Plouă rimel şi vorbe dezbrăcate

M-aş sinucide azi şi prin acest fapt n-aş face nimic mai mult decât să produc încă o inutilitate. Un gest măreţ împachetat frumos în carne.
- Bună iubire, ce faci?
IUBIRE, de ce să-l faci şi substantiv? O iubire, două iubiri, trei iubiri, o mie de iubiri...

Nici nu contează că prin gestul exemplificat mai sus orice idee fadă despre iubire, dispare.
- Ce dacă au mai fost şi altele?
- O iubire, două iubiri. -

Dacă azi, după ce cobor din tramvaiul 9, eu, Marta, iau revolverul tatei şi mi-l îndes în gură şi apăs pe trăgaci... n-aş face decât să subliniez inutilitatea pe care o reprezint în orice formă.
- Spune-mi că mă iubeşti. Tu de ce nu-mi spui niciodată?
- Pentru că nu te iubesc. De ce să îţi spun dacă nu simt?
- Pentru că aşa se face, Marta! Te iubesc! Acum tu.
- Nu, pe bune, nu. Nu te iubesc.

De fiecare dată când sunt pe cale să cobor din tramvaiul 9 la Piaţa Revoluţiei, mă gândesc cum ar fi dacă n-aş mai fi. Măcar un pic. Hilar aproape, Piaţa Revoluţiei. Se naşte în mine această răscoală nebună în care mă întreb: De ce naiba de fiecare dată când se desparte vreun hăndrălău de mine, consum naibii minim 3 rimeluri? Pentru că boema din mine zice că durerea revărsată prin actul "plânsului" trebuie să aibă culoarea chinului. - De unde până unde? - Cheltuiesc excesiv după fiecare despărţire. Cumpăr tutun şi uneori substanţe spirtoase. Am 18 ani, e ok. E legal. Consum în demenţă. Bag în mine orice ştiu că face rău. Parcă vreau ca orice om de mă vede să-şi spună: "Ce urâţică e, săraca de ea". Dar nu spune nimeni. Din contră. După fiecare despărţire aud despre mine că "înfloresc", "că am un corp fenomenal", "ce chip luminos". Şi-mi creşte părul. 1 metru jumătate de păr pe un corp de un metru şi o treime.

Auzi, iubire. Lua-o-ar dracu de iubire.

Mă duc să-mi cumpăr rimel şi o să iau şi revolverul tatei cu mine, cine ştie, poate o să am nevoie.

Urc în tramvaiul 9 şi cobor la Piaţa Revoluţiei fiindcă acolo-i mall-ul de unde-mi cumpăr rimel. Tipa de la Sephora aproape mă întreabă "Ca de obicei?" ceea ce mă enervează. Iau cele 3 rimeluri, mă dau în oglinda pusă pentru tester şi ies. Îmi pulsează tot corpul de parcă ar urma un gest măreţ. Aah, da, revolverul. Îmi amintesc de inutilitatea pe care aş produce-o dacă aş face ce gândesc. Se mişcă tot pământul când trece tramvaiul. Am mâna băgată adânc în ghiozdan. Caut revolverul. Sunt pe cale să fac cea mai grozavă chestie. Caut, cotrobăi, găsesc. E rece. Nu-l scot încă. Trec prea mulţi oameni. Se cutremură iar pământul. E tramvaiul 9! Închid repede ghiozdanul şi fug spre staţie. Intru în tramvai. Mă aşez. Ce naiba era să fac? Un tip se aşază în faţa mea.
- Te-am văzut în piaţă, eşti ok? Tremuri.
- Da, sunt bine.

O mie una de iubiri?