculatoare, pentru atâţia oameni. Ritmuri house din boxele unui computer, hărmălaia colegilor, ştiri la televizor.
 
"Ţi-o fi greu?", l-am întrebat pe Sorin, pentru că îmi e mai uşor să ignor ceea ce mă irită, dacă socializez. El transfera o reclamă imensă din pagina de ieri, în cea de astăzi. Cu totul, îi ia cam douăzeci de secunde şi jumătate de pagină e deja machetată.
"Mă trecură toate apele!", mi-a răspuns, zâmbitor. Avea deschise pe Messenger câteva ferestre, conversa cu prietenii.
"E moarte ce e cu el! Dacă ar putea, ar lua calculatoru\' acasă să mai lucreze ceva pentru ziar!", a zis Felicia.
 
Tudor pierduse un text şi înjura.
"Bă, porcule!", l-a pus la punct Sorin. "Nu vezi că mai sunt şi fete aici? Luiza şi... " (a privit în jur). "Atât!". Mai erau de faţă Oana, Felicia, Mirona, Emilia.
"Eşti un măgar!", a zis Oana.
"Şi Oana!" a completat Sorin. "Nu te văzui, dacă stai izolată acolo!"
"Să vezi ce te izolez eu, dacă mă ridic de-aici!"
 
Am ieşit, am glumit puţin cu secretara şi am coborât în redacţie.
Alex pierduse iar la ruletă. Nici dintre biletele pe care le jucase la loto, împreună cu tovarăşii lui, nu ieşise vreunul câştigător.
"Şi le-am spus, bă, cretinilor, să nu mai joace pe zile de naştere!"
"O să vezi tu când o da ruina-n tine!", îl avertiza Andrei.
"Mai e anunţul ăla cu vrăjitoarea?", zicea Cătălin, răsfoind ziarul nostru de astăzi. L-a găsit şi l-a citit cu glas tare. O anume Valentina îi mulţumea unei vrăjitoare care în două zile o vindecase de beţie. "Era tare Valentina asta! Ca un câine bea! Şi bea şi se pişa pe ea! Şi bea şi se pişa pe ea!", repeta, cu fermă convingere, Cătălin.
 
Peste un timp, a început şedinţa.
Cătălin, cu două ţigări în nas (câte una în fiecare nară): "Să trăieşti, jupâne! Eu am pzoriazis d\'ăla! Adică am articolul cu lunaticul de a spart geamurile de la Partidul Social-Democrat. Mă gândeam să-l dăm şi la rubrica De bine, pe individ".
Andrei: "Dă-l, că s-ar putea să ai noroc la ochiul drept!". Tot el, lui Nicu: "Scoate bă mâna din pantaloni, că eşti om bătrân!"
Mircea bătea cu pixul în masă.
Mădălina: "Tăceţi, bă, că e Vali nervos!"
Doamna Letiţia: "Aţi auzit de Asociaţia veterinarilor militari?"
Dorin: "A veteranilor, doamnă!"
Mădălina: "Eu am cu un deţinut supus la... nu ştiu de ce le-o spune lumea perversiuni! Protestează că nu-i place ce-i fac ăia şi ameninţă că-şi dă foc."
 
Clarice: "Şase şcoli din Craiova distruse de o firmă de construcţii"
Mircea: "Firmele de construcţii distrug şcoli?"
Clarice: "Nu e chiar aşa! Au întârziat lucrările".
Mircea (îi place să sublinieze lucruri care sunt deja evidente aproape la fel de mult cât îi place să fie şef): "Cred că nu foloseşti terminologia corectă!"
Andrada: "Şacalii s-au înmulţit până peste poate! Oamenii sunt înspăimântaţi de vaietele lor. Sunt înfometaţi. Prima dată, oamenii au spus că sunt lupi, că aşa am început documentarea!"
Mircea (molcom): "Din experienţa acumulată în presă, am observat că cititorul se plictiseşte la un articol mai amplu. Sugestia mea este să încerci să spargi pe ştiri acest material".
Cacofonia aproape nu mă deranja, în comparaţie cu senzaţia de irosire care era de-a dreptul acută. "Ce caut aici?", mă întrebam atunci, mă întreb în fiecare zi.
Ziua mea de lucru era abia la început.
 
