Mă priveşte cu tristeţe de om, schelălăi cu oftat de câine

În cameră miroase a somn şi a ţigări stătute, fumate pe ascuns şi stinse-n soba de teracotă. Ieri a fost ziua mea, am împlinit optsprezece ani. Capul mi-e îngropat în cărţi. În două săptămâni urmează să dau bacalaureatul. Alarma sună-n disperare, e şapte dimineaţă şi trebuie să mă trezesc să-nvăţ. Tot corpul mi se-ntinde a oftat şi ochii îşi despânzesc ceaţa somnului abia dormit. În pat mişcă ceva, pe sub cearşaf. Lola. Lolita. Mă priveşte cu ochii mari, umezi şi albaştri. Nările încep să discearnă mirosul profund de rahat. "Enigma Otiliei - eseu", cinci coli albe răhăţite de Lola. Dulcea, scumpa şi noua mea Lola, pe care am primit-o ieri. Îmi linge nasul cu candoare şi are ochi de om. Ochi de husky.

Am optsprezece ani, nu iubesc niciun băiat şi dorm în pat cu un câine. Cu un băiat n-am dormit niciodată în acelaşi pat. O privesc pe Lola şi-mi dau seama că până acum câteva minute, Lola n-avea nume. Acum pe Lola o strig Lolita. Looo-li-ta... Ea mă priveşte cu ochi de om şi eu o iubesc deja cu dragoste de câine. Am optsprezece ani şi mi-au murit cinci câini. Dacă fugi sau dacă mori, îi spun Lolitei în timp ce mi se strecoară pe sub tricoul larg, pe pielea bronzată, n-o să mai iubesc niciodată vreun câine. Se uită la mine cu ochi blegi, de om şi eu o iubesc cu forţă de câine.

Am şapte ani şi mă scarpin de purici. Put a balegă de oaie şi umblu desculţă-n fermă. Bursuc se ţine după mine cu o statornicie de neclintit. Ieri a murit maică-sa şi eu am plâns atât de mult, încât am dormit pe-o pătură, între două tractoare şi mama cu tata au înnebunit de spaimă. E prima oară pentru mine când moare un câine. M-aşez cu capul pe pământul plini de bolovani şi mă doare. Mă doare capul din cauza bolovanilor şi-mi intră pietre în ceafă. Bursuc mă priveşte cu zâmbet de om şi eu râd cu râs de câine. Cu laba lui mare şi albă îmi ridică ceafa de pe sol. Se uită la mine cu înţelegere de om şi eu mă uit la el cu neînţelegere de câine. Îl las să-mi ridice capul şi să-şi facă laba pernă. Te iubesc, Bursucule, eşti cel mai bun prieten al meu.

Am paisprezece ani şi m-am închis în ţarcul ciobăneştilor fătaţi. Tu eşti Felix şi tu eşti Otilia. Doi bulgări de zăpadă cu blană de norişori. Se cuibăresc în mine şi-mi ling toată faţa. Eu zac pe paie şi sunt cea mai fericită fată din lume. Ieri Teo, băiatul dintr-a zecea, m-a părăsit pentru că mi-am făcut o tunsoare urâtă. Sunt urâtă, slabă şi proastă. Dar am cei mai frumoşi căţei din lume. Se uită la mine cu ochi de copii, mă uit la ei cu ochi de câine. La o lună după, beau limonadă cu mentă făcută de mama-n hamac. Gâştele fac zgomot infernal, acoperit de hurducăielile tractorului. Dintr-o dată, linişte. Uşa tractorului se trânteşte zgomotos. O iau pe Otilia în braţe şi muşc dintr-un măr. Mă apropii de tractor şi aud atât: îmi pare rău, dormea dedesubt şi nu l-am văzut. Otilia o zbugheşte spre Felix, eu încep să urlu: ce instinct de animal ai, prostule, de nu te trezeşti din somn când tună motorul tractorului. Ziua următoare nu m-am dus la şcoală. Am stat în fermă întinsă pe asfalt. M-am uitat la Oti şi i-am zis ştiu Oti, şi mie mi-e dor de el, dar suntem fete mari. Oti plângea cu lacrimi de om şi eu cu lacrimi de câine. Am înghiţit în sec gândul că-l iubeam mai mult pe Felix. Şi m-am simţit om.

Am şaisprezece ani şi merg cinci kilometri cu bicicleta până la fermă. Plouă, e noroi şi balegă din belşug. Port cizme de cauciuc şi-un hanorac de băiat. Intru-n fermă, arunc bicicleta cât colo şi-ncep să-mi fluier haita. Tata, unde-i Agamiţă? Medeea, soră-sa, stă sub un Range Rover şi pentru prima oară, nu vine când o fluier. Tata, a murit Agamiţă? A murit trăsnit de fulger. Mă-ndrept spre Medeea. Mă priveşte cu tristeţe de om, schelălăi cu oftat de câine.

Am douăzeci şi doi de ani. A fugit Lola. Husky-ul care mânca miei şi găini, fiindcă prăda cu furie de om când eu o iubeam cu blândeţe de câine. M-am urcat în maşina şi-am străbătut toate câmpurile. Looooola. Lolita. Lol. Lolita nu e şi nu mai e nici până în ziua de azi.

Lolita a fost cea mai iubitoare căţea de masculi. Medeea i-a omorât puii Floricăi şi apoi i-a mâncat. Agamemnon a murit trăsnit de fulger. Xenia de boală de căţei. Alioşa a trăit o zi, Dimitri trăieşte şi azi. Haiduc e şeful haitei. Bursuc a fost împuşcat din greşeală la vânătoare. Otilia a murit la scurt timp după Felix. Pe toţi i-am botezat eu, în vreo căpiţă de fân, spunându-le vreo rugăciune câinească despre cum n-aş vrea să mai moară încă unul.

Mi-am iubit toţi căţeii cu dragoste de câine şi ei m-au părăsit cu neputinţă de om. De când a dispărut Lola, n-am mai dat niciun nume niciunui căţel şi-ncerc cu sforţări de om să nu-i mai iubesc cu dragoste de câine. Încă mai cred că nu pot iubi oamenii aşa cum iubesc câinii, iar aceasta e o declaraţie de dragoste pentru ei. Pentru că am atâta naivitate de câine încât să cred într-un rai al animalelor în care căţeii mei ştiu că mi-e dor de ei. Viaţa mea la fermă are gust de păr de Felix şi culoare a ochilor Lolitei. Şi e cea mai frumoasă viaţă din lume.

Am douăzeci şi trei de ani. Mă dau jos din Ford-ul meu automat, în adidaşi albi şi curaţi. Îmi fluier haita cu grijă la noroi. Bebeto, Ronaldo, Lili, Gicuţa, Cameră, Dick. Nu recunosc niciun nume. Sunt ciobăneşti zdraveni care-şi trăiesc vieţile de câini cu tărie de animal. Din depărtare, Medeea vine domol fiindcă-i prea grasă. Are probabil zece pui în burtă. O mângâi şi-i promit să nu-i botez puii.