Deja cunoscut publicului pentru cele trei lungmetraje anterioare (Morgen, Rocker, Orizont) şi pentru miniseria produsă de HBO România, Valea Mută, regizorul filmului răspunde pentru LiterNet câtorva întrebări.
Dan Lupu: Berliner vorbeşte mult despre manipulare, care e parcă mai evidentă în mediul în care ai plasat povestea. Ce crezi că ne face să cădem pradă acestor mecanisme iarăşi şi iarăşi (într-un procent sau altul), din patru în patru ani?
Marian Crişan: În Berliner e vorba despre manipulare la nivelul unui individ, al unui anonim. Dar prin acest caz vedem ce se întâmplă de fapt cu noi în societate. Cum suntem ademeniţi, amăgiţi prin tot felul de mesaje şi emoţii contrafăcute în timpul campaniilor electorale. Întrebarea e dacă suntem cu adevărat conştienţi de acest lucru şi dacă ne simţim vinovaţi. Pentru că fiecare individ are dreptatea lui şi graniţa dintre moral şi imoral este foarte subiectivă. Filmul Berliner discută aceste lucruri la nivel uman, nu se doreşte a fi un film corect sau militant.
D.L.: Cât crezi că e limita dintre ceea ce ne dorim de fapt şi ceea ce credem că ne dorim, convinşi fiind de campaniile de promovare, de orice fel ar fi ele?
M.C.: Filmul vede aceste limite din perspectiva omului comun, a unui tractorist şi evident e greu să citeşti gândurile cuiva într-un film, deşi pe mine asta mă interesează foarte mult, să încarc personajele cu "conştiinţă", să zic aşa. Să le fac să trăiască pe ecran, nu doar să dea replici şi să joace emoţii. Cred că nici nu ştim foarte exact ce ne dorim de la politicieni în campaniile electorale. Jocurile de culise, momelile, stimulii care ni se aruncă sunt gândite de echipe de marketing politic într-o piesă de teatru cu multe acte şi scene. Eu am încercat să filmez parte din acest teatru în spatele acestei scene, în pauze, la cabină, la machiaj, la bufet, nu pe scenă.
D.L.: Ştiu că spui că nu e o comedie, şi poate nu e genul de film la care râzi cu gura până la urechi, însă sunt multe momente amuzante, e un comic continuu care reiese din contraste şi interacţiuni. Cum i-ai ales pe cei trei actori principali? E un echilibru acolo extrem de fragil dar care creează multe emoţii pentru spectator.
M.C.: Pe Ion Sapdaru îl aveam în minte când am scris scenariul împreună cu Gabriel Andronache. Voiam să lucrez cu el de multă vreme. Ovidiu şi Maria au fost aleşi după mai multe probe de casting şi variante de cuplu. A fost o mare plăcere să dezvoltăm aceste personaje deoarece am fost tot timpul puşi pe improvizaţie şi pe joacă. Am încercat să găsim un anumit ritm şi să cream şi să provocăm mici accidente, gesturi, momente pe ecran.
D.L.: Filmul are o candoare a lui, a felului în care îţi dezvăluie personajele, poveştile, eu am ajuns să-l îndrăgesc până şi pe Mocanu într-un final. Vine asta oare din faptul că acţiunea se petrece la Salonta - acasă pentru tine, că aţi filmat acolo. Cum e să filmezi acasă?
M.C.: Nu e uşor. Glumesc. Dar toată lumea mă oprea pe stradă pentru că nu ne-am mai văzut demult. Pe mulţi cunoscuţi i-am invitat să joace roluri episodice în film. Desigur ne-a ajutat toată lumea, toată comunitatea de acolo. Ce a însemnat ceva special pentru mine a fost faptul că am filmat pe străzi din cartierul în care am copilărit. Am intrat în case ale căror interioare le ştiu cu ochii închişi.
D.L.: Tu l-ai vota pe Mocanu?
M.C.: Eu votez, dar nu l-aş vota pe Mocanu. Nu m-ar putea convinge. Oricum filmul nu dă un câştigător în alegeri. M-a interesat mai mult campania, nu câştigătorul. Drama mai puternică o trăieşte alegătorul din film, nu politicianul care îşi face doar meseria.
D.L.: Cum e să lansezi un film în cinematografe în perioada asta?
M.C.: E un efort, dar hai să recunoaştem că a fost greu şi înainte să lansezi film românesc de autor. Problemele în sistemul de distribuţie existau şi înainte de pandemie. Sălile aproape goale existau şi înainte. Nu trebuie să găsim scuza pandemiei pentru situaţia în care se află distribuţia de film românesc. Şi trebuie să fim conştienţi de ce va însemna distribuţia pe platformele SVOD (Subscription Video on Demand). Intervalul dintre lansarea în cinema şi lansarea pe platformă va fi tot mai mic sau va dispărea. Varianta lansării direct pe platforme e deja de ceva vreme o realitate şi se pune întrebarea dacă spectacolul de cinema poate fi înlocuit cu altceva. Până la urmă trebuie văzut ce serveşte mai bine audienţei.
D.L.: Cum ai invita un om care e sătul până peste cap de politică şi politicieni la filmul tău?
M.C.: L-aş invita în primul rând la un film românesc de cinema. Şi cred că se pune prea mult accentul pe subiect, pentru că cinema-ul e mai mult decât subiect.
