Învăţătoarea ne-a dus la un orfelinat ca să îi cunoaştem pe copiii de acolo, să ne jucăm cu ei şi să le ducem nişte dulciuri. Colegii mei s-au năpustit către copiii frumoşi blonzi cu bucle. Atunci am văzut-o singură într-un colţ, fata brunetă cu strabism. M-am dus la ea şi am împărţit nişte bomboane. Eu aveam 10 ani, ea 5 şi un pic.
M-am dus acasă şi i-am rugat pe părinţii mei să o adopte. Au zis că nu pot, aparent eram săraci.
De atunci îmi lipseşte în pozele de la fiecare sindrofie de familie.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În 2021, grupul are 3.000 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).