După şedinţă mi-am pregătit materialele pentru pagină, apoi, când ele au primit bun de tipar de la corectură, am intrat la machetare. Când am terminat, am mai stat puţin la corectură, să rezolv eventuale probleme apărute în pagina de care răspund. Am privit scaunul pe care stăteai, când lucrai aici. Ai scăpat. "Te-ai salvat", cum ar spune Iulia.
"Am să plec", i-am spus lui Mihai, care scria, la un calculator, editorialul pentru prima pagină.
"Toţi o să plecăm, mai devreme sau mai târziu", mi-a răspuns.
Yessica să mai cred în basme îmi / trebuie o zână, mi-am amintit un vers de-al lui, dintr-un poem care se cheamă Râsul nepăsător al brunetelor. Cândva scria poezie.
"Coţohârlelor, treiul de sus!", a zis Ciupi, întrerupându-mi reveria. Vorbea cu fostele tale colege de departament, le adusese printul unei jumătăţi de pagină.
 
Ieri, după ce lucrasem intens, până noaptea târziu, ţinând şi locul lui Mircea, am mai avut putere să-i trimit un sms lui Radu: "Îmi testez limitele, în redacţie. Merită?"
"Oricând. Vei fi surprins să vezi cât poţi duce", mi-a răspuns.
Într-o altă zi mi-a vorbit despre plăcerea cu care ar zbura, s-ar juca, ar naviga.
 
Astăzi a fost o zi scurtă şi plăcută: am pus în pagină interviul pe care i l-am luat lui Adrian Cioroianu. Dar demisia e doar o chestiune de timp. ("Şi de icre negre te saturi până la urmă!", zice Ligia).
 
Pe drumul spre casă, m-am oprit în cabina telefonică de lângă primărie şi am sunat la Ligia. Ea e brunetă, dar nu e indiferentă. Mânca peşte şi, din când în când, ciocnea paharul cu iubitul ei. Eu ronţăisem alune şi terminasem cele două caise pârguite, pe care le furasem dintr-un pom de pe strada 6 Martie. (E un copil în mine. Nico mi-a atras atenţia asupra lui. M-a întrebat ce doreşte puştiul ăsta, de ce e atât de căzut pe gânduri, ce îi lipseşte? I-am spus că are nevoie de afectivitate, de cineva care să-l îmbrăţişeze. Nu cred însă că îi ajung îmbrăţişările mele, deşi voi încerca să-l ajut cât mai temeinic. Ar fi mult mai bucuros dacă tu sau fetiţa din tine ai avea grijă de el.
Dan a râs de naivităţile astea şi s-a apărat cu aparentul, incertul lui misoginism, pe care l-a îndreptat, de această dată, spre Nico).
 
"Am căzut pe gânduri, ca o cloşcă", i-am zis Ligiei. "Mă întreb cum vor fi puii... "
"Vor fi golaşi, galbeni, zgribuliţi. O să te bufnească râsul, perplexitatea şi admiraţia, când îi vei vedea: caraghioşi, neputincioşi, ai tăi, forţoşi, foarte reali şi palpabili. Dacă nu l-ai văzut, să te uiţi la Miracolul vieţii de Kusturica. Nu-ţi fă griji! Înţelepciunea nu-ţi lipseşte, nici frumuseţea, nici bunătatea, n-am nici o îndoială că vei reuşi. Îţi doresc un pic mai mult noroc. Sau curaj?"
 
Acum stau cu coatele rezemate pe pervazul ferestrei largi deschise. Fulgeră tăcut, spre apus, pe toată lărgimea cerului. Cerul mormăie. Mă întreb unde, în tot oraşul ăsta, este casa ta. Cum arată camera ta, cum sunt părinţii tăi, prietenele tale, prietenul tău. Probabil ai un prieten. De la o vreme, toate fetele care îmi plac au unul.
 
Între timp, s-a dezlănţuit furtuna. Copacii dansează şi cuvântul la care mă gândesc este: Pasiune. Am închis fereastra. În geam lovesc rafale de ploaie.
Nu te iubesc, dar sper că vei veni. Nu-ţi spun clişee... Fă-mă fericit şi-am să-ţi dăruiesc fericirea mea!, or something.
Ai putea să însemni mult pentru mine. E o prudentă presimţire.