Sousse şi fascinanta lui medina
Până acum patru ani, Sousse se lăuda cu vecinătatea uneia dintre perlele turistice ale Tunisiei, pe nume Port El Kantaoui, aflată la doar 10 km nord. Un port de iahturi, micuţ şi elegant, pe a cărui plajă a apărut într-o zi, din senin, un imbecil deghizat în turist, care a început să tragă în oameni, rezultatul celor 38 de victime (între care 30 de britanici) ştergând de pe harta turistică un loc minunat. Fusesem în Port El Kantaoui în cele două vizite anterioare în Tunisia. Făcusem acolo şedinţe foto, mă bucurasem de soarele Mediteranei şi de apa ei turcoaz. Acum, circuitele tunisiene ocolesc locul iar ghizii păstrează o solemnă tăcere asupra lui. Probabil strălucirea de odinioară s-a dus, iar amintirea tragicului eveniment încă pluteşte în aer.
Dar, precum am spus-o în nenumărate rânduri, lumea a ajuns o ruletă rusească. Iar ăsta nu e un motiv să nu mai călătorim, fiindcă ruleta e mare şi, cu voia autorităţilor, se învârteşte tot mai greu. Aşa că am intrat în medina din Sousse bucurându-mă de autenticitatea unui loc aflat în Patrimoniul UNESCO.
Un complex armonios, care reflectă urbanismul în stil musulman ce se aplică mai tuturor oraşelor de pe coasta de nord a Africii, care şi-au trăit istoria expuse fiind pirateriei şi pericolelor ce se iveau în permanenţă dinspre mare. Medina din Sousse e un prototip unic al arhitecturii militare de coastă din primele secole ale islamismului. Avem ribat-ul (care servea atât ca fort cât şi ca loc religios), Marea Moschee, Moscheea Bou Ftata, kasbah-ul şi, desigur, zidurile.
Ce poţi să faci într-o medină, decât s-o iei la pas şi să (nu) te pierzi pe străduţele înguste ale ei? Medina din Sousse e una dintre cele mai frumoase. Te atrag oamenii, magazinele, clădirile în sine, dar mai ales porţile.
Frumoasele porţi ale Tunisiei
De fapt, oriunde te-ai duce în Tunisia vei fi fascinat de porţile ei, în majoritate albastre. Dacă îţi pui în minte să faci un colaj cu porţile tunisiene, în 30 de minute te alegi cu zeci de fotografii numai dacă treci printr-o medina. În Tunisia, porţile simbolizează (şi reflectă) norocul şi fericirea familiilor care trăiesc în spatele lor. De obicei sunt construite din lemn de palmier şi consolidate cu bare de metal. Au crampoane negre şi sunt ornate cu decoraţiuni de aceeaşi culoare, care uneori sunt modele geometrice complexe sau motive florale. Unele dintre aceste porţi sunt uriaşe. Explicaţia? Sunt construite de aşa natură încât să poate intra calul proprietarului. Sau cămila. De regulă, porţile mari, cu boltă, cuprind o alta, mai mică, pentru ca locatarii să nu fie nevoiţi să deschidă de fiecare dată ditamai poarta dacă nu e nevoie.
Multe dintre porţile tunisiene au două "ciocănele": unul e pentru bărbaţi, celălalt pentru femei. Cel de pe partea stângă este folosit de femei, cel de pe dreapta de bărbaţi. În decoraţiunile porţilor nu apar chipuri umane (se ştie că în religia islamică e interzis să apară vreun chip pictat sau desenat, acesta fiind considerat un semn de idolatrie, de veneraţie a idolilor), dar un motiv ornamental foarte des întâlnit este hamsa (sau khamsa), ideograma atât de întâlnită în Africa de Nord.
Hamsa reprezintă palma dreaptă, cu cele trei degete din mijloc ridicate, de regulă şi cu un ochi desenat în mijloc. Acest semn e menit să înlăture efectele ochiului diavolesc, semnificând protecţia. Hamsa e originară din Cartagina, aşezarea feniciană din secolul 9, pe care o vom descoperi imediat.
Majoritatea porţilor tunisiene sunt albastre, cu variaţiuni de culoare, de la turcoazul deschis, la bleumarin. Dar întâlneşti şi porţi galbene, roşii, verzi sau albe. În Sidi Bou Said, perla Tunisiei, despre care vei citi, de asemenea, câteva paragrafe mai jos, sunt cele mai multe şi mai frumoase porţi de culoare albastră. Dar în orice oraş al Tunisiei găseşti aceste porţi care te îndeamnă, cu un magnetism aparte, să le fotografiezi.
Trec pe lângă porţi, trec pe lângă bătrâni care fumează pe băncuţe privind lumea îngustă din jur, trec pe lângă magazinele şi tarabele la care băieţi tineri şi nu chiar aşa tineri abia aşteaptă să te ademenească pentru o negociere nebună, trec pe lângă milioane de pisici, care dorm, se joacă, fac pe moartele, mănâncă sau fac sex, trec prin zona cu mâncare, în care hălci de carne de miel atârnă indecente de cârlige şi peştii se aliniază cuminţi la tăiat, trec pe lângă fructe, covoare, condimente şi stofe - trec pe lângă lumea asta compactă, în care viaţa e colorată, înmiresmată şi Allah ştie cât de grea şi mă opresc pentru o limonadă într-un soi de mall în miniatură, de pe terasa căruia Sousse pare un oraş din 1001 de zile moderne.
Monastir, oraşul lui Bourguiba
Ultimul stop înainte de reîntoarcerea în Hammamet e Monastir, oraş ce se află la doar 20 km de Sousse şi care se remarcă prin maiestuosul mausoleu al lui Habib Bourguiba. Primul preşedinte tunisian s-a născut în 1903 în Monastir, într-o familie modestă, şi a murit, 96 de ani mai târziu, în acelaşi oraş. Bourguiba a fost, practic, întemeietorul Tunisiei moderne. Nu dezvolt aici întreaga lui istorie, dar dacă e să vorbeşti de o figură proeminentă din istoria acestei ţări, atunci vorbeşti despre iubitul Habib Bourguiba.
De aceea, Mausoleul Habib Bourguiba, aflat pe latura nordică a cimitirului din Monastir, e o splendoare opulentă, care te vrăjeşte din start cu domul auriu. A fost ridicat în 1963, cu mult înainte ca Bourguiba să plece cu cămila într-o lume mai bună, iar aici sunt îngropaţi atât el, cât şi întreaga lui familie.
Două minarete înalte de 25 de metri, construite din marmură de Italia, străjuiesc colosul a cărei faţadă e îmbrăcată cu o ţiglă fin lucrată. În interior, mormântul lui Bourguiba, alb, elegant, artistic, impresionează de sub un candelabru nu mai puţin impresionant.
N-am zăbovit în Monastir decât pentru o scurtă plimbare, dar ştiu că oraşul e bine evaluat din punct de vedere turistic. Are plaje frumoase, are un ribat construit la sfârşitul secolului 8 (în care s-a filmat, printre altele, Iisus din Nazareth, al lui Zeffirelli) şi o medina frumoasă, ca orice oraş arab ce se respectă. Monastir a fost fondat de fenicieni, iar romanii care i-au urmat au numit aşezarea Ruspina. Mai târziu, arabii i-au apreciat locaţia strategică şi, după construcţia ribat-ului, au lansat chiar mai multe campanii împotriva creştinilor din Sicilia.
Cartagina şi fantasticele băi romane
Ajungem din nou în Hammamet, pentru a petrece ultimele zile în hotelul de familie Magic Splashworld Magic Beach. Am spus-o: dacă ai copii mici şi vrei un all-inclusive decent, în care piticii să fie fericiţi, Splashworld e o opţiune potrivită. În orice altă situaţie, sugestia mea e să alegi altul, pentru că Hammamet are destule.
Dacă eşti pasionat de istorie şi ajungi în Tunisia, principala ţintă ar trebuie să fie Cartagina. Am văzut Cartagina în urmă cu 15 ani şi, după o nouă "descălecare", pot spune că... e la fel. Probabil e la fel de secole, dar cu totul altfel a fost când au înfiinţat-o negustorii fenicieni, în anul 814 î.Hr, apoi când au cucerit-o romanii în 146 î.Hr, între cele două date, Cartagina reuşind să-şi cucerească independenţa.
Având o poziţie strategică, oraşul a jucat un rol major în războaiele punice şi în cele siciliene. Fără a intra acum în prea multe amănunte, a rămas în istorie Bătălia de la Cartagina, cea mai mare luptă dintre romani şi oraşul independent Cartagina, care a avut loc timp de vreo doi ani, sfârşindu-se în 146 î.Hr. cu distrugerea Cartaginei şi anexarea oraşului de către romani. Care, însă, l-au ras de pe faţa pământului, distrugând toate clădirile şi vânzând locuitorii ca sclavi.
Un secol mai târziu, Iulius Cezar, apoi Augustus, au reclădit oraşul, care a reînflorit în urma comerţului cu ceramică şi cereale. Atât de bine au mers lucrurile, încât la un moment dat Cartagina ajunsese al cincilea oraş al Imperiului Roman, având o populaţie de 300.000 de suflete.
Ce vezi în Cartagina? Ruine. Pietre. Ce simţi? Fiorul istoriei. De neratat sunt Băile Romane ale lui Antoninus, un imens "spa" construit de împăratul roman Antoninus Pius, între anii 145-162, unul dintre cele trei de acest fel ridicate în Imperiul Roman. Păşind printre bolovanii imenşi, nu poţi decât să-ţi imaginezi cum arăta o zi obişnuită de mers la... Terme, pe vremea romanilor.
Arhitecţii romani erau pur şi simplu fantastici. Amploarea Băilor de la Cartagina, la care se adaugă felul în care a fost conceput acest spaţiu te lasă pur şi simplu cu gura căscată, dacă te gândeşti la perioada despre care vorbim. Iar uimirea continuă după ce afli cum era adusă apa (pentru că vorbim, totuşi, despre nişte... băi).
În Borj Jedid se aflau nişte cisterne imense, care erau umplute cu apă din Munţii Zaghouan, aceasta urmând a fi transportată prin apeducte construite în perioada împăratului Adrian. Băile au fost plasate pe malul mării. O terasă în aer liber a fost construită pe latura dinspre mare a complexului, oferind oaspeţilor privelişti asupra Mediteranei. Marea însăşi era accesibilă, graţie unor scări maiestuoase care făceau legătura cu complexul.
Iar complexul avea tot ce-i trebuie. Lavatorii, piscine, locuri pentru exerciţii fizice, băi (separate, pentru bărbaţi şi femei), un bazin de dimensiuni olimpice, ba chiar şi un frigidarium - o cameră uriaşă, foarte răcoroasă, aflată în centrul complexului.
Dar ceea ce dădea unicitate acestui complex era faptul că, din cauza plasării lui în apropierea mării, a fost imposibil să fie construit cu fundaţie, iar băile să fie plasate, ca de obicei la acea vreme, în subsol. Aşa că totul a fost construit pe nivele iar facilităţile au fost plasate "la etaj", în vreme ce la sol au rămas bazinele cu rezervoarele de apă, camerele de depozitare şi cele ale personalului. Aşa se explică de ce în ziua de azi nu mai vedem mare lucru din bazinele şi camerele originale de odinioară: acestea s-au prăbuşit, odată cu acoperişul subsolului, fiindcă erau construite la înălţime.
(va urma